Comunicare și Limbaj Economic

Curs
8/10 (1 vot)
Domeniu: Comunicare
Conține 7 fișiere: pdf
Pagini : 104 în total
Cuvinte : 19976
Mărime: 1.17MB (arhivat)
Cost: Gratis

Extras din document

Istoria ştiinţei economice şi

limbajul economic

Rădăcinile ştiinţei economice şi ale limbajului economic

pornesc încă din Antichitate, atunci când, în scrierile fragmentare

despre economie ale filosofilor, a fost inventat termenul, care peste

2000 de ani, consacra o nouă ştiinţă1. În cartea sa Economicul2,

Xenofon (430-354 Î. Ch.) fixează denumirea şi domeniul (regulile

după care se gospodărea patrimoniul particular) ale viitoarei

ştiinţe3. La Aristotel (384-322 Î. Ch.) oikonomia ("arta

gospodăririi") este una dintre părţile "artei înavuţirii", cealaltă fiind

"arta comerţului". Aristotel precizează că "este conformă naturii

arta înavuţirii care are ca resurse roadele şi animalele", ea având

două ramuri, "una, arta comerţului, alta arta gospodăririi, şi aceasta

necesară şi lăudată, iar cealaltă o artă a schimbului dispreţuită pe

bună dreptate (căci nu există în mod natural, ci prin faptul că unii

iau de la alţii), absolut pe drept cuvânt este detestată camăta –

pentru că proprietatea provine de pe urma banului însuşi, şi nu de

pe urma ţelului cu care a fost introdus. Căci el a apărut în vederea

schimbului, dar dobânda îl face să se înmulţească", iar "dobânda

apare ca un ban venind din ban. Aşa încât, dintre modurile de

înavuţire, acesta este în cel mai înalt grad contra naturii"4

De-a lungul timpului, Ştiinţa economică sau Economia s-a

dezvoltat într-un câmp de reprezentări ale sensului comun sau aşa

cum spune Kirzner "O persoană percepe faptul că există

posibilitatea unei îmbunătăţiri a situaţiei sale printr-o schimbare a

poziţiei fizice sau prin vreo altă modificare a configuraţiei stării de

lucruri care ar putea afecta sentimentul bunăstării sale.

Recunoaşterea unei astfel de şanse de a-şi spori bunăstarea, oricare

ar fi ea, pune în mişcare acţiunile pe care persoana le va face

pentru a-şi asigura îmbunătăţirea situaţiei"5. Astfel, Ştiinţa

economică a apărut pentru a răspunde necesităţilor vitale ale

oamenilor, iar diferitele soluţii propuse la problemele urgente ale

vieţii de fiecare zi au constituit materia primelor scrieri economice

Istoria gândirii economice aduce această dovadă: în primele scrieri

economice a predominat preocuparea practică şi normativă.

Economia, mai precis Economia politică, s-a constituit ca disciplină

de studiu de sine-stătătoare, fiind definită de la început drept un

ansamblu de reguli pentru a gestiona afacerile unui stat7.

Mercantilismul, dominant între secolele al XV-lea şi al

XVIII-lea, este un exemplu-tip de amalgam între teorie şi practica

economică. Sintagma "economie politică" a fost utilizată pentru

prima dată de Antoine de Montchretien în 1615, când a publicat

"Traite d'economie politique", de fapt, un îndreptar de politică

economică pentru oamenii de stat. Afirmând că: „economia politică

este pentru stat ceea ce este economia într-o familie"8,

mercantiliştii au definit economia politică drept o ramură a artei de

a guverna, având ca obiectiv propunerea mijloacelor cele mai

eficiente de a îmbogăţi statul, sporindu-i bogăţia de metale

preţioase.

Mercantiliştii recomandau favorizarea formării unui

excedent al balanţei comerciale cu ajutorul unei politici economice

intervenţioniste şi protecţioniste, în scopul asigurării şi conservării

bogăţiei monetare.

Preview document

Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 1
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 2
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 3
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 4
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 5
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 6
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 7
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 8
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 9
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 10
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 11
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 12
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 13
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 14
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 15
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 16
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 17
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 18
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 19
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 20
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 21
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 22
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 23
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 24
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 25
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 26
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 27
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 28
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 29
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 30
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 31
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 32
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 33
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 34
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 35
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 36
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 37
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 38
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 39
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 40
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 41
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 42
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 43
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 44
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 45
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 46
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 47
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 48
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 49
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 50
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 51
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 52
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 53
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 54
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 55
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 56
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 57
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 58
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 59
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 60
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 61
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 62
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 63
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 64
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 65
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 66
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 67
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 68
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 69
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 70
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 71
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 72
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 73
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 74
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 75
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 76
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 77
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 78
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 79
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 80
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 81
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 82
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 83
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 84
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 85
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 86
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 87
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 88
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 89
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 90
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 91
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 92
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 93
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 94
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 95
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 96
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 97
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 98
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 99
Comunicare și Limbaj Economic - Pagina 100

Conținut arhivă zip

  • Comunicare si Limbaj Economic
    • 1 Istoria stiintei economice si limbajul economic.pdf
    • 2 Premise epistemologice ale comunicarii teoriilor economice.pdf
    • 3 Limbajul economic.pdf
    • 4 Teorii si conceptii despre informatia economica.pdf
    • 5 Comunicare si limbaj economic.pdf
    • Anexe.pdf
    • Magia comunicarii.pdf

Alții au mai descărcat și

Piata Tinta si Perceptia Consumatorilor

DEFINIREA PIETEI-TINTA UN GRUP DE CUMPARATORI ACTIVI SAU POTENTIALI AVAND ANUMITE CARACTERISTICI COMUNE FATA DE STRATEGIA DE COMUNICARE SI PR...

Comunicarea si PR-ul in Sustinerea Imaginii Publice a Organizatiilor

Etapele implementarii strategiei de comunicare si PR pentru construirea imaginii publice a organizatiei Identificarea obiectivelor ce urmeaza a...

Structura Reclama

ARGUMENTATIA PUBLICITARA A MESAJULUI COMUNICATIONAL AL RECLAMEI Pentru a fi modern, un mesaj publicitar trebuie sa sublinieze motivatia reala a...

Comunicare și Negociere în Afaceri

1. Definiţi negocierea. Negocierea reprezintă procesul prin care 2 sau mai multe părţi între care există interdependenţă, dar şi divergenţe,...

Teoria Comunicării Publice

Orice eveniment, acţiune sau atitudine umană - dar şi modul în care comunicăm despre acestea - se defineşte şi se structurează în funcţie de trei...

Arta de a Reusi

Cadrul conceptual al reusitei se bazeaza pe 4 concepte fundamentale: Potentialul – a fi performant si competitiv Procesul - reusita Rezultatul -...

Imaginea Publică

Ai spus de mai mult de trei ori pe săptămână că presa e rea? S-a întâmplat destul de des să zici una şi publicul să înţeleagă altceva? Şeful tău te...

Fundamentele Comunicarii Institutionale

Comunicarea instituţională este astăzi din ce în ce mai dezvoltată în cadrul organizaţiilor publice. Astfel, institutiile publice au departamente...

Ai nevoie de altceva?