Globalizarea

GLOBALIZAREA ECONOMICA

In analiza procesului (fenomenului) de globalizare Însă, ceea ce ne interesează cu adevărat nu vizează neapărat cauzele globalizării, ci încercarea de a desprinde conţinutul, esenţa acestui proces.

Cum putem să definim mai corect globalizarea economică, astfel încât să surprindem caracteristicile ei fundamentale? Ca o nouă eră a concurenţei globale care, precum un buldozer, înlătură totul din raza lui de acţiune? Ca libertatea de circulaţie a capitalului, în sensul că agenţii economici de pretutindeni pot să-şi depună şi să-şi investească banii acolo unde doresc şi sunt capabili să o facă? Ca o lume redefinită, în care suntem cu toţii interdependenţi, într-o piaţă globală? Ca un regim comercial în care tendinţa spre integrare şi presiunea competitivităţii a dat naştere la megapieţe? Toate acestea sunt întrebări pe care şi le poate pune în mod îndreptăţit orice cercetător, însă opinia publică nu se agită din cauza disputei intervenite între specialişti cu privire la conţinutul globalizării, ci este alarmată de faptul că această idee a cucerit inima şi mintea mass mediei, organizaţiilor internaţionale de profil şi elitei economice mondiale.

Dincolo de rezultatul schimbului de opinii dintre cercetători, omul de rând este convins că principalul agent şi arhitect al globalizării sunt corporaţiile multinaţionale. Tot ele sunt şi în poziţia de beneficiar al noii ordini economice mondiale. El este îngrijorat de faptul că nu înţelege ce înseamnă „o lume fără frontiere” aşa cum o prefigurează suporterii fervenţi ai globalizării, ce efecte va avea „erodarea puterii statului naţional”- idei , până la un punct, confuze, încă neconfirmate de practica politică şi economică de până acum.

CAUZELE GLOBALIZARII ECONOMICE

O analiză mai atentă a ultimei părţi a secolului XX pune în evidenţă aspecte cu caracter de noutate, care au schimbat din temelii configuraţia economiei mondiale. Astfel, nu pot fi omise cel puţin următoarele elemente mai importante:

 în acest interval de timp s-a accentuat tendinţa de organizare a producţiei (îndeosebi cea industrială) la scară globală;

 datorită încheierii acţiunii de creare a reţelelor computerizate, transferul unor mari sume de bani, dintr-un punct în altul de pe Terra, poate avea loc în timp real, adică instantaneu;

 procesul globalizării economiei a avut drept bază de pornire modelul şi experienţa anglo-americană în domeniu;

 noile presiuni competitive au schimbat modul de gândire şi acţiune al tuturor comunităţilor, mari şi mici, graniţele devenind mai penetrabile, mai ales pentru noile tehnologii;

 globalizarea, în foarte multe cazuri, a acţionat ca o forţă coercitivă asupra statului, determinându-l să cheltuiască mai puţin şi numai pentru obiective bine delimitate;

 fără îndoială, arhitecţii noii ordini globale s-au dovedit a fi corporaţiile multinaţionale, care au probat din plin capacitatea organizatorică de a transforma economia globală într-o oportunitate paralelă la ceea ce ele cuceriseră în deceniile anterioare;

 globalizarea economică este pe cale de a se transforma dintr-un proiect al corporaţiilor multinaţionale, într-unul al statelor înseşi;

 în sfârşit, globalizarea a multiplicat punctele de convergenţă între state.

Putem însă să acceptăm aceste puncte ca adevăruri absolute acum la început de nou mileniu? O interpretare lucidă a faptelor ne îndeamnă să răspundem la această întrebare negativ, din mai multe motive.

În primul rând, nu este greu de constatat că noua economie mondială este numai parţial dominată de circulaţia mărfurilor şi serviciilor. Orice statistică internaţională am consulta ne arată fără putinţă de tăgadă că mai mult de 80% din exporturile de mărfuri şi servicii, precum şi din investiţiile străine directe de capital circulă între Europa, America de Nord şi Japonia. În ciuda creşterii masive a exporturilor, nu toate ţările şi regiunile geografice sunt integrate perfect în piaţa mondială.

În al doilea rând, nimeni nu se mai îndoieşte de faptul că globalizarea a redefinit multe norme şi practici guvernamentale. Cu toate acestea, în numeroase cazuri se menţin practici industriale şi de altă natură divergente.

În al treilea rând, chiar şi în unele state cu economie de piaţă dezvoltată, piaţa muncii este considerată a fi prea rigidă atunci când se pune problema practicilor salariale. Politicile adoptate sunt adesea criticate ca fiind ori prea generoase, ori prea costisitoare. De multe ori capitalurile autohtone au fost acuzate că părăsesc economiile locale în căutarea altor plasamente mai rentabile, de obicei în ţările cu forţă de muncă mai ieftină. În felul acesta, globalizarea este pusă direct sub semnul acuzării ca fiind singurul vinovat de numărul incredibil de mare al şomerilor în anumite părţi ale lumii.

În al patrulea rând, aşa-numita „dizolvare a autorităţii statului” s-a dovedit a fi o adevărată contradicţie în termeni. Pe de o parte, s-a spus că statul este un prost gospodar, că nu se pricepe să-şi administreze raţional resursele de care dispune. Pe de altă parte, autoritatea publică nu a încetat nici o clipă să conducă efectiv treburile planetei asumându-şi responsabilităţi pe planul bunăstării sociale, siguranţei cetăţenilor, protecţiei mediului ambiant, sănătăţii şi educaţiei.

În sfârşit, în ceea ce priveşte corporaţiile multinaţionale, acestea acţionând în spiritul competitivităţii totale, învăţând să valorifice resursele economice la scară globală şi adaptându-se la diferenţele locale, au început să înţeleagă faptul că nu pot proceda oriunde după bunul plac.