Organizarea și tehnologia comerțului

Notă introductivă

Suportul de curs este elaborat în conformitate cu programa cursului „Organizarea şi tehnica comerţului” pentru pregătirea cadrelor la specialităţile Contabilitate şi audit, Finanţe şi bănci, Drept la secţia studii de zi şi cu frecvenţă redusă.

Conform planurilor de studii pentru studierea cursului sunt prevăzute 120 ore în semestrul III – IV dintre care 60 ore de contact direct şi 60 ore de studiu individual.

Suportul de curs este axat pe conceptul de a studia aspectul organizatoric al comerţului, procesele şi procedeele comerciale, utilajul comercial care se utilizează în procesul de deservire a cumpărătorilor şi de prestare a serviciilor în unităţile de comerţ, regulile şi cerinţele actuale faţă de comerţul modern.

Capitolul I. COORDONATELE ORGANIZĂRII ŞI TEHNOLOGIEI COMERŢULUI

TEMA 1.1 : CURS INTRODUCTIV

1. Definirea noţiunii de comerţ şi rolul lui condiţiile moderne

2. Funcţiile realizate în cadrul activităţii de comerţ

3. Noţiune de tehnologie comercială

1. Definirea noţiunii de comerţ şi rolul lui condiţiile moderne

Dezvoltarea echilibrată şi viabilă a statului în condiţiile moderne se bazează pe sistemul economic şi social unde comerţul îi revine o importanţă strategică.

Cercetătorii în domeniul comerţului şi teoriei comerciale afirmă că comerţul are un trecut de peste 4 mii ani. China, Mesopotamia, Europa de nord, popoarele mediteraniene, cretanii, finicienii, etc. au fost mari navigatori şi negustori din vremurile străvechi.

Începând cu secolul XIX, odată cu dezvoltarea capitalismului s-a început „revoluţia comercială” din era modernă. În secolul XX activitatea comercială se dezvoltă la scară tot mai largă, se dezvoltă cooperativele de consum, lanţurile de magazine corporative, firme comerciale, etc., prin care profesiunea de negustor devine una din cele mai solicitate.

În aspect istoric se afirma faptul că comerţul era necesar încă din momentul când oamenii au început să comunice între ei. De menţionat că la început oamenii îşi satisfăceau nevoile prin eforturile proprii de producere, sau dobândire a bunurilor pentru supraveţuire. Mai târziu, odată cu dezvoltarea civilizaţiei, sau creat condiţii de satisfacere mai amplă a nevoilor prin intermediul schimbului de produse. Drept rezultat al comunicaţiei a apărut schimbul natural de produse între diferite grupuri de oameni, care se specializau în anumite domenii, iniţial în formă de troc (marfă pe marfă), ca consecinţă a divizării muncii.

Schimbul a început să se efectueze mult mai simplu atunci când a apărut o marfă intermediară în formă de monedă. Odată cu apariţia banilor ca marfă de intermediere – a monedei, trocul este înlocuit cu tranzacţiile comerciale, care se efectuează de către negustori, sau acea pătură socială a societăţii care se preocupa în special cu procesul de intermediere dintre producător şi cumpărător, adică acesta cumpăra marfa de la producător, care mai apoi o vinde consumatorilor. Atunci procesul de schimb se descompune în două operaţii: a) la cumpărare: bani – marfă; b) la vânzare: marfă – bani (fig. 1).

De menţionat că tranzacţiile se realizează cu acordul şi în interesul ambelor părţi. Astfel negustorii, formează pătura socială care deţine sursele monetare, care servesc drept echivalent al valorii produselor pentru care se oferă un anumit preţ la vânzare şi cumpărare.

Noţiunea de comerţ poate fi definită ca o funcţie economică, care constă în cumpărarea mărfurilor, materiei prime, semifabricatelor, echipamentelor etc., cu scopul de a le vinde în aceeaşi stare fizică, sau cu modificări neesenţiale, la condiţii avantajoase pentru vânzător cât şi pentru cumpărători. Aşadar, negustorul se va strădui să cumpere marfa la un preţ favorabil (accesibil) şi să o vândă la un preţ cu adaos, asigurându-se acoperirea cheltuielilor şi obţinerea unui nivel oprim de rentabilitate.

Dacă analizăm comerţul sub aspect juridic, atunci acesta presupune transferul titlului de proprietate asupra mărfurilor, materialelor etc. precum şi serviciilor prestate de la producător la consumator, care se consideră tranzacţii comerciale.

Procesul comercial în mod generalizat poate fi redat în formă de schemă, după cum se prezintă în figura 1.1.

Figura 1.1. Schema procesului comercial.

În această schemă:

- B – capitalul investit pentru cumpărarea mărfurilor;

- M – totalitatea mărfurilor cumpărate la preţurile negociate;

- B1 - suma banilor încasaţi în rezultatul vânzării mărfurilor cumpărate.

Conform conceptului de piaţă suma banilor încasaţi în rezultatul vânzării mărfurilor cumpărate în scopuri comerciale trebuie să acopere suma capitalului investit pentru cumpărare şi să asigure un nivel corespunzător al rentabilităţii.