Cultură și Comportament Organizațional

Curs
8/10 (1 vot)
Domeniu: Comunicare
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 11 în total
Cuvinte : 5843
Mărime: 27.41KB (arhivat)
Cost: Gratis

Extras din document

Curs nr. 1 Cultură şi comportament organizaţional

INTRODUCERE ÎN TEORIA ŞI MANAGEMENTUL ORGANIZAŢIILOR

1.1. Perspectiva sistemică asupra organizaţiei

În ultimele decenii, ca urmare a demonstraţiei făcută de Thomas S. Kuhn în cunoscuta sa lucrare “Structura revoluţiei ştiinţifice”, se consideră că o revoluţie ştiinţifică are loc prin apariţia unor scheme conceptuale noi, prin introducerea unor noi “paradigme” ale cunoaşterii ştiinţifice. În această perspectivă, se poate afirma că teoria generală a sistemelor (prescurtat T.G.S.) marchează o ruptură epistemologică în raport cu vechea paradigmă, proprie “producerii analitice” şi “viziunii atomiste” ale ştiinţei clasice. Aceasta din urmă consideră că orice totalitate poate fi descompusă în elementele componente (compuşi şi enzime, celule, senzaţii elementare, indivizi în liberă competiţie etc. sperând că prin simpla lor reunire – teoretică sau experimentală – s-ar putea reconstrui şi face inteligibilă totalitatea de la care s-a plecat.

Teoria generală a sistemelor a fost dezvoltată în ultima jumătate de veac, plecându-se de la lucrările lui Ludwig von Bertalanffy. Acesta a formulat o primă variantă a T.G.S. ce studiază sistemele deschise care schimbă fără discontinuitate materie şi energie cu mediul exterior. În anii 1950 – 1970, alţi cercetători s-au preocupat să pună la punct aparatul logic – conceptual matematic al T.G.S. Teoria generală a sistemelor s-a impus atât ca modalitate de depăşire a falsei alternative “mecanism-organicism” în domeniul biologiei, cât şi ca o expresie concentrată a inovaţiilor teoretice generate de studiul actual al ştiinţelor, cu profunde incidenţe filosofice.

Intenţia teoriei generale a sistemelor este de a dezvălui proprietăţi, principii şi legi care sunt caracteristice sistemelor în general, independent de varietatea lor sau de natura elementelor lor componente. Principala consecinţă a T.G.S. o constituie introducerea unei noi viziuni ştiinţifice (denumită “sistemică”), graţie virtuţilor metodologice ale triadei conceptuale “sistem-structură-funcţie” în cercetarea totalităţilor (ansamblurilor organizate).

Din această perspectivă, obiectele, fenomenele, proprietăţile şi procesele, indiferent de natura lor, pot fi considerate drept sisteme care posedă o anumită structură în măsura în care reprezintă u întreg ale cărui elemente se află în relaţii logic determinate unele faţă de altele şi posedă, astfel, însuşiri ireductibile la elemente sau relaţii. Sistemul ar putea fi definit , în mod cu totul general, ca fiind o mulţime de elemente care regăsesc într-o legătură organizată şi între care se stabilesc relaţii dinamice.

În ceea ce priveşte domeniul social, noţiunea de sistem reprezintă o repartiţie a funcţiilor şi a sarcinilor, o anumită formă de organizare, în aşa fel încât oamenii să ia în final deciziile cele mai eficiente pentru realizarea obiectivelor propuse.

În general apreciind, sistemul este un ansamblu de elemente interconectate, aflate în interacţiune activă sau potenţială şi care poate fi identificat în orice domeniu fizic, social sau conceptual.

Din analiza celor prezentate până acum, rezultă că s i s t e m u l este un ansamblu de elemente în interacţiune, care constituie un întreg organizat, cu proprietăţi specifice şi funcţii proprii, deosebite de ale elementelor ce îl compun, o formaţie distinctă şi relativ autonomă în raport cu mediul înconjurător, care poate fi identificat în orice domeniu (fizic, biologic, social etc.)

Obiectele sistemului sunt la rândul lor, totalităţi structurale (subsisteme), în cadrul cărora legile sistemului nu sunt identice ce cele ale elementelor componente.

Adiacentul (complementul) conceptului de sistem este acela de mediu, în care se include elemente din afara sistemului, care-l influenţează sau sunt influenţate de el.

1.2. Organizaţia ca sistem

Sistemele sunt universal prezente în cosmos, în realitatea fizico-biologică şi în viaţa socială. Sistemele sociale sunt de regulă, organizaţii. Orice organizaţie este un sistem, fără ca orice sistem social să fie propriu-zis o organizaţie.

Organizaţia este un sistem deschis, adaptiv, ţinând seama de faptul că este o componentă a unor sisteme mai mari cu care are legături armonizate prin procesul de conducere. În acelaşi timp, organizaţia are şi un grad propriu de autonomie, o funcţionare de sine stătătoare: Organizaţia poate fi înţeleasă numai privind-o ca sistem deschis ale cărui procese interne se află în interrelaţie cu mediul. Sistemul închis este o construcţie ipotetică care nu există şi nu poate exista în realitate. Organizaţia ca un sistem complet închis probabil nu va exista niciodată, deoarece componentele sale sunt totdeauna influenţate de forţe din afara sistemului. Aceasta înseamnă că organizaţia trebuie analizată contextual şi, în acest sens putem vorbi de “grade de permeabilitate” la influenţele din mediu, dar nu de un sistem închis.

Organizaţia este un sistem social de activitate ce reuneşte oameni (resurse umane) şi resurse materiale prin intermediul cărora realizează scopul pentru care a fost creată: produse, lucrări, servicii, corespunzător comenzii sociale. Oricare ar fi organizaţia, ea s-a construit conştient şi deliberat de către oameni pentru a produce ceva de care societatea are nevoie. Obiectivul (scopul) este temeiul ce a stat la baza apariţiei organizaţiei în acelaşi timp este motivarea menţinerii ei în continuare. Chiar dacă, în timp, scopul s-a schimbat şi cel prezent nu mai coincide cu cel pentru care a fost creată, organizaţia se menţine totuşi dacă are un scop, dacă satisface o nevoie.

Organizaţia este un sistem dinamic, în sensul că evoluţia şi viabilitatea sa sunt determinate de modificările care produc în cadrul sistemului, în relaţiile acestuia cu mediul. Ea este, de asemenea, un sistem complex probabilistic şi relativ stabil, deoarece reprezintă o reuniune de componente articulare prin numeroase legături, supusă unor factori perturbatori, dar capabilă să-şi menţină funcţionarea în cadrul unor limite care-I definesc maniera de comportare. Totodată organizaţia este un sistem autoreglabil şi autoorganizabil deoarece are capacitatea să facă faţă diferitelor influenţe din interior şi din exterior, cu ajutorul conducerii, prin acte decizionale. Ca sistem autoreglabil, organizaţia acţionează în concordanţă cu un ansamblu de norme şi valori şi se autoreglează în funcţie de mai multe elemente. Printre acestea se numără: elementele umane aflate în interacţiune reciprocă; acţiunea transformatoare; faptul că organizaţia dispune de libertatea de alegere a mijloacelor şi căilor de acţiune ca şi de modalitatea de formulare a scopurilor viitoare, adică are flexibilitate; activitatea variabilă a oamenilor care este strâns legată de motivaţie şi convingere, de satisfacţie şi stări morale, de comportamentul complex, de sistemele de comunicare şi informare, de modelele adoptate în procesul de decizie şi de performanţele acestora. Autoorganizarea exprimă capacitatea organizaţiei de a reface echilibrul comportamentelor sale în raport cu perturbaţiile ivite, iar autoinstruirea reflectă capacitatea pe care o are de a folosi experienţele anterioare pentru optimizarea propriei activităţi.

Organizaţia este un sistem ierarhizat în care funcţionează o diviziune a muncii precisă, iar indivizii au status-uri şi roluri clar diferite. Una din caracteristicile de bază ale organizaţiilor este existenţa unei structuri ierarhice a conducerii, respectiv a unui colectiv sau a unor “echipe” care funcţionează având în frunte conducători de diverse ranguri.

Dar, pentru a avea o imagine mai completă a organizaţiei este necesar să subliniem că ea trebuie privită, atât ca sistem, cât şi ca “suprasistem”. Ca sistem, este inclusă în societatea globală, iar ca suprasistem înglobează alte sisteme.

Preview document

Cultură și Comportament Organizațional - Pagina 1
Cultură și Comportament Organizațional - Pagina 2
Cultură și Comportament Organizațional - Pagina 3
Cultură și Comportament Organizațional - Pagina 4
Cultură și Comportament Organizațional - Pagina 5
Cultură și Comportament Organizațional - Pagina 6
Cultură și Comportament Organizațional - Pagina 7
Cultură și Comportament Organizațional - Pagina 8
Cultură și Comportament Organizațional - Pagina 9
Cultură și Comportament Organizațional - Pagina 10
Cultură și Comportament Organizațional - Pagina 11

Conținut arhivă zip

  • Cultura si Comportament Organizational.doc

Alții au mai descărcat și

Valorile Individuale si Organizationale - Conflict si Complementaritate

Secţiunea 1: Consideraţii generale asupra valorilor Valoarea este definită în DEX ca fiind „însuşirea unor lucruri, fapte, idei, fenomene de a...

Climatul de Muncă și Conflictele

Obiective: - Definirea şi analiza conceptului de conflict; - Cunoaşterea principalelor tipuri de conflict şi a surselor de conflict; -...

Comunicarea Umana

comunico-are: a fi în legătură cu proces dinamic si complex un proces complex de punere a indivizilor în interacţiune psiho-socială, ceea ce le...

Comunicare și Negociere în Afaceri

CAP. 1. Comunicarea umană: trecut, prezent şi viitor 1.1. Scurt istoric al comunicării umane -Se