Comunicare Institutionala

Imagine preview
(7/10 din 5 voturi)

Acest curs prezinta Comunicare Institutionala.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 68 de pagini .

Profesor: Mihaela Rus

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domenii: Comunicare, Psihologie

Cuprins

CAPITOLUL 1: Comunicarea. Comunicarea instituţională
1.1. Comunicarea – abordări conceptuale
1.2. Elementele procesului de comunicare
1.3. Caracteristicile procesului de comunicare
1.4. Moduri de comunicare
1.5. Criterii şi forme de comunicare
1.6. Cerinţe ale comunicării. Ce vizează. Efecte
1.7. Bariere ale comunicării
1.8. Modele ale comunicării
1.9. Modelele Hunt-Grunig
1.10 Factori ai comunicării de succes. Cei „7C”
1.11. Comunicarea de masă (generalizată)
1.12. Comunicare interpersonală şi comunicare publică
1.13. Comunicare Instituţională
1.14. Scurt istoric al Relaţiilor publice
CAPITOLUL 2: Comunicarea instituţională în administraţia publică
2.1. Comunicarea internă
2.1.1. Modalităţi şi canale de comunicare
2.1.2 Comunicarea interpersonală în administraţia publică. Bariere în comunicare
2.2. Comunicarea externă
2.3. Comunicarea publică
2.4. Comunicarea instituţiei publice cu cetăţeanul
2.5. Bariere comunicaţionale în comunicarea cu cetăţeanul
2.6. Rolul feed-back-ului în reglarea comunicării publice
2.7. Legislaţia privind liberul acces la informaţiile de interes public
CAPITOLUL 3: Relaţii publice – abordări teoretice
3.1. Concepte. Definiţii
3.2. Elementele pe care se bazează relaţiile publice
3.3. Cuvinte cheie în relaţiile publice
3.4. Termeni de referinţă în definirea relaţiilor publice
3.5. Obiectivele relaţiilor publice
3.6. Principii fundamentale în relaţiile publice
CAPITOLUL 4: Imaginea – abordări teoretice
4.1. Imaginea. Imaginea omului politic. Imaginea de marcă. Concepte
4.2. Gestionarea imaginii
4.3. Câmpuri de realizare a imaginii
4.4. Rolul instituţiilor media în realizarea imaginii
4.5. Tipuri de imagine
4.6. Efectul HALLO al imaginii
4.7. Cuantificarea imaginii
CAPITOLUL 5: Domenii ale procesului de relaţii publice
5.1. Informarea internă
5.1.1. Obiective
5.1.2. Auditoriul sau obiectul informării interne
5.1.3. Mijloace pentru informare
5.2. Informarea externă. Relaţiile cu presa
5.2.1. Regulile generale de lucru cu presa
5.2.2 Metode pentru transmiterea informaţiilor de presă
5.2.2.1. Interviul pentru televiziune. Reguli generale
5.2.2.2. Interviul pentru presa scrisă
5.2.2.3. Conferinţa de presă
5.2.2.4. Comunicatul de presă
5.2.2.5. Dosarul de presă
5.2.2.6. Fişierele de presă
5.3. Relaţiile cu societatea
5.3.1. Generalităţi
5.3.2. Obiective
5.3.3. Programe
5.3.4. Metode utilizate
5.3.5. Fişierul de ansamblu al societăţii
5.4. Relaţii publice cu străinătatea
CAPITOLUL 6: Structuri de relaţii publice
6.1. Departamente de relaţii publice
6.1.1. Schema de organizare
6.1.2. Schema cadru a unui departament de relaţii publice (pentru o organizaţie medie)
6.2. Centrul de presă
6.2.1. Atribuţiile Centrului de presă
6.3. Instituţia purtătorului de cuvânt
6.4. Firme de relaţii publice
6.5. Specialistul în relaţii publice
CAPITOLUL 7: Campania de relaţii publice
7.1. Definiţie, conţinut, clasificare, obiective
7.2. Planul campaniei de relaţii publice
7.2.1. Definirea problemei
7.2.2. Analiza situaţiei
7.2.3. Stabilirea obiectivelor
7.2.4. Identificarea diferitelor categorii de public
7.2.5. Stabilirea strategiilor. Lista cu posibile strategii
7.2.6. Stabilirea tacticilor
7.2.7. Fixarea calendarului
7.2.8. Stabilirea bugetului
7.2.9. Proceduri de evaluare
7.2.9.1. Niveluri de evaluare
7.2.9.2 Metode de evaluare
CAPITOLUL 8: Relaţiile publice în situaţii de criză
8.1. Criza. Definiţie. Tipologii
8.2. Etapele unei crize
8.3. Managementul crizelor
8.4. Comunicarea de criză
8.5. Evaluarea riscurilor de criză
8.6. Planul de comunicare de criză
8.7. Tehnici uzuale de comunicare pe timpul gestionării crizelor
8.8. Strategii de refacere a imaginii organizaţiei postcriză
8.9. Rolul specialistului în relaţii publice pe timpul situaţiilor de criză

Extras din document

Capitolul I

COMUNICAREA. COMUNICAREA INSTITUŢIONALĂ

1.1 Comunicarea. Abordări conceptuale

Comunicarea reprezintă elementul indispensabil pentru funcţionarea oricărei colectivităţi umane. Originea comunicării se află în necesitatea de a relaţiona oamenii, de a-i face să coopereze şi să-şi coordoneze acţiunile în vederea atingerii unor scopuri comune.

