Comunicare

(C5) Forme sub care are loc comunicarea

1.comunicarea intrapersonală,

2. comunicarea interpersonală / comunicarea microgrup,

3.comunicarea de grup/ sau în organizaţii

4.comunicarea de masă / sau realizată cu publicul larg

5.comunicare extrapersonală sau comunicarea cu o interfaţă tehnică non-umană

Literatura de specialitate distinge o mare varietate de forme ale comunicării, varietate oferită de diversitatea criteriilor de clasificare a acestora.

În funcţie de modul în care persoana (ele) participă la procesul de comunicare

1. COMUNICAREA INTRAPERSONALĂ /comunicare cu sinele

- se referă la gânduri, sentimente şi la modul în care ne vedem noi pe noi înşine, deci suntem simultan E şi R ai comunicării;

- se referă la gândirea şi activităţile de procesare a informaţiilor care nu sunt observabile extern, cu toate că persoanele interesate pot să aibă acces la date despre acest proces.

2. COMUNICAREA INTERPERSONALĂ / comunicare microgrup - cel puţin 2 persoane.

- o persoană sau un grup interacţionează cu alte persoane sau grupuri fără ajutorul unui mijloc mecanic. Sursa şi receptorul în această formă de comunicare se află în imediata apropiere fizică a celuilalt (ex. convorbirea cu o persoană din familie, participarea la o discuţie şi conversaţie).

Cel mai simplu mod de a înţelege relaţiile de comunicare interpersonală este modelul „fereastra lui Johari” (a se vedea tabelul)

Cunoscut mie/ Eu ştiu Necunoscut mie/ Eu nu ştiu

Cunoscut celorlalţi/ ceilalţi ştiu 1.Partea mea publică / aria deschisă 2.Partea mea inconştientă / aria oarbă

Necunoscut celorlalţi/ ceilalţi nu ştiu 3.Partea mea privată / aria ascunsă 4.Partea mea potenţială / aria necunoscută

1.Partea mea publică / aria deschisă - cuprinde însuşirile evidente atât pt. subiect cît şi pt. ceilalţi / despre mine şi comportarea mea cunoscute atât mie, cât şi celorlalţi.

Mărirea suprafeţei / ariei se poate realiza prin dezvăluire ( oferirea de informaţii despre noi înşine şi reducerea ariei ascunse) şi prin feedback-ul celorlalţi (acceptarea/receptivitatea faţă de informaţia furnizată de ceilalţi şi reducerea arie oarbe). Cu cât această arie este mai mare cu atât contactul cu realitatea este mai bun şi persoana este pregătită să îşi ajute prietenii şi pe sine.

2.Partea mea inconştientă / aria oarbă – cuprinde însuşiri de care nu suntem conştienţi , dar care sunt evidente pt. ceilalţi / date despre mine pe care ceilalţi le pot observa, dar pe care eu nu le cunosc.

Un număr mare de însuşiri cuprinse în această arie indică necunoaşterea de sine şi subiectivitatea.Cea mai simplă ilustrare o reprezintă ticurile verbale de care persoana respectivă nu este conştientă, dar care sunt evidente pt. ceilalţi. (ex. tendinţa de a vb mai mult în cadrul unui grup poate fi evidentă pt. toată lumea în afara aceluia care o face).

3.Partea mea privată / aria ascunsă – cuprinde aspecte ale personalităţii pe care nu le dezvăluim cu uşurinţă pt. că le considerăm ca ţinând de intimitatea noastră / despre mine pe care le ştiu numai eu şi sunt necunoscute celorlalţi.

Mai exact, acestea sunt informaţii confidenţiale pe care le am despre mine şi nu m-am hotărât să le împart cu ceilalţi. Nu este neaparat vorba despre intenţii negative, ele pot fi şi pozitive.

4.Partea mea potenţială / aria necunoscută – există însuşiri pe care nu ni le cunoaştem şi pe care nici ceilalţi nu le văd, dar care pot „ieşi la suprafaţă” în situaţii limită / date despre mine care sunt necunoscute atât mie, cât şi celorlalţi.

Această zona există pt. că atât individul, cât şi ceilalţi cu care acesta intră în contact descoperă din când în când comportamente care existau întotdeauna.(ex. un individ poate fi surprins, de faptul că preia conducerea grupului într-un moment critic, sau o altă persoană poate descoperi că individul respectiv este un bun negociator într-un conflict).

Moduri de comunicare înscrise în comunicarea interpersonală:

- comunicarea verbală şi nonverbală;

- comunicarea scrisă;

- metacomunicarea.

Comunicarea verbală (CV) – informaţia este codificată şi transmisă prin cuvânt şi prin tot cea ce ţine de acesta sub aspect fonetic, lexical, morfo-sintactic, este specific umană,

(CV) poate fi: - orală şi se adresează analizatorului auditiv;

- scrisă se adresează analizatorului vizual;

- orală şi scrisă se adresează atât analizatorului auditiv cât şi celui vizual.

Atribute care pot să ne sugereze unele principii ale comunicării, caracteristice în mod aparte comunicării verbale :

- CV presupune un  care tb. să includă elemente de structură, actualitate, interes şi motivaţie pt. ascultător, feedback, elemente de legătură între părţile sale principale, claritate şi coerenţă;

- CV presupune oferirea unor suporturi multiple de înţelegere a acestui :concordanţa dintre mesajul verbal şi cel nonverbal, acesta din urmă având rolul său de întărire ;

- CV este circulară şi permisivă, în sensul că permite reveniri asupra unor informaţii, detalieri care nu au fost prevăzute at. când a fost conceput ;