Contabilitatea Operațiunilor de Comerț Exterior

TEMA I. COMERŢUL EXTERIOR ÎN CONDIŢIILE

PROVOCĂRILOR GLOBALE

CONŢINUT

1.1.Caracteristicile comerţului internaţional, comerţului exterior în

condiţiile provocărilor globale

1.2. Comerţul exterior – definire, fundamentare, rol

1.3.Trăsături economico-financiare ale activităţii de comerţ exterior

REZUMAT

Ţările cu economiile cele mai deschise spre mediul economic extern au

cel mai mult de câştigat pe termen mediu şi lung. Câştigurile obţinute ca

urmare a participării la comerţul internaţional înseamnă: crearea de locuri de

muncă mai bine remunerate; creşterea stabilităţii şi armoniei la scară

internaţională şi regională; atenuarea subdezvoltării şi a sărăciei în tot mai

multe regiuni ale lumii; pieţe cu dimensiuni mai mari conduc spre

maximizarea eficienţei, reducerea costurilor unitare precum şi la sporirea

profiturilor; stimularea celorlalte fluxuri ale circuitului economic mondial. Ca

urmare, comerţul poate fi considerat ca fiind acea activitate care constă în

cumpărarea de bunuri, servicii sau valori, pentru a le revinde, pentru a le

închiria sau pentru a ceda folosinţa sau avantajele lor în scopul obţinerii unui

preţ avantajos. Concluzia ce se desprinde de aici este că, noţiunea de comerţ,

se situează la mijlocul ciclului economic, între producţie şi consum.

OBIECTIVE

- Cunoaşterea şi însuşirea elementelor teoretice şi aplicative referitoare

la comerţul exterior al României, astfel:

- Conţinutul şi structura comerţului exterior, precum şi rolul şi

caracteristicile comerţului internaţional;

- Definirea trăsăturilor economico-financiare ale activităţii de comerţ

exterior.

-autoevaluarea cunoştinţelor referitoare la tematica comerţului exterior

în condiţiile provocărilor globale.

1.1. CARACTERISTICILE COMERŢULUI INTERNAŢIONAL,

COMERŢULUI EXTERIOR ÎN CONDIŢIILE PROVOCĂRILOR

GLOBALE

Etimologic, termenul de comerţ provine din latinescul „commercium”

care la rândul său reprezintă o juxtapunere a cuvintelor „cum” = şi „merx” =

marfă, ceea ce înseamnă cu marfă, de unde a rezultat explicaţia termenului prin

activitate cu sau legată de marfă sau activitate asupra mărfii. Termenul de

commercium din dreptul roman era folosit ca noţiune tehnică pentru a desemna

facultatea unei persoane fizice de a încheia acte juridice şi de a constitui

contracte valabil încheiate, iar aceste bunuri erau în commercio sau

extracommercium.

În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române1, în dreptul cuvântului

comerţ găsim următoarele definiţii :”Schimb de produse prin cumpărarea şi

vânzarea lor: ramură a economiei în cadrul căreia se desfăşoară circulaţia

mărfurilor. Activitate economică de valorificare a mărfurilor prin procesul de

vânzare-cumpărare: negoţ. Ramură a economiei naţionale în care se realizează

circulaţia mărfurilor”.În sens economic, definim comerţul ca fiind acea

activitate având ca scop schimbul voluntar de bunuri şi/sau servicii, prin

acestea realizându-se circulaţia de la producător la consumator. Realitate a

vieţii economico-sociale, comerţul concretizează astfel, în conţinutul său, un

ansamblu de reguli care exprimă, într-o manieră juridico-economică, circulaţia

bunurilor de la consumator la producător. Comerţul reprezintă astfel o

activitate care prin specificul ei de practică repetată încă de la apariţia

umanităţii, a dobândit şi trăsăturile unei profesii.

Funcţia principală a comerţului aşa cum s-a consacrat ea de-a lungul

mileniilor, constă în a procura consumatorului bunurile de care acesta are

nevoie, astfel încât comerţul, prin activitatea sa, prin locul pe care-l deţine în

circuitul economic al bunurilor, face legătura dintre producţie şi consum.

Termenul de comerţ2 are un conţinut complex şi constă în activitatea de

cumpărare de materii prime sau produse pentru a le revinde în acelaţi stadiu

fizic, dar în condiţii convenabile consumatorilor (cantitate, preţ, sortiment).

Ca urmare, comerţul poate fi considerat ca fiind acea activitate care

constă în cumpărarea de bunuri, servicii sau valori, pentru a le revinde, pentru

a le închiria sau pentru a ceda folosinţa sau avantajele lor în scopul obţinerii

unui preţ avantajos. Concluzia ce se desprinde de aici este că, noţiunea de

comerţ, se situează la mijlocul ciclului economic, între producţie şi consum. În

esenţă, marfa circulă de la producător la consumator prin intermediul

comerţului şi implicit a persoanei ce desfăşoară această activitate, cu titlu de

profesie (comerciant). Noţiunea de circulaţie a mărfurilor, în vederea

schimbului, presupune pe de-a parte, deplasarea efectivă a bunurilor, iar pe de

altă parte, fapte, acte şi operaţiuni accesorii. Atunci când vorbim despre aceste

fapte, acte şi operaţiuni accesorii, ne aflăm în prezenţa unei circulaţii a

valorilor şi a drepturilor necorporale (ex. Titluri de credit), fară să existe însă o

deplasare materială a bunurilor.Ca urmare a apariţiei termenului de naţiune, a

apărut şi termenul de internaţional, care rezultă din asocierea cuvintelor inter

şi naţional, adică între naţiuni. Acest cuvânt asociat şi activităţii de comerţ,

defineşte amsamblul schimburilor comerciale efectuate de statele-naţiune,

adică toate actele de comerţ exterioare statelor suverane. A apărut astfel şi

termenul de comerţ exterior. În prezent folosim noţiunea de comerţ exterior

când facem referire la schimburile comerciale externe ale unei singure ţări sau

ale unei zone economice de tipul celor de liber schimb sau de tipul unei uniuni

vamale. Conceptul de comerţ internaţional convieţuieşte astfel împreună cu cel

de comerţ exterior.

Comerţul exterior poate fi de tip bilateral, atiunci când se referă la

schimburile comerciale ale unui stat cu alt stat, sau multilateral, când se referă

la schimburile unuia sau mai multor state cu un alt stat sau cu mai multe state

diferite.

1 Conform DEX, ediţia a II-a, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998

2 Giurgiu A., Comerţul intraeuropean: o nouă perspectivă asupra comerţului exterior

al României, Editura Economică, Bucureşti, 2008, p.44-45

9

Pe de altă parte, există şi termenul de comerţ mondial sau comerţ

global, care este utilizat pentru a reflecta ansamblul schimburilor comerciale

care se desfăşoară în plan mondial, statele raportându-şi în permanenţă

rezultatele comerţului lor exterior la indicatorii comerţului mondial.

Principalele componente ale comerţului exterior al unui stat sunt exporturile,

importurile şi re-exporturile.