Comunicare și Schimbare Socială

Conceptele fundamentale avute în vedere trateaza problematica subiacenta lor atât din perspectiva articularilor clasice cât si potrivit viziunii de ultima ora.

Unul dintre aceste concepte fundamentale este cel de atitudine. Trecerea în revista a definitiilor consacrate este însotita de noile achizitii teoretice, în special cele legate de atitudinile duale. Ultimele cercetari privitoare la atitudini dovedesc ca acest concept, considerat într-o perioada un concept central al psihologiei sociale, chiar daca nu mai este privit ca atare de toti autorii, suscita înca mult interes în arena stiintelor sociale. De altfel, multe dintre experimentele realizate în ultimii ani în S.U.A., chiar daca se concentreaza mai mult pe latura cognitiva a atitudinilor si mai putin pe laturile afectiva si comportamentala, nu fac decât sa consolideze prin argumente din zona empirica, ceea ce afirmasera altadata doar pe plan teoretic. Cu toate transformarile prin care trece conceptul de atitudine, el va supravietui în mod sigur atât deconstructivismului dinauntrul tânarului lui predilect  psihologia sociala  cât si competitiei cu conceptele similare din alte ramuri ale stiintelor sociale, cum ar fi sociologia si antropologia. Perenitatea conceptului va fi probabil asigurata de masura în care eforturile teoreticienilor se vor concentra pe acceptiunile lui largi, accentuându-se caracterul procesual al formarii si al evolutiei atitudinii, fara sa fie neglijata nici o componenta a sa. Foarte rodnica o sa fie în continuare cercetarea încarcaturii emotionale a relationarii umane, aspect din ce în ce mai studiat în ultima vreme, dar din pacate, multe dintre concluziile trase sunt contradictorii. O alta abordare fructuoasa a problematicii atitudinilor s-ar putea face prin concentrarea pe laturile non-verbale, una dintre formularile de la care poate pleca o analiza serioasa a gesturilor si a mimicii este analizatorul corporal. Exista temerea însa ca o aprofundare a cunostintelor si o întelegere mai buna a mecanismelor care actioneaza în zona non-verbala ar putea fi folosite în propaganda si în propagare în scopuri nu tocmai oneste. Pe de alta parte, imprecizia interpretarii gesturilor dar si dificultatea observarii durabilitatii lor datorita probiscitatii limbajului non-verbal fac ca decodarea sa nu fie usor de realizat.

Raportarea la valori determina o deplasare a accentului pe ceea ce este esential la atitudini. Aspectul evaluativ al atitudinii, care a fost tot mai mult privit în ultimul timp ca un element de baza al judecarii sociale, poate fi mai bine scos în evidenta daca se urmareste tratarea mai favorabila sau mai putin favorabila a onestitatii (valoare instrumentala) sau a fericirii (valoare finala), de exemplu, decât a unor trasaturi mai superficiale cum este atractivitatea, de pilda. Valorile, privite ca niste standarde, permit situarea sinelui în spatiul complex al contemporaneitatii în care individul îsi fundamenteaza actiunile prin ghidarea dupa niste repere mai putin personalizate, valorile-stari (valorile finale), cât si prin observarea atenta a modului în care persoanele semnificative îsi construiesc conduitele prin utilizarea unor valori (valorile instrumentale), care faciliteaza dobândirea ipostazelor existentiale vizate.

