Politici Publice privind Comerțul

Sursele preocuparii publice privind comertul

În toate tarile pentru care exista date disponibile, serviciile de distributie detin o pondere însemnata în activitatea economica, care variaza de la circa 8% din PIB în Germania sau Irlanda pâna la circa 20% din PIB în Hong Kong sau Panama . În multe tari sectorul distributiei se situeaza – în ce priveste contributia la PIB - pe locul doi dupa industria prelucratoare. În general, contributia sectorului distributiei la ocuparea fortei de munca este chiar mai mare decât contributia sa la PIB, ceea ce reflecta ponderea relativ mai mare a muncii vii în compozitia organica a factorilor de productie specifica sectorului.

Totodata, numarul întreprinderilor având ca activitate principala serviciile de distributie detine o pondere ridicata în numarul total de întreprinderi, pondere ce variaza între 20% în Statele Unite, Danemarca sau Islanda si 40% în Grecia sau Portugalia, fapt ce reflecta preponderenta întreprinderilor de talie mica.

Ca dinamica, datele disponibile indica o tendinta de crestere a volumului de activitate realizat în sectorul distributiei, precum si o crestere a efectivelor ocupate în cadrul acestui sector. Întrucât cresterea volumului de activitate a depasit cresterea efectivelor se poate semnala si o crestere a productivitatii muncii.

În prezent se semnaleaza o tendinta de concentrare a serviciilor de distributie, în special la nivelul comertului cu amanuntul, precum si o tendinta de reducere a rolului comertului cu ridicata. Desi traditional sectorul distributiei se caracterizeaza prin un numar relativ mare de personal cu calificare scazuta si salarii mici, odata cu cresterea gradului de sofisticare a marfurilor comercializate, precum si a formelor de comert si tehnologiilor aferente se înregistreaza si o tendinta de polarizare a personalului în ceea ce priveste nivelul de calificare si nivelul veniturilor.

În ansamblu, se apreciaza ca piata serviciilor de distributie este concurentiala în ciuda tendintei de concentrare, datorita faptului ca talia optima a unei întreprinderi continua sa ramâna mica comparativ cu dimensiunile pietei. Totusi, în privinta usurintei intrarii pe piata (care masoara contestabilitatea pietei si deci presiunile concurentiale care se manifesta chiar si în cazul de facto al unui monopol local) se manifesta tendinte contradictorii. Astfel, cresterea economiilor de scara odata cu introducerea tehnologiilor comerciale specifice marilor suprafete, precum si cresterea preturilor terenurilor si imobilelor au sporit costul fix al intrarii pe piata (investitia initiala necesara pentru instalarea unui sistem de exploatare la nivelul Taliei Minime Eficace), în timp ce, pe de alta parte, dezvoltarea formelor de comert „fara magazine” si în special a comertului electronic au redus substantial costul intrarii pe piata.

Comertului îi revine un rol fundamental în fluidizarea circulatiei marfurilor în economie, asigurarea securitatii si bunastarii consumatorilor precum si în ce priveste protectia mediului. Toate acestea constituie teme permanent actuale pentru responsabilii politicilor economice publice. Totodata, problemele enuntate dobândesc o dimensiune internationala (chiar mondiala) tot mai pregnanta, pe masura ce avanseaza procesul globalizarii.

Necesitatea unor politici publice în favoarea comertului nu reprezinta, însa, o axioma. Tocmai de aceea, ar trebui încurajata o evaluare lucida, mai degraba decât entuziasmul declarativ si putin pragmatic pe care-l întâlnim, uneori, când se discuta politicile fata de comert. Exista cel putin trei argumente în favoarea necesitatii unei politicilor publice fata de comert, care se adauga celor mai frecvent aduse într-o asemenea dezbatere, cum este acela privind rolul socio-economic deosebit de important al comertului :

- În primul rând, dezbaterea „interventionism versus non-interventionism” în rândul economistilor este legitima, dar nu trebuie substituita celei privind necesitatea unei politici fata de comert, întrucât chiar optiunea pentru non-interventionism nu înseamna absenta oricarei politici.

- În al doilea rând, comertul are multe trasaturi particulare, care îl deosebesc net de celelalte domenii de activitate economica, astfel încât nu poate fi retinut ca un punct de vedere valabil acela care se bazeaza pe ideea ca problematica comertului poate fi acoperita corespunzator prin politici asa-zise „orizontale”. Dimpotriva, politicile orizontale trebuie evaluate si validate, reformulate, adaptate si asamblate într-un sistem coerent de politici care sa vizeze în mod specific comertul. Desigur, nu trebuie pierdut din vedere caracterul extrem de eterogen al actorilor cu interese în sfera comertului si nici caracterul adeseori contradictoriu al intereselor acestora. Principiul fundamental al politicilor, care asigura arbitrajul între interesele diferite, este acela al întaririi concurentei libere, pe baze echitabile si în interesul consumatorului. Spre exemplu, sistemul de politici trebuie astfel echilibrat încât sa nu discrimineze în favoarea întreprinderilor mai mici, daca asta presupune acceptarea unei eficiente scazute si unor costuri mai mari pentru consumatori. Totodata însa, sistemul ar trebui sa împiedice tendinta de scadere a costurilor prin compromiterea calitatii serviciilor sau afectarea mediului înconjurator, sau sa ofere o posibilitate de supravietuire a comertului acolo unde chiar si unei întreprinderi mici i-ar fi imposibil sa atinga pragul de rentabilitate, dar unde serviciile comertului sunt strict necesare conservarii comunitatii locale.