Comunicarea Nonverbala

A) REPERE GENERALE

Comunicarea reprezintǎ un sistem de transmitere a unor mesaje care pot fi procese mentare (confuzii, gânduri, decizii, interioare) sau expresii fizice (sunete şi gesturi). Ea constituie o necesitate şi o activitate sociala. Cauza care a dus la apariţia comunicarii a fost necesitatea de a comunica între oameni ca persoane sau grupuri sociale, când se aflau la departare unii de altii. Cauza care a determinat apoi dezvoltarea comunicarii a fost necesitatea de a comunica între oameni şi organizaţiile lor, în condiţiile dezvoltǎrii relaţiilor sociale. Formele de comunicare apar şi se dezvoltǎ odata cu mijlocul principal de comunicare între oameni, care este limba sau limbajul, care au doua forme de întrebuinţare: oralǎ şi scrisǎ.

În literatura de specialitate sunt menţionate nu o singurǎ definiţie a comunicarii non-verbale ci mai multe şi toate sunt acceptate. Totul depinde din ce perspectivǎ este abordat procesul de transmitere a semnelor nonligvistice.

Comunicarea non-verbalǎ este cumulul de mesaje, care nu sunt exprimate prin cuvinte şi care pot fi decodificate, creând inţelesuri. Aceste semnale pot repeta, contrazice, înlocui, completa sau accentua mesajul transmis prin cuvinte. Comunicarea non-verbala opusǎ comunicǎrii verbale este conceputǎ de multǎ vreme ca limbaj în sens strict. În aceasta viziune toate celelalte forme de comunicare sunt considerate ca secundare (scrisul). Teoriile contemporane ale comunicarii influenţate de discipline atât de diverse ca lingvistica enunţǎrii, psihologie, sociologie, antropologie, asigurǎ astǎzi locul cuvenit comunicarii non-verbale, bazându-se pe ipoteze ale canalelor multiple ale comunicǎrii umane. Comunicarea umana este conceputǎ ca o enunţare eterogenǎ rezultând din combinarea de elemente vocal acustice şi vizuale.

Limbajul non-verbal se uneşte cu limbajul verbal pentru comunicarea unui mesaj corect. Studiul acestui limbaj non-verbal vine sǎ dea forţǎ, sǎ ne împrospǎteze cunoştintele intuitive pe care le avem despre un individ sau un grup.

Expresiile psihice urmǎtoare reflectǎ stǎrile de spirit cel mai frecvent exprimate în limbajul non-verbal:

-surâsul – indicǎ o persoanǎ amicalǎ deschisǎ discutiei;

-braţele încrucişate – denota o atitudine negativǎ

-mâinile pe masǎ – indicǎ faptul ca o persoanǎ este gata de acţiune

-a fi aşezat pe scaun, mâinile încrucişate la ceafa, tot corpul înclinat pe spate – reprezintǎ atitudinea tipicǎ patronului în birou sau care este tentat sǎ-şi delimiteze teritoriul;

- persoanele care-şi freacǎ dosul mâinilor din când în când are adesea ceva de ascuns;

-persoanele care-şi freacǎ palmele sunt pe cale de a realiza o bunǎ acţiune.

a. Comunicarea tactilǎ

Posibilǎ numai în cadrul comunicarii inter-personale, aceasta formǎ de a transmite un mesaj, semnal este comunǎ şi lumii animale. Ea se pǎstreazǎ încǎ şi în societǎţile cele mai evoluate şi are un caracter preponderent instinctual, deşi de la un anumit nivel intervine conştiinţa. Cercetǎtorii au stabilit cinci clase de atingeri, dintre care numai patru privesc comunicarea:

1. Atingeri care transmit emoţii pozitive, mângâierea, atingerea ca semnificaţie consolatoare, atingerea de încurajare (strângerea tǎcutǎ de mânǎ, bǎtǎi pe umǎr), atingerea liniştitoare, comunicǎ afecţiunea, participarea, aprecierea şi au un efect pozitiv asupra stǎrii de spirit a receptorului.

2. Atingeri ludice: acestea pot fi autonome sau în legaturǎ cu comunicarea verbala (simularea unei mângâieri sau loviri, într-un anumit context ludic); asemenea atingeri au un caracter abuziv şi presupun un referential comun precum şi o relaţie de apropiere.

3. Atingeri „de control”, în aceastǎ categorie sunt incluse acele semnale tactile care au rolul de a orienta comportamentul sau atitudinea; o asemenea atingere poate atenţiona cu discreţie, poate sugera un îndemn sau dimpotrivǎ, o reţinere, în respect cu comunicarea verbala sau cu alta acţiune.

4. Atingerea „ritualǎ”: din aceastǎ categorie fac parte atât atingeri cu semnificatie magicǎ, în spatiul religios, cât şi atingeri specifice spaţiului profund, care şi-au pierdut vechile sugestii, transmiterea harului prin atingeri de la preot la preot sau de la preot la credincios, atingerea cu un obiect sacru, pǎstreazǎ caracterul ritual; strângerea mâinii în semn de salut, lovirea palmei drepte a doua persone în semn de urare de succes sau de felicitare sunt atingeri care transmit implicarea deşi uneori se golesc de sens şi devin pur formale.

b.Comunicarea gestualǎ-kinezicǎ

La fel ca şi comunicarea tactilǎ, comunicarea prin gesturi poate sǎ se substituie, pe unele secvenţe multe ori reprezintǎ o completare, accentuare, contrazicere sau reglare a acesteia. Aducând un spor de expresivitate, gestul este folosit cu precadere în comunicarea artisticǎ. În raport cu destinatarul mesajului, gestul poate fi prezentat în comunicarea interpersonalǎ, de grup şi de masǎ.