Corporate Social Responsability

Curs
8/10 (1 vot)
Domeniu: Comunicare
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 15 în total
Cuvinte : 3833
Mărime: 20.51KB (arhivat)
Publicat de: Octaviu Iancu
Puncte necesare: 0
materia PR in HR, Masterat PR

Extras din curs

INTRODUCERE

Problemele acute ale secolului XXI precum poluarea, rata şomajului, criza economică mondială, sărăcia, sau distrugerea ecosistemului au favorizat dezvoltarea unui simţ de responsabilitate faţă de propriile acţiuni şi faţă de mediul care ne înconjoară. Stilul de viaţă primeşte o atenţie mai sporită din partea cetăţenilor. Într-un mediu de afaceri global, deciziile luate se extind dincolo de simpla utilitate a produsului sau serviciului oferit. La nivel organizaţional, conştientizarea acestori situaţii, dar şi recunoaşterea necesităţii găsirii unor soluţii se sintetizează sub forma termenului de Corporate Social Responsability.

Bineînţeles că un asemenea comportament de responsabilitate socială a cauzat o serie întreagă de interpretări mai mult sau mai puţin favorabile, referitoare la lipsa de norme deontologice în contextul în care acest concept pare a nu reprezenta altceva decât o nouă metodă de a crea, promova sau menţine imaginea unei organizaţii, scopul final fiind acela de a obţine profit.

Lucrarea de faţă îşi propune să analizeze în ce măsura politica CSR la nivel organizaţional poate fi utilizată ca un aport la mixul de comunicare şi care sunt avantajele celor care o iniţiază, dar şi care sunt avantajele beneficiarilor, încercând păstrarea unui echilibru între etica managerială şi profit, termeni ce fac parte, inevitabil, din orice referire la termenul CSR. Lucrarea exemplifică strategiile de implementare ale campaniilor cu scop de CSR demarate de către compania de telecomunicaţii Vodafone România.

IDEEA DE BAZA

În lumea pregnantă a concurenţei marca devine ultima caracteristică a produsului, iar factorii raţionali precum calitatea şi preţul devin un tot unitar. Consumatorii îşi ghidează opţiunile pe baza acestor factori, dar mai ales pe baza impactului care acoperă nevoile şi cerinţele oamenilor. Produsele oferite de organizaţii în acest moment se diferenţiază din ce în ce mai puţin unele de altele, iar existenţa unei organizaţii pe piaţi este, mai ales în contextul actual al crizei economice mondiale, incertă. Însă un produs cu un conţinut emoţional suficient de puternic defineşte identitatea şi imaginea de sine a persoanei care îl posedă. Astfel, identitate corporatistă se concretizează prin imagine şi diferenţiere. Activităţile cu rol de CSR pot avea succesul unei campanii de imagine, în condiţiile în care sunt comunicate corespunzător. Astfel, se poate concluziona că orice implicare, oricât de mică în comunitate se poate traduce printr-o imagine mai bună, vânzări mai mari şi clienţi fideli.

CONŢINUT

DEFINIREA CONCEPTULUI DE CORPORATE SOCIAL RESPONSABILITY

Corporate Social Responsability (CSR) este un concept referitor la contribuţia pe care trebuie să o aibă organizaţiile la dezvoltarea societăţii moderne prin asumarea responsabilităţii activităţii ei asupra angajaţilor, clienţilor, comunităţii, dar şi asupra mediului înconjurător. CSR presupune dezvoltarea unei strategii de implicare în comunitate, dar şi un parteneriat de pe urma căruia organizaţia are şi ea, la rândul ei, de câştigat. Problemele susţinute de organizaţii în acest sens diferă în funcţie de interesele pe care iniţiatorul (organizaţia) le are, dar şi în funcţie de bugetul disponibil şi de domeniul de activitate.

CSR LA NIVEL INTERNAŢIONAL

Pe măsură ce statele şi instituţiile internaţionale au realizat că adoptarea principiişlor de CSR de către organizaţii serveşte obiectivele de dezvoltare durabilă, a apărut şi nevoia unor standarde internaţionale pentru a se stabili ce înseamnă un comportament corporativ dezidabil.

Naţiunile Unite, Uniunea Europeană şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică sunt doar trei dintre cele mai importante instituţii care s-au implicat în elaborarea unui cadru care să definească CSR şi să stabilească indicatorii prin care poate fi evaluat acest concept într-un mod cât mai transparent. Astfel, la ora actuală, pentru a demostra că este „responsabilă” din punct de vedere social, o organizaţie trebuie să înţeleagă care sunt principiile CSR promovate la nivel internaţional şi să reflecte aceste principii în activitatea proprie. Există patru direcţii promovate la nivel internaţional pentru companiile care aleg CSR .

