Curs CI 08-IV

Examinarea fenomenului de integrare economica regionala scoate în evidenta doua aparente paradoxuri:

" simultaneitatea proliferarii aranjamentelor comerciale regionale si, respectiv:

- liberalizarii comertului pe baze multilaterale

- cresterii fara precedent a numarului membrilor OMC (de la 80 la peste 140)

" cvasi-totalitatea aranjamentelor comerciale preferentiale sunt încheiate de membri GATT/OMC

În perioada de existenta a GATT, au fost notificate 124 de aranjemente comerciale preferentiale regionale (ACPR), pentru ca în primii noua ani de existenta a OMC sa fie notificate alte 161.

Numarul aranjamentelor comerciale preferentiale regionale

Decembrie 1994 Decembrie 1998 Decembrie 2001 Decembrie 2002 Octombrie 2003

Notificate la GATT/OMC 124 194 220 259 295

Aflate în vigoare & 102 & 176 189

În plus, se estima la finele anului 2002 ca mai functionau circa 70 de aranjamente nenotificate, iar alte 70-80 se aflau în curs de negociere.

În 2002, trei membri importanti ai OMC care nu se lansasera înca în acest process au încheiat primele acorduri de acest tip: Japonia cu Singapore; Coreea de Sud cu Chile; si China cu ASEAN. În consecinta, la ora actuala nu mai exista decât patru membri ai OMC (Hong Kong, Macao, Taiwan si Mongolia) care nu sunt implicati în vreun ACPR. 97% din comertul mondial este desfasurat de tari care sunt membri în cel putin un ACPR, fata de un procent de 72% în 1990.

Frecventa formarii de aranjamente comerciale preferentiale a fluctuat în timp:

1950-59 1960-69 1970-79 1980-89 1990-94 1995-2003

3 19 39 14 17 161

Dupa cum se observa din datele prezentate, au existat doua valuri de regionalism comercial. Primul s-a petrecut în anii 60 si 70. Cu exceptia (foarte importanta însa) a Comuinitatii Economice Europene (si, într-o anumita masura, a AELS), initiativele lansate în aceasta perioada nu au evoluat pozitiv. În mare masura acest esec a fost reflectarea filosofiei economico-comerciale care prevala în tarile în curs de dezvoltare (implicate în cele mai multe initiative regionale din aceasta perioada), respectiv a prioritatii date politicilor de substituire a importurilor si de reducere a dependentei fata de exterior (si, în primul rând, fata de tarile imperialiste). De asemenea, cu exceptia Europei Occidentale, tarile dezvoltate nu s-au implicat aproape deloc în acest proces.

În anii 90, fenomenul ajunge sa cunoasca o dimensiune exceptionala. Aceasta schimbare de tendinta are mai multe explicatii:

- terminarea razboiului rece si a bipolaritatii în relatiile internationale, care a permis resurectia fortelor regionale, constrânse anterior de logica blosurilor opuse

- caderea sistemului socialist, destramarea URSS si a Iugoslaviei (o treime din acordurile notificate în anii '90 au fost încheiate între tarile cu economii în tranzitie),

- punerea pe baze noi a relatiilor dintre estul si vestul continentului european: o parte impotrtanta din cresterea observata se datoreaza numarului mare de acorduri bilaterale semnate în «Europa largita » (Wider Europe)  cca 60% din total

- reconsiderarea pozitiei SUA fata de regionalismul comercial, proces antamat înca din anii 80 prin încheierea acordurilor de liber schimb cu Israel si Canada

- modificarea radicala a orientarilor în materie de politica economica, sub impulsul « consensului de la Washington » : regionalismul a fost utilizat atât ca o modalitate de amplificare a efectelor pozitive ale liberalizarii comerciale unilaterale, ca si ca un instrument de consolidare a acesteia

- aderarea de noi tari la GATT/OMC, care a determinat si notificarea unor acorduri pre-existente

La jumatatea actualului deceniu, se estimeaza ca putin peste jumatate din comertul mondial va fi reprezentat de fluxuri realizate în cadrul aranjamentelor comerciale preferentiale, fata de un procent de 43% în anul 2000.