Comunicarea, în sensul cel mai larg al cuvântului, poate fi definită ca fiind procesul prin care se transmit informaţii, idei, opinii de la un individ la altul sau de la un grup la altul.

Comunicarea este definită de experţi (J.S.Van Cuilenburg, O Scholter, G.W.Noomen) ca fiind „un proces prin care un emiţător transmite informaţii receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte”.

O definiţie sintetică:

Comunicarea este transferul de semnificaţie (Don Fabun – expert american).

A comunica înseamnă a fi în relaţie, a spune, a explica, a convinge, a acţiona.

Comunicarea este cea mai importantă activitate în gestionarea imaginii (de organizaţie, persoană, produs etc).

1.2. Elementele procesului de comunicare

Procesul de comunicare are o structură specifică reprezentată de un anume tip de relaţie dezvoltată de trinomul emiţător – mesaj - receptor.

Cea mai simplă schemă a structurii procesului de comunicare a fost propusă încă din anul 1934 de Karl Buhler (în lucrarea „Die Sprachtheorie”).

Fig.1

Ulterior, Roman Jakobson, dezvoltă structura procesului de comunicare, adăugându-i încă trei componente: cod, canal, feed-back. Relaţia de comunicare se realizează astfel: emiţătorul transmite un mesaj într-un anumit cod (limbaj), pe un anumit canal, către receptor, care va iniţia o acţiune de decodare a mesajului ce i-a fost transmis. Mesajul este constituit într-un anume cod care trebuie să fie comun celor doi parteneri.

Între Emiţător şi Receptor are astfel loc un transfer care realizează elementul comun al informaţiei. Informaţia pleacă de la Emiţător şi devine informaţie pentru Receptor.

Din schemele arătate mai sus rezultă principalele elemente ale comunicării:

a. Sursa de emisie (expeditorul);

b. Receptorul (destinatarul);

c. Mesajul de transmis (conţinutul comunicării);

d. Codul;

e. Canalul şi mijlocul de transmisie (mediul comunicării) oral, scris, vizual

f. Filtrele (perturbaţiile);

g. Feed-back-ul.

1.3. Caracteristicile procesului de comunicare

Comunicarea prezintă următoarele caracteristici:

- caracter dinamic;

- caracter ireversibil;

- se desfăşoară în ritm rapid în situaţii de criză;

- semnificaţia dată mesajului poate fi definită identic sau diferit de cei doi parteneri implicaţi în comunicare

- actul de comunicare se realizează prin intermediul raţiunii având un conţinut informaţional care influenţează conduita umană producând efecte de accept sau de refuz, după cum este în concordanţă sau nu cu trăirile receptorilor;

1.4. Moduri de comunicare

- lingvistice;

- paralingvistice;

- extralingvistice;

- nonverbale;

- nonvocale.

1.5. Criterii şi forme de comunicare

a. După scopul urmărit:

- oficială (formală);

- neoficiale.

b. După frecvenţă:

- periodică (zilnic, săptămânal, lunar, etc);

- permanentă (cu colegii de serviciu, în familie etc.);

- aperiodică (ocazională).

c. după genul de activitate:

- educaţională;

- instructivă (cursuri de specializare);

- profesională (în procesul municii);

- mediată.

d. Din punct de vedere al relaţiilor:

- verbală sau orală;

- în scris;

- nonverbală.

1.6. Cerinţe ale comunicării. Ce vizează. Efecte

Abordarea acestor aspecte presupune a se avea în vedere:

a. Cui sau cu cine comunicăm- Are în vedere identitatea şi particularităţile celor cu care urmează a se comunica.

b. Ce comunicăm- Se referă la informaţia sau esenţa mesajului pe care îl vom transmite.

c. Cu ce scop comunicăm- Obiectivul final. Altfel spus: ce anume urmărim.

d. Când comunicăm- Adică alegerea momentului potrivit al comunicării.

e. Unde comunicăm- Alegerea locului potrivit al comunicării.

f. Cum comunicăm- Alegerea unei maniere potrivite de realizare a comunicării (scris, oral).

g. Captarea atenţiei şi bunăvoinţei celor cu care se comunică. Interesele şi preocupările celor cu care se comunică pentru integrarea lor în actul de comunicare reprezintă succesul comunicării.

h. Asigurarea confortului necesar pe timpul comunicării. Plăcerea celor cu care se comunică va contribui la reuşita comunicării.

i. Calitatea, conciziunea şi coerenţa mesajului. Înţelegerea persoanelor cu care se comunică sporeşte eficacitatea comunicării.

j. Modestia, politeţea şi curajul. Sentimentele persoanelor cu care se comunică şi respectul care se cuvine din partea acestora asigură, în bună măsură, succesul comunicării.

k. Implicarea persoanelor cu care se comunică. Participarea conştientă şi efectivă a persoanelor cu care comunicăm la actul comunicării asigură un dialog fructuos.

l. Simpatia în actul de comunicare. Rezonanţa afectivă a persoanelor cu care se comunică, mobilizându-le la acţiuni, constituie elementul care îi desăvârşeşte eficacitatea.

Fisiere in arhiva (1):

  • Comunicare Institutionala.doc