Comunicare și Comportament

Preliminarii

In societatea contemporană, puţine domenii de studiu sunt atât de stimulatoare şi promiţătoare ca domeniul comunicării. Cele mai diverse discipline concură la studierea acestui domeniu complex şi totodată vital. In contextul comunicării generalizate cunoaşterea şi aplicarea teoriilor comunicării, formarea imaginii de sine este condiţia sine-qua-non pentru orice intelectual care îşi doreşte reuşita in viaţa profesională şi personală. Medicina este una dintre ştiinţele care este perfect congruentă cu ideea de comunicare eficientă, dat fiind specificul profesiei (medicul va intra în contact permanent cu oameni de diverse formaţii şi culturi, fie că aceştia sunt pacienţi sau colegi din domeniu).

Cursul prezentat aici se adresează studenţilor de la anul I a Universităţii de Medicina şi Farmacie şi tuturor celor interesaţi de eficientizarea comunicării interpersonale şi profesionale. Comunicare şi comportament (în varianta predată Cultura comunicării şi a comportamentului) este un curs format din 8 compartimente, care începe cu definirea situaţiilor generale de comunicare, descrie funcţiile, modelele teoretice utilizate într-un proces de comunicare, apoi îşi fixează atenţia asupra aspectelor specializate. In special vom analiza situaţii de comunicare interculturală şi intraculturală, vom experimenta cunoaşterea propriului stil de comunicare cât şi celui al interlocutorilor(atât pe scala verticală cât şi pe cea orizontală – de la relaţia medic – pacient la cea dintre medici şi cea dintre medici şi persoane aflate in funcţii de conducere). Un compartiment separat este dedicat ştiinţei rezolvării conflictelor. De asemenea, cursul vine sa completeze lacunele legate de codul bunelor maniere, cunoaşterea şi respectarea căruia este obligatorie nu numai pentru medici, dar pentru orice om civilizat.

Avantajul cursului prezentat este că permite atât acumularea cunoştinţelor teoretice, cât şi a abilitaţilor practice de comunicare. Fiecare compartiment prezentat este însoţit de teste, care vin să ne ajute să ne completăm cunoştinţele teoretice.

Scopul de bază al acestui suport de curs este ca studenţii să poată defini şi distinge o situaţie comunicaţională eficientă, reorganizându-şi propriul stil de comunicare profesională scrisă şi orală prin descifrarea metalimbajului şi a limbajului corporal şi manifestând capacitatea crescândă de a stabili relaţii constructive cu destinatarii mesajului prin cunoaşterea şi respectarea codului bunelor maniere şi a regulilor de comunicare interculturală.

Ţin să aduc sincere mulţumiri domnului profesor universitar, d.h.ş.f. Teodor Ţîrdea, care a demonstrat înţelepciunea, toleranţa şi bunăvoinţa unui adevărat specialist în relaţii interumane.

CAPITOLUL I: COMUNICAREA. ELEMENTE CONSTITUTIVE

cuvinte-cheie: comunicare, emiţător, receptor, feedback, cod, canal, mesaj, bariere, funcţie.

1.1.Noţiunea de comunicare. Elemente constitutive ale comunicării

Fiecare dintre noi îşi doreşte să devină un om de succes. Succesul însă depinde în mare măsură de modalitatea de a comunica cu ceilalţi şi cu tine însuţi, fie că aceasta va fi o comunicare verbală, fie că ea este nonverbală, comportamentală. Celebra expresie carteziană “Cogito ergo sum” susţine că putem afirma faptul unei existente atât timp cât stăm la îndoială sau gândim. Societatea contemporană are însă o axă mai complexă ce îi determină existenţa – comunicarea. Parafrăzându-l pe marele filosof, putem spune că una dintre caracteristicile ei este: “Comunic, deci exist”. Drept argument pentru cele spuse serveşte preocuparea tot mai persistentă a filosofilor şi oamenilor de ştiinţă pentru procesul comunicării. Toată filosofia contemporană (ca şi alte ştiinţe) este o încercare disperată de a demonstra că există comunicare şi de a găsi modele eficiente ale acesteia.