În legatura cu persuasiunea (schimbarea atitudinala) se pune întrebarea daca nu cumva suntem prea optimisti când observam sau masuram schimbarile atitudinale aparute în urma expunerii la mesaje persuasive. Se pare ca trebuie sa facem distinctia, în contextul amintit, între atitudinile implicite care sunt mai durabile si atitudinile explicite care sunt mai flexibile. Atitudinile implicite, consolidate înainte de maturitate prin impregnarea personalitatii cu valorile si procedurile celorlalti semnificativi pot coexista, chiar daca uneori pot fi estompate din cauza unui anumit context, cu atitudinile explicite. Atitudinile explicite sunt accesate mai ales în situatiile în care actantii sunt solicitati în mod expres, dintr-un motiv sau altul sa procesez rational, deci activ, o situatie data. Aproape de constienta mai mare sau mai mica de care dau dovada indivizii, fie ca sunt expusi în conditii de laborator sau în deplina libertate unor stimuli persuasivi, se ridica problema echilibrului dintre sursele persuasive, pe de o parte, care se specializeaza din ce în ce mai tare în actionarea dispozitivelor inconstiente ale receptorilor (chiar daca aceasta tendinta este diminuata de interzicerea persuasiunii subliminale) si dintre percipienti, pe de alta parte, care nu au posibilitatea sa se apere în fata invaziei de tehnici si practici menite sa-i determine sa achizitioneze anumite bunuri sau sa aiba anumite comportamente. Chiar daca acest dezechilibru se manifesta si s-ar putea chiar mari în timp, expunerea selectiva la mesajele persuasive îndeplineste un rol reglator prin micsorarea partiala a inegalitatii dintre comunicatori si receptori. Prin mecanismul expunerii selective, indivizii pun în aplicare strategii de conservare a eului într-o perioada în care ispitele convertirii la diverse mode si obiceiuri sunt tot mai îmbietoare.

Un alt manunchi conceptual fundamental cuprinde grupul, liderul, dinamica grupului. Daca initial s-a plecat de la ipoteza unui important rol mediator al liderului în influenta mass media, dupa analiza datelor furnizate de testul sociometric, s-a observat o organizare mai flexibila decât ne asteptam a comunicarii în grup. Pe de o parte, am constatat ca datorita unei coeziuni relativ scazute a grupurilor studiate, nu se poate stabili o legatura puternica doar între un lider si câte o grupa de studenti. Pe de alta parte, am tras concluzia ca pe lânga faptul ca este mai productiva urmarirea comunicarii în subgrupuri mai mici, nici în aceste ansambluri comunicationale dialogul nu era unidirectional. În urma observatiilor desfasurate de-a lungul unei perioade de timp care a acoperit dar a si depasit intervalul cercetarii propriu-zise s-au desprins câteva idei legate de relatia dintre lideri si membrii grupurilor: comunicarea era bidirectionala, fapt explicabil prin agregarea micro-grupurilor pe baza unor afinitati necoercitive (întrebarea pe baza careia s-a prelucrat testul sociometric se referea la persoana/persoanele cu care urma sa se participe la o activitate de timp liber; proximitatea spatiala a subiectilor afini, în timpul vizionarii episoadelor, le permitea acestora sa-si urmareasca reciproc manifestarile verbale si non-verbale, fenomen care, presupunem, i-a condus pe subiecti înspre raspunsuri apropiate la post-teste; liderii subgrupurilor nu pareau a avea un statut net superior celorlalti membrii ai subgrupurilor  dialogurile post-vizionare si discutiile extra-experimentale luând mai degraba forma unor negocieri cu privire la semnificatiile anumitor conduite decât ale unor axiome formulate de lideri si transmise subalternilor.

Studiile din ultimul deceniu au infirmat tot mai mult teoriile care pun în raport o media puternica si un public fragil. Numeroase discursuri dintre public scot în evidenta "negocierea" ce se stabileste între un public care are o anumita biografie sociala si ca atare anumite preferinte în materie de consum mediatic si furnizorii de produse mediatice (managerii din presa, editorii). Publicul nu este un destinatar pasiv ci unul activ care participa împreuna cu comunitatea simbolica din care face parte la un schimb de mesaje privitoare la continutul mass media cu reprezentantii mass media, oamenii politici si personalitatile publice în general (Beciu, 2000).

Sociologia si antropologia comunicarii de masa aduc din ce în ce mai mult în discutie fragmentarea publicurilor, fragmentare datorata în parte diversificarii ofertei mediatice (cresterea continua a varietatii programelor transmise prin satelit, cablu, internet si a modalitatilor de promovare a acestor programe) si în parte rafinarii preferintelor receptorilor. Aceste procese au o dinamica convergenta din cauza dorintei furnizorilor de produse mediatice de a gasi cele mai bune retele de difuzare din perspectivele succesului financiar si a cresterii notorietatii. Retelele "miraculoase" si alte caracteristici ale audientei se pot cunoaste prin intermediul diferitelor modalitati de masurare a preferintelor în materie de mass media.