Extras din curs

Pentru că multe din criticile adresate teoriei proporţiei factorilor de producţie au semnalat caracterul prea abstract al acesteia, restricţiile prea mari pe care se bazează şi imobilismul care se degajă din pretenţia ei de universalitate, adepţii teoriei neoclasice sau ortodoxe despre comerţul internaţional au căutat sa corecteze, cel puţin în parte, aceste defecte reale. Efortul lor s-a manifestat în două direcţii principale: „ modernizarea teoriei prin relaxarea premiselor ei, prin luarea în considerare a unor date ale realităţii ignorate în trecut, şi, dinamizarea teoriei, în funcţie de diferite laturi ale progresului ştiinţific, tehnic şi tehnologic.”

3.1. CONTRIBUŢIA LUI H.G. JOHNSON LA MODERNIZAREA TEORIEI NEOCLASICE SAU CONVENŢIONALE A COMERŢULUI INTERNAŢIONALE

În lucrarea sa „Costul comparativ şi teoria politicii comerciale pentru o economie mondială în dezvoltare” (1968), H.G. Johnson se referă la unele date faptice neglijate sau ignorate de teoria convenţională a comerţului internaţional, îndeosebi la rolul marilor corporaţii în desfăşurarea acestuia, face o sinteză a progreselor realizate în dinamizarea teoriei neoclasice a costurilor comparative de producţie, precum şi unele consideraţiuni comparative privind raportul dintre liberalism şi protecţionism în lumea contemporană.

Autorul analizat consideră că există trei grupe mari de fapte care se abat de la ipotezele pe care se bazează modelul H-O-S al comerţului internaţional şi anume:

a) problema investiţiilor directe pe care le fac marile corporaţii (monopoluri) în alte ţări şi care presupune mobilitatea internaţională a capitalului, economii decurgând din producţiile pe scară largă şi diferenţe internaţionale în tehnologie;

b) „exodul creierelor” sau mobilitatea internaţională a mâinii de lucru calificate, care atrage atenţia asupra deosebirilor calitative ale factorului muncă, precum şi

c) „decalajul tehnologic” dintre ţări şi continente.

Dintre problemele ignorate de modelul H-O-S, două mai importante au constituit obiect de investigaţie, după părerea lui H.G. Johnson şi anume: caracteristicile concurenţei industriale moderne (concurenţa monopolistă, ca şi rolul pe care+l joacă în concurenţă economiile pe scară largă, tehnologiile superioare de producţie si produsele noi), precum şi intervenţia statului în producţie şi comerţ, îndeosebi problema taxelor vamale.

În legătură cu primul grup de probleme, el explică dinamica avantajului relativ în comerţul internaţional drept urmare a progresului tehnologic. „Aplecându-se asupra explicaţiilor date comerţului (internaţional) care se bazează pe abateri de la presupunerile lui Hechscher – Ohlin, cu privire la tehnologia producţiei, este clar, scrie H.G. Johnson, că atât capacitatea se a produce bunuri superioare, cât şi deţinerea unei tehnologii superioare de producţie constituie izvoare ale unui avantaj comparativ adiţional sau alternativ faţă de avantajul relativ bazat pe abundenţa relativă a factorilor (de producţie) ”

Lărgind sfera investigaţiilor referitoare la comerţul internaţional, H.G. Johnson nu abandonează, deci, principiul avantajului relativ, ci subliniază posibilitatea dinamizării lui şi a diversificării formelor lui de manifestare şi de aplicare. Aparatul analitic al modelului H-O-S poate fi uşor adaptat, după părerea sa, „la analiza avantajului comparativ care derivă din diferenţele în tehnologie, sau din diferenţele în dimensionarea ţării respective modelul static Heckscher – Ohlin (Samuelson) poate fi „dinamizat”prin introducerea unei rate fixe a economiilor (sau rate pentru proprietarii muncii şi ai capitalului), în locul unei înzestrări fixe de capital, o rată pozitivă a creşterii populaţiei în locul unei rate zero a acesteia şi o rată pozitivă a progresului tehnic în locul unei tehnologii date”