1. Drepturile omului

2. Standardele de muncă

3. Mediul înconjurător

4. Lupta împotriva corupţiei

Preview document

Corporate Social Responsability - Pagina 1
Corporate Social Responsability - Pagina 2
Corporate Social Responsability - Pagina 3
Corporate Social Responsability - Pagina 4
Corporate Social Responsability - Pagina 5
Corporate Social Responsability - Pagina 6
Corporate Social Responsability - Pagina 7
Corporate Social Responsability - Pagina 8
Corporate Social Responsability - Pagina 9
Corporate Social Responsability - Pagina 10
Corporate Social Responsability - Pagina 11
Corporate Social Responsability - Pagina 12
Corporate Social Responsability - Pagina 13
Corporate Social Responsability - Pagina 14
Corporate Social Responsability - Pagina 15

Conținut arhivă zip

  • Corporate Social Responsability.doc

Alții au mai descărcat și

Comunicarea cu presa

BIROUL DE PRESĂ Biroul de presa reprezintă elementul de legătură dintre organizaţii, presa şi publicul larg. Principala atribuţie a biroului de...

Cursuri engleză

Should I have gone- Should we have gone- Would you have gone- Would you have gone- Would he/she/it have gone- Would they have gone? Se traduce...

Comportamentul consumatorului

Consumul este un fenomen universal. Orice fiinta vie pentru a exista, a trai trebuie sa consume. De asemenea, organizatiile sau structurile sociale...

Comunicare cu presa

Biroul de presa este un department care are ca sarcina principala stabilirea si mentinerea relatiilor de comunicare intre organizatie si...

Evolutia Ciclică a Situațiilor de Risc

4.1. Etapele evoluţiei 4.2. Ciclul de viaţă 4.3. Modelul procesului de management Studiul situaţiilor de risc ne dezvăluie faptul că acestea...

Arta de a reuși în afaceri

Condiţii esenţiale pentru a reuşi în afaceri: Să aveţi, în orice context, foarte mult umor! Să ştiţi să simplificaţi! Fiţi empatici!...

Gestionarea Crizelor

Studiu de impact potential al crizelor de comunicare asupra reputatiei companiilor „No plan is worse than the worst plan” 65% din jurnalistii...

Global Maritime Distress and Safety System

Definitie Concept GMDSS “GMDSS este un sistem international, care utilizeazã tehnologii de radiocomunicatii terestre, prin satelit si echipamente...

Te-ar putea interesa și

Responsabilitatea socială a organizațiilor la nivelul Uniunii Europene

Am ales tema cu titlul“Responsabilitatea socială a organizaţiilor la nivelul Uniunii Europene” deoarece, deşi termenul a apărut după cel de-al...

Responsabilitatea Socială

INTRODUCERE Am ales ca temă a lucrării „Responsabilitatea socială a unei firme” (SC. STAR TIC SRL) datorită multiplelor posibilităţi de abordare...

Ocuparea forței de muncă din România în contextul globalizării

Introducere Alegerea acestei teme este motivată de faptul că fenomenul globalizării este unul de actualitate, dar şi unul acaparat de o...

Modele de guvernanță corporatistă

CAPITOLUL 1. SCURT ISTORIC AL GUVERNĂRII CORPORATISTE Conform dicţionarului de sociologie , corporatismul desemnează o doctrină şi formă de...

Spațiul social european

1.Generalităţi 1.1 Ce este Spaţiul Social European (SSE) ? În cadrul Consiliului European de la Strasbourg ( din 9 decembrie 1989), şefii de stat...

Strategia de dezvoltare globală a brandului Nike prin politici CSR și inovație sustenabilă

Introducere Cu toții știm exact cui să atribuim celebra sintagmă „Just do it”, dar, poate, nu sunt suficient de cunoscute politicile Nike de...

Responsabilitate Socială Petrom

CAPITOLUL 1. RESPONSABILITATEA SOCIALĂ 1.1 Conceptul de responsabilitate socială. Conceptul de responsabilitate socială a întreprinderii...

Logistică inversă - Volvo

I. Concepte folosite 1. Logistica este arta coordonarii supply chain-ului si stiinta administrarii fluxului de bunuri, energie, informatie si alte...

Ai nevoie de altceva?