Comunicare financiar-bancară

CURS 1 – Principiile fundamentale ale comunicarii financiar-bancare

1.1 Concepte si notiuni introductive ale comunicariiOri de câte ori în actiunea umana se înregistreaza un esec, înainte de remedierea propriu-zisa a acestuia, oamenii încearca în primul rând sa descopere cauzele pentru care s-a ajuns la un rezultat neconcordant scopurilor initiale ale acelei activitati. Din punct de vedere tehnic se pot identifica cele mai multe motive pentru care ceva ar putea sa nu mearga bine. În plus, pe lânga un „know-how” deficitar, oamenilor le pot lipsi diferite abilitati sau aptitudini individuale necesare utilizarii unor tehnologiii specifice. Mai intervine apoi si sensibilitatea si slabiciunea specifica fiintei umane în fata riscurilor, sau în fata incertitudinii, ori chiar a limitelor fizice si psihice la care pot ajunge la un moment dat cei care activeaza în sfera atât de interesanta, complexa si dinamica a economiei. Asa se face ca în ultimul timp, o noua explicatie, ca un alibi de lux, a început într-o masura din ce în ce mai mare sa fie admisa ca si cauza a esecului: lipsa unei comunicari adecvate între partile contractuale. În conditiile în care comunicarea a devenit atât de importanta în actiunea umana, merita cu siguranta sa i se acorde mai multa atentie.

- Termenul de comunicare are o semnificatie mult mai ampla. În acest sens se pot identifica urmatoarele forme ale comunicarii: umana, animala, vegetala, mecanica, galactica, etologica, sensibila, religioasa, sportiva, afectiva etc., acoperind aria de interes a multor stiinte. În economie, comunicarea implica atât oameni, institutii, norme si reguli, cât si elemente de morala si de etica profesionala.

1) Din perspectiva etimologica, termenul de COMUNICARE desemneaza actiunea de a pune în comun sau actiunea de a face parte, de a fi în relatie cu …

2) De-a lungul timpului, din radacina initiala s-au format cuvinte spefice unor domenii extrem de diferite: în Evul Mediu a aparut atât termenul de „comuniune”, „împartasanie” (în legatura cu ritualuri ale Bisericii Catolice), cât si cel de acces odata cu dezvoltarea infrastructurii (drumuri, sosele, canale de navigatie, etc.) .

3) Era industriala, gratie mijloacelor moderne de comunicare generate de progresul tehnologic (telegraful, trenul, etc.) începe sa impuna tot mai mult sensul de transmitere de stiri, de informatii. Legatura dintre termenul de comunicare si informarea de masa (presa scrisa, cinematograful, televiziunea, radioul, Internetul, etc.) se produce abia în secolul al XX-lea.

4) În concluzie, COMUNICAREA reprezinta tot „ceea ce permite stabilirea unei relatii între persoane, între obiecte sau între obiecte si persoane. Ea desemneaza fie actiunea de a comunica, fie rezultatul acestei actiuni” . Prin urmare, comunicarea înseamna trecerea mesajului de la sursa, cu ajutorul unui transmitator, printr-un canal la un destinatar. În teoria traditionala a comunicarii toate acestea reprezinta structura elementara a comunicarii asezata într-o forma liniara: sursa de informatie sau emitatorul, mesajul (ideea sau informatia difuzata), canalul de transmitere a mesajului sau suportul mesajului, destinatarul. Formal aceste elemente se prezinta astfel:

£c={E,e,C,m’,R}; m`m’

Comunicare mediata (fig. 1.1)

Conform acestui model, mesajul destinatarului "este codificat de un transmitator sub forma unui semnal care circula pe un canal pâna la receptorul care îl decodifica si restabileste forma initiala a mesajului, facându-l sa parvina intact la destinatie" . Atunci când, pe canalul de transmisie intervin elemente perturbatoare – zgomotele, mesajul este deformat sau distorsionat (zgomot alb – claxoane de masini, zgomotul facut de picamar, zgomotul dintr-un metrou în mers, rumoarea dintr-o sala în care mai multe persoane vorbesc în acelasi timp).

Codarea, prin urmare, desemneaza „traducerea” mesajului într-un limbaj compatibil cu canalul de transmisie si receptorul, adica transformarea unei idei sau a unei opinii într-un mesaj constituit din semnale organizate dupa conventiile unuia sau mai multor coduri.

Decodarea se refera la noua traducere a mesajului pe care, de asta data, o face receptorul, extragând semnificatiile necesare, adica la întelegerea si interpretarea semnelor codate care compun mesajul. Conditia comunicarii efective o constituie concordanta dintre codare si decodare, cu alte cuvinte cele doua actiuni trebuie sa fie pe aceeasi faza.

Procesul astfel descris nu se aplica decât la tranmisia de semnale (semnal, semn, simbol) de la o sursa de informare catre un destinatar si nu priveste continutul si semnificatia mesajului, care poate fi compus din cuvinte scrise sau vorbite, din imagini, muzica, etc.

Modelul traditional, dupa cum se poate observa, are o mare problema: „prezinta destinatarul ca o tinta pasiva si ilustreaza conceptia autoritara a actului de comunicare, deorece nu exista retroactiune (feed-back)” . Într-adevar, comunicarea presupune: