Strategii și Tehnici de Comunicare

1. Comunicarea interpersonală

1.1. Definiţii şi funcţii

Într-un sens foarte larg, comunicarea desemnează orice proces prin care o informaţie este transmisă de la un element la altul, aceste elemente fiind de natură biologică (comunicaţiile în sistemul nervos), tehnologică (procedeele de telecomunicaţii) sau socială.

Teoria generală a comunicării studiază caracteristicile şi relaţiile dintre factorii de ordin general care facilitează transferul unei cantităţi de informaţii de la un obiect la altul şi, pe baza utilizării unor metode operaţionale, recomandă căi de stabilire a unor regimuri optime de circulaţie a informaţiei în cadrul diferitelor tipuri de sisteme.

„Comunicarea interumană se bazează pe un ansamblu de procese psihomotorii specific umane, limbajul, în care un loc deosebit revine componentei conştiente, gândirii. Această formă de comunicare se poate realiza şi prin utilizarea unor mijloace nonverbale cu funcţie de semnalizare, atitudini posturale, mimico-gestică, sunete nonverbale, etc… Conform modelului comunicaţional al psihicului uman, sugerat de teoria comunicării, întreaga activitate psihică este concepută ca o reţea de comunicare informaţională, în ordine interspecifică (cu alţii, cu lumea) şi infraspecifică (cu sine, între subsistemele sistemului psihic individual).” (P. Popescu Neveanu, Dicţionar de psihologie, ed. Albatros, Bucureşti, 1978, p. 125)

Dacă ne referim la comunicarea specific umană, ea reprezintă „liantul indivizilor dintr-o colectivitate, ce oferă posibilitatea cunoaşterii opiniilor acestora, a omogenizării sub aspectul psiho-social, asigurând funcţionarea normală a colectivului, indiferent de natura şi mărimea sa.” (V. Cornescu, I. Mihăilescu, S. Stanciu, 2003, p. 239)

În accepţiunea sa generală, comunicarea reprezintă un mod de manifestare a gândurilor şi sentimentelor cu ajutorul vorbirii, scrierii, gesturilor, mimicii, în scopul de a te face inţeles.

În accepţiuni speciale, comunicarea poate însemna o intervenţie orală în faţa unui auditoriu; un mesaj care este transmis pe linie ierarhică într-o organizaţie; o relaţie bidirecţională între subiect şi agent într-o situaţie pedagogică; un mijloc prin care indivizii scapă de singurătate printr-un schimb cu semenii lor; un schimb de informaţii între doi corespondenţi prin intermediul unui canal de transmisie, etc.

Etimologia cuvântului vine din cuvântul latin communicare având sensul „a pune în comun”.

Orice comunicare este compusă din 6 elemente indispensabile:

4.cod

5.interferenţă

6.retroacţiune

Componentele de bază ale comunicarii pot fi prezentate ca răspunsuri la o serie de întrebări:

• Cine? (emiţătorul): cine este cu precizie emiţătorul mesajului (o persoană, un grup, o structură organizaţională).

• Ce? (mesajul): ce doreşte emiţătorul să comunice, conţinutul mesajului, ce informaţii trebuie introduse pentru ca mesajul să fie clar, concis, amabil, constructiv, corect şi complet.

• Cum? (codul şi canalul): mesajul va fi comunicat verbal sau în scris, în cuvinte sau imagini, prin întrevedere sau convorbire telefonică – proxemic sau telematic.

• Cui (receptorul).

• Unde şi când? va fi transmis mesajul astfel încât să fie receptat şi utilizat.

• De ce? Care este scopul urmărit în comunicare şi ce efect doreşte emiţătorul să obţină? (informare, influenţare, convingere).

De notat că, oricare ar fi sensul dat mesajului de către emiţător, receptorul este cel care în ultimă instanţă îi atribuie acestuia semnificaţia pe care o percepe.

Lingviştii au identificat diverse taxonomii ale funcţiilor limbajului, în raport cu criteriile de performanţă ale discursului. Am ales câteva din aceste taxonomii, dintre cele ce pot fi adaptate comunicării organizaţionale din Dictionnaire actuel de l`éducation, R. Legendre, 1993

:

FIRTH (1957)

Comuniunea emfatică (solidaritate)

Eficienţă practică (sarcini)

Planificare şi conducere

Contact (relaţii)

Angajare (promisiuni)

PAULUS (1972)

Indicarea faptelor

Exprimarea stării locutorului

Modificarea stării interlocutorului

TOUGH (1974)

Relaţională:

- Afirmare de sine

- Recunoaşterea celuilalt

- Interes comun

Ideaţională:

- Directivă

- Interpretativă

- Proiectivă

- Conservarea sinelui WIGHT (1976)

A interacţiona (a saluta, a glumi)

A acţiona împreună cu/sau asupra (a coopera, a conduce…)

A informa

A evalua (a ghici, a prezice, a judeca)

A se exprima (opinii, atitudini, valori)

A cerceta (a ancheta, a reflecta…)

A face legături logice (egalitate, incluziune, ordonare, traducere…)

BRITTON, J. (1977), adaptată de VALIQUETTE, J. (1979)