Comunicare organizațională - SNSPA

1.1. Perspectiva sistemica asupra organizatiei

În ultimele decenii, ca urmare a demonstratiei facuta de Thomas S. Kuhn în cunoscuta sa lucrare “Structura revolutiei stiintifice”, se considera ca o revolutie stiintifica are loc prin aparitia unor scheme conceptuale noi, prin introducerea unor noi “paradigme” ale cunoasterii stiintifice. În aceasta perspectiva, se poate afirma ca teoria generala a sistemelor (prescurtat T.G.S.) marcheaza o ruptura epistemologica în raport cu vechea paradigma, proprie “producerii analitice” si “viziunii atomiste” ale stiintei clasice. Aceasta din urma considera ca orice totalitate poate fi descompusa în elementele componente (compusi si enzime, celule, senzatii elementare, indivizi în libera competitie etc. sperând ca prin simpla lor reunire – teoretica sau experimentala – s-ar putea reconstrui si face inteligibila totalitatea de la care s-a plecat.

Teoria generala a sistemelor a fost dezvoltata în ultima jumatate de veac, plecându-se de la lucrarile lui Ludwig von Bertalanffy. Acesta a formulat o prima varianta a T.G.S. ce studiaza sistemele deschise care schimba fara discontinuitate materie si energie cu mediul exterior. În anii 1950 – 1970, alti cercetatori s-au preocupat sa puna la punct aparatul logic – conceptual matematic al T.G.S. Teoria generala a sistemelor s-a impus atât ca modalitate de depasire a falsei alternative “mecanism-organicism” în domeniul biologiei, cât si ca o expresie concentrata a inovatiilor teoretice generate de studiul actual al stiintelor, cu profunde incidente filosofice.

Intentia teoriei generale a sistemelor este de a dezvalui proprietati, principii si legi care sunt caracteristice sistemelor în general, independent de varietatea lor sau de natura elementelor lor componente. Principala consecinta a T.G.S. o constituie introducerea unei noi viziuni stiintifice (denumita “sistemica”), gratie virtutilor metodologice ale triadei conceptuale “sistem-structura-functie” în cercetarea totalitatilor (ansamblurilor organizate).

Din aceasta perspectiva, obiectele, fenomenele, proprietatile si procesele, indiferent de natura lor, pot fi considerate drept sisteme care poseda o anumita structura în masura în care reprezinta u întreg ale carui elemente se afla în relatii logic determinate unele fata de altele si poseda, astfel, însusiri ireductibile la elemente sau relatii. Sistemul ar putea fi definit , în mod cu totul general, ca fiind o multime de elemente care regasesc într-o legatura organizata si între care se stabilesc relatii dinamice.

În ceea ce priveste domeniul social, notiunea de sistem reprezinta o repartitie a functiilor si a sarcinilor, o anumita forma de organizare, în asa fel încât oamenii sa ia în final deciziile cele mai eficiente pentru realizarea obiectivelor propuse.

În general apreciind, sistemul este un ansamblu de elemente interconectate, aflate în interactiune activa sau potentiala si care poate fi identificat în orice domeniu fizic, social sau conceptual.

Din analiza celor prezentate pâna acum, rezulta ca s i s t e m u l este un ansamblu de elemente în interactiune, care constituie un întreg organizat, cu proprietati specifice si functii proprii, deosebite de ale elementelor ce îl compun, o formatie distincta si relativ autonoma în raport cu mediul înconjurator, care poate fi identificat în orice domeniu (fizic, biologic, social etc.)

Obiectele sistemului sunt la rândul lor, totalitati structurale (subsisteme), în cadrul carora legile sistemului nu sunt identice ce cele ale elementelor componente.

Adiacentul (complementul) conceptului de sistem este acela de mediu, în care se include elemente din afara sistemului, care-l influenteaza sau sunt influentate de el.

1.2. Organizatia ca sistem

Sistemele sunt universal prezente în cosmos, în realitatea fizico-biologica si în viata sociala. Sistemele sociale sunt de regula, organizatii. Orice organizatie este un sistem, fara ca orice sistem social sa fie propriu-zis o organizatie.

Organizatia este un sistem deschis, adaptiv, tinând seama de faptul ca este o componenta a unor sisteme mai mari cu care are legaturi armonizate prin procesul de conducere. În acelasi timp, organizatia are si un grad propriu de autonomie, o functionare de sine statatoare: Organizatia poate fi înteleasa numai privind-o ca sistem deschis ale carui procese interne se afla în interrelatie cu mediul. Sistemul închis este o constructie ipotetica care nu exista si nu poate exista în realitate. Organizatia ca un sistem complet închis probabil nu va exista niciodata, deoarece componentele sale sunt totdeauna influentate de forte din afara sistemului. Aceasta înseamna ca organizatia trebuie analizata contextual si, în acest sens putem vorbi de “grade de permeabilitate” la influentele din mediu, dar nu de un sistem închis.

Organizatia este un sistem social de activitate ce reuneste oameni (resurse umane) si resurse materiale prin intermediul carora realizeaza scopul pentru care a fost creata: produse, lucrari, servicii, corespunzator comenzii sociale. Oricare ar fi organizatia, ea s-a construit constient si deliberat de catre oameni pentru a produce ceva de care societatea are nevoie. Obiectivul (scopul) este temeiul ce a stat la baza aparitiei organizatiei în acelasi timp este motivarea mentinerii ei în continuare. Chiar daca, în timp, scopul s-a schimbat si cel prezent nu mai coincide cu cel pentru care a fost creata, organizatia se mentine totusi daca are un scop, daca satisface o nevoie.

Organizatia este un sistem dinamic, în sensul ca evolutia si viabilitatea sa sunt determinate de modificarile care produc în cadrul sistemului, în relatiile acestuia cu mediul. Ea este, de asemenea, un sistem complex probabilistic si relativ stabil, deoarece reprezinta o reuniune de componente articulare prin numeroase legaturi, supusa unor factori perturbatori, dar capabila sa-si mentina functionarea în cadrul unor limite care-I definesc maniera de comportare. Totodata organizatia este un sistem autoreglabil si autoorganizabil deoarece are capacitatea sa faca fata diferitelor influente din interior si din exterior, cu ajutorul conducerii, prin acte decizionale.