Comunicare și Limbaj Economic

Istoria ştiinţei economice şi

limbajul economic

Rădăcinile ştiinţei economice şi ale limbajului economic

pornesc încă din Antichitate, atunci când, în scrierile fragmentare

despre economie ale filosofilor, a fost inventat termenul, care peste

2000 de ani, consacra o nouă ştiinţă1. În cartea sa Economicul2,

Xenofon (430-354 Î. Ch.) fixează denumirea şi domeniul (regulile

după care se gospodărea patrimoniul particular) ale viitoarei

ştiinţe3. La Aristotel (384-322 Î. Ch.) oikonomia ("arta

gospodăririi") este una dintre părţile "artei înavuţirii", cealaltă fiind

"arta comerţului". Aristotel precizează că "este conformă naturii

arta înavuţirii care are ca resurse roadele şi animalele", ea având

două ramuri, "una, arta comerţului, alta arta gospodăririi, şi aceasta

necesară şi lăudată, iar cealaltă o artă a schimbului dispreţuită pe

bună dreptate (căci nu există în mod natural, ci prin faptul că unii

iau de la alţii), absolut pe drept cuvânt este detestată camăta –

pentru că proprietatea provine de pe urma banului însuşi, şi nu de

pe urma ţelului cu care a fost introdus. Căci el a apărut în vederea

schimbului, dar dobânda îl face să se înmulţească", iar "dobânda

apare ca un ban venind din ban. Aşa încât, dintre modurile de

înavuţire, acesta este în cel mai înalt grad contra naturii"4

De-a lungul timpului, Ştiinţa economică sau Economia s-a

dezvoltat într-un câmp de reprezentări ale sensului comun sau aşa

cum spune Kirzner "O persoană percepe faptul că există

posibilitatea unei îmbunătăţiri a situaţiei sale printr-o schimbare a

poziţiei fizice sau prin vreo altă modificare a configuraţiei stării de

lucruri care ar putea afecta sentimentul bunăstării sale.

Recunoaşterea unei astfel de şanse de a-şi spori bunăstarea, oricare

ar fi ea, pune în mişcare acţiunile pe care persoana le va face

pentru a-şi asigura îmbunătăţirea situaţiei"5. Astfel, Ştiinţa

economică a apărut pentru a răspunde necesităţilor vitale ale

oamenilor, iar diferitele soluţii propuse la problemele urgente ale

vieţii de fiecare zi au constituit materia primelor scrieri economice

Istoria gândirii economice aduce această dovadă: în primele scrieri

economice a predominat preocuparea practică şi normativă.

Economia, mai precis Economia politică, s-a constituit ca disciplină

de studiu de sine-stătătoare, fiind definită de la început drept un

ansamblu de reguli pentru a gestiona afacerile unui stat7.

Mercantilismul, dominant între secolele al XV-lea şi al

XVIII-lea, este un exemplu-tip de amalgam între teorie şi practica

economică. Sintagma "economie politică" a fost utilizată pentru

prima dată de Antoine de Montchretien în 1615, când a publicat

"Traite d'economie politique", de fapt, un îndreptar de politică

economică pentru oamenii de stat. Afirmând că: „economia politică

este pentru stat ceea ce este economia într-o familie"8,

mercantiliştii au definit economia politică drept o ramură a artei de

a guverna, având ca obiectiv propunerea mijloacelor cele mai

eficiente de a îmbogăţi statul, sporindu-i bogăţia de metale

preţioase.

Mercantiliştii recomandau favorizarea formării unui

excedent al balanţei comerciale cu ajutorul unei politici economice

intervenţioniste şi protecţioniste, în scopul asigurării şi conservării

bogăţiei monetare.