Este de la sine înţeles că una dintre trăsăturile de bază ale naturii umane este comunicarea. În viaţa de toate zilele cuvântul comunicare nu ridică probleme speciale. Definită în modul cel mai simplu comunicarea constă dintr-un proces de transmitere a informaţiilor, ideilor, opiniilor de la un individ la altul. Existenţa umană, funcţionarea societăţii este de neconceput în lipsa procesului de comunicare, pentru că relaţiile umane în sine pot fi definite ca fiind simbolice, deci comunicaţionale.

Orice om care ar fi întrebat ce este comunicarea ar răspunde: a comunica înseamnă a informa pe cineva despre ceva şi credem că parţial are dreptate. Dicţionarul explicativ al limbii române ne dă următoarele semnificaţii ale cuvântului: înştiinţare, ştire, veste, raport, relaţie, legătură; prezentare într-un cerc de specialişti, a unei contribuţii personale într-o problemă ştiinţifică.

În contextul cursului nostru ne interesează doar prima semnificaţie a termenului. Aparent, această definiţie ne oferă toată informaţia de care avem nevoie. Dar procesul comunicării nu este atât de simplu precum pare şi de aceea apare necesitatea de a realiza o mulţime de specificări, pe care le vom face în acest capitol, pentru a oferi o viziune cât mai amplă şi profundă asupra acestuia.

“Comunicarea” devine un concept universal, atotcunprinzător, din simplul motiv că astăzi totul comunică. Definiţiile termenului sunt foarte multe, unele dintre ele chiar divergente, dar niciodată aceleaşi. Fiecare dintre definiţii relevă sensuri şi universuri diferite. Altfel spus, există o mare varietate de moduri de legătură între elementele unei societăţi. Lucien Sfez spune “Comunicarea este substanţa societăţii”, deci într-o măsură oarecare aceasta poate fi identificată cu societatea. Utilizînd aceasta definiţie, explicaţiile asupra necesităţii unui curs de cultura comunicării la Universitatea de Medicina sunt de prisos. Nu putem vorbi despre o anumita cultură fără a vorbi despre comunicare şi invers. Medicii sunt cei care pot salva, ba chiar voi afirma, pot da viaţă oamenilor si pot sa îi omoare nu numai în calitate de profesionist, ci si de comunicator. Un diagnostic dificil de enunţat, dar spus la un moment potrivit poate prelungi viaţa unui om(Cunoaştem cu toţii faptul că multe dintre bolile somatice îşi au originea în cele psihice şi cazuri în care pacienţii se tratează cu ajutorul terapiei prin cuvinte). Modalitatea în care un medic va comunica cu pacienţii săi îi va determina în parte cariera. În condiţiile în care pacientul va avea dreptul să îşi aleagă medicul de familie (model occidental), viitorul specialist este obligat nu numai sa fie un strălucit specialist, ci si un comunicator cu vervă. Adeseori se poate întâmpla că pacientul vine din culturi diferite şi aici iarăşi sunt necesare nişte competenţe comunicaţionale pentru a-l putea înţelege. Spunem undeva că orice comportament este o comunicare. Aceasta vine să ne demonstreze faptul că orice element de etichetă comunică despre noi ceva. Iar în momentul în care, la un colocviu internaţional vom respecta unul dintre cele mai simple cunoştinţe legate de topologia spaţiilor interpersonale, nu vom avea decât de câştigat.

Prima precizare pe care o vom face este aceea că situaţiile comunicaţionale sunt extrem de variate, iar noţiunea de comunicare este polisemică.

Comunicarea este un proces dinamic (vom putea urmări acest lucru când vom exemplifica modele ale acesteia) şi conţine următoarele caracteristici:

1.implică emiţătorul (sursa) şi receptorul

Acest element semnifică dubla ipostază a comunicatorului. Ori de câte ori comunicăm ne aflăm sau în postură de emiţător(cel ce emite mesajul) sau de receptor (cel ce îl primeşte). Atunci când scriem, vorbim, gesticulăm, zâmbim ne aflăm în ipostază de emiţător. Când citim, ascultăm, ne uităm suntem receptori. Adesea recepţionăm unele mesaje în acelaşi timp în care emitem altele. În plus, recepţionăm propriile noastre mesaje (e. g. ne auzim vorbind, etc.).