Comunicare și Mediere

1.1 Tensiuni latente şi camuflate în grupurile de muncă

Din viaţa interioară a unui grup de muncă, planul cu implicaţiile cele mai vaste în dinamica sa este cel afectiv, psihologic, respectiv ansamblul fenomenelor afective, la nivel colectiv, care pot ajuta viaţa grupului. Acestea sunt tensiunile, respectiv stările emoţionale latente şi colective care se produc în interiorul grupului, facilitând sau perturbând munca şi armonia membrilor respectivului grup. În opinia noastră, este necesară realizarea diferenţierii dintre opoziţia opiniilor, conflictele intelectuale şi tensiunile propriu -zise. Primele sunt fenomene pendinte de planul cognitiv-intelectual, celelalte, de planul afectiv. Conflictul de opinii se desfăşoară pe un fond tensional afectiv, fiind determinat de acesta; cu cât tensiunile vor fi mai puternice, cu atât conflictele intelectuale vor îmbrăca forme mai violente. În viaţa grupului, tensiunile pot juca un rol dublu: în anumite situaţii, îndeosebi în cele în care ele generează anumite conflicte intelectuale, opoziţii sau confruntări de idei, pot avea un rol pozitiv. Grupul se dinamizează, este pus în situaţia de a reflecta asupra unor fenomene pe care le trecuse cu vederea, de a găsi soluţii noi, poate pe neaşteptate. Evitarea unor asemenea opoziţii de idei ar putea duce la stereotipizarea, sterilizarea şi, deci, banalizarea muncii grupurilor. Printre principalele tipuri de tensiuni afective definite de Roger Mucchielli sunt următoarele :

-tensiunile prin anxietate grupală, provenite dintr-un sentiment de insecuritate generală a tuturor membrilor. Într-o situaţie de grup, ele se traduc prin inhibiţia membrilor, tăcerea lor îndelungată, tentative de disensiune, fuga de activitate, de angajare;

-tensiunile prin conflict latent sau deschis, frecvente fiind cele provocate de conflictele de conducere, de tendinţa unor membri de a prelua conducerea prin uzurparea conducerii existente. Pot proveni şi din conflictul surd sau deschis ce se creează între diferite subgrupuri;

-tensiunile prin opoziţia „surdă” a grupului faţă de propriul lider, tensiuni apărute mai ales în situaţiile în care liderul este dominator, practică un stil de conducere autocratic sau unul care nu este pe placul grupului; în această situaţie, pretinsul conducător se află, practic, în incapacitatea de a conduce;

-tensiunile prin insatisfacţii sau frustrări reprimate, acompaniate de nemulţumiri, de iritări latente şi care izbucnesc, adeseori, sub forma “ţapului ispăşitor”, pentru că, altfel, „explodarea” revoltei este blocată de neputinţă sau reprimată de respectarea regulilor formale.

Toate aceste forme tensionate pot apărea în cadrul grupurilor de muncă, majoritare fiind, însă, cele care provin din conflicte latente sau camuflate între membrii grupului.

Cea mai oportună ”soluţie” în astfel de situaţii o constituie descărcarea stărilor de tensiune în faţa întregului grup de muncă. Însă această aşa-zisă soluţie nu poate determina decât în cel mai fericit caz o rezolvare momentană. Nu este însă exclus ca descărcarea să ducă la adâncirea tensiunilor, la reîncărcarea lor, poate chiar mai accentuată.

O alta metodă de rezolvare o constituie conştientizarea, analiza lor riguroasă în vederea descoperirii cauzelor, eventual a modalităţilor de ameliorare. Problemele esenţiale care se pun în legătură cu tensiunile sau conflictele în cadrul grupurilor de muncă se referă la: descoperirea şi caracterizarea lor, evidenţierea indivizilor implicaţi în ele, cauzele care le-au dat naştere, eventualele consecinţe pe care le-ar putea avea, extensia lor, modalităţile de rezolvare.

Particularizate la nivelul grupului de lucru, conflictele pot fi generate de cauze multiple. Georgeta Dan-Spânoiu redă sub o formă sintetică, pe baza unor cercetări concrete, condiţiile în care apar conflictele, frecvenţa lor, forţele opuse, nivelul manifestărilor, natura măsurilor ce trebuie luate. Printre condiţiile care dau naştere conflictelor putem recunoaşte unele particularităţi ale relaţiilor umane funcţionale, ale relaţiilor preferenţiale, ale trăsăturilor de personalitate. Factorii care determină conflictele în cadrul grupurilor de muncă şi, implicit, conflictele de muncă sunt, pe de-o parte, factori subiectivi şi, pe de altă parte factori obiectivi, ţinând nu atât de specificul industrial ca atare, cât de concordanţa, de concomitenţa situaţională a diverşilor factori.