Comunicare si relatii publice

Imagine preview
(5/10 din 2 voturi)

Acest curs prezinta Comunicare si relatii publice.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 20 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Comunicare

Extras din document

CAPITOLUL I. COMUNICAREA – CONCEPT, FUNCŢII, MODELE, TEORII

- Hybels şi Weaver (1986): „Comunicarea este un proces în care oamenii îşi împărtăşesc informaţii, idei şi sentimente”;

Baron (1983): „Comunicarea este procesul prin care o parte (numită emiţător) transmite informaţii (un mesaj) unei alte părţi (numită receptor)”;

De Vito (1988) „Comunicarea se referă la acţiunea, cu una sau mai multe persoane, de trimitere şi receptare a unor mesaje care pot fi deformate de zgomote, care are loc într-un context, şi care presupune anumite efecte şi furnizează oportunităţi de feed-back”;

1.1. COMUNICAREA – CONCEPT ŞI FUNCŢII

- Gerbner: „Comunicarea reprezintă interacţiunea socială prin sistemul de simboluri şi mesaje”;

- Miller: „Comunicarea îşi focalizează interesul central pe acele situaţii comportamentale în care o sursă transmite un mesaj unui receptor, cu intenţia manifestă de a-i influenţa comportamentele ulterioare”;

- Baird şi Knower: „Comunicarea este realizarea socială în comportamentul simbolic”;

- Krippenddorf: „Comunicarea este procesul transmiterii structurii între componentele unui sistem care poate fi identificat în timp şi spaţiu”;

- Cherry: „Comunicarea este o funcţie socială (...) o distribuţie a elementelor comportamentului sau un mod de viaţă alături de existenţa unui set de reguli (...) Comunicarea nu este răspunsul însuşi, dar este, într-un mod esenţial, un set de relaţionări bazate pe transmiterea unor stimuli (semne) şi evocarea răspunsurilor”;

- Mortensen: “Comunicarea se petrece în clipa în care persoanele atribuie semnificaţia mesajelor referitoare la comportament”;

- Ruben: „Comunicarea reprezintă un proces de viaţă esenţial, prin care animalele şi oamenii generează sisteme, obţin, transformă şi folosesc informaţia pentru a-şi duce la bun sfârşit activităţile sau viaţa”;

- Cronkhite: „Comunicarea (...) constă în atribuirea unui sens semnelor (...), în perceperea înţelesului”.

Funcţiile comunicării:

- Funcţia de înţelegere şi cunoaştere: comunicarea nu ajută doar la cunoaşterea celorlaţi ci şi la autocunoaştere, în cadul unui proces interdependent; comunicarea este un proces caracterizat de lentile cognitive cu grade diferite de transparenţă, care permite o deschidere reciprocă a tuturor partenerilor implicaţi în procesul de comunicare;

- Funcţia de relaţionare: o cunoaştere cu caracter descriptiv nu este mulţumitoare pentru o cunoaştere profundă; există necesitatea unui sistem relaţional prin care să împărtăşim şi să putem primi informaţii despre realitate; această funcţie are un profund caracter social;

- Funcţia de influenţă şi persuasiune: contribuie la influenţarea atitudinii şi deciziilor celorlalţi; un puternic caracter social; se impune şi se dezvoltă ideea de colaborare şi de efort comun; inter-relationare cu arie largă de cuprindere.

1.2. MODELELE COMUNICĂRII

În cea de-a doua jumătate a secolului XX, au fost elaborate o serie de modele teoretice care au căutat să exprime relaţiile dintre elementele procesului de comunicare, inspirate din diverse ştiinte şi create de diferite şcoli (Şcoala Proces, Şcoala semiotică, Şcoala de la Palo Alto, Şcoala de la Oxford etc.). John Fiske arată că toate tipurile de comunicare implică semne şi coduri. Conform acestui specialist, comunicarea a fost definită drept interacţiunea socială prin intermediul mesajelor, iar pentru studiul acesteia au fost distinse două mari şcoli, Şcoala Proces şi Şcoala Semiotică. Şcoala Proces pune un accent deosebit pe eficienţa şi acurateţea transmiterii mesajului, eficienţă care este determinată prin influenţarea comportamentului persoanei destinatare a mesajului. Dacă efectul nu este cel scontat de către emiţător, înseamnă că procesul de comunicarea nu a fost unul eficient, iar cauzele eşecului vor fi căutate în cadrul procesului de comunicare.

Conform acestui model de reprezentare a procesului de comunicare observăm că accentul cade pe mesaj şi modalitatea de transmitere a acestuia, precum şi modul în care codul în care este transpus mesajul poate influenţa calitatea acestuia împreună cu zgomotul de fond care poate deteriora informaţiile conţinute de mesaj. Foarte important este însă un element care nu se regăseşte în această reprezentare, respectiv răspunsul (feedback-ul) pe care iniţiatorul comunicării doreşte să îl obţină din partea receptorului în urma procesului de comunicare.

Unul dintre cele mai influente modele este cel conceput de Claude Shannon, inginer şi matematician, şi Warren Weaver, teoretician al comunicării, model care le şi poartă numele (“Modelul Shannon şi Weaver”). Claude Shannon este cel care a elaborat „teoria matematică a comunicării”, studiind fidelitatea transmiterii diferitelor tipuri de semnale de la emiţător la receptor. În modelul Shannon-Weaver transmiterea informaţiei este descompusă în următoarele elemente: sursa de la care pleacă mesajul către transmiţător, unde este codificat într-un semnal care poate fi distorsionat de zgomot, trecând prin canal în drumul către receptor, unde este decodificat şi transmis destinatarului. Preocuparea lor o reprezintă transmiterea semnalului, independent de conţinutul lui.

Fisiere in arhiva (1):

  • Comunicare si relatii publice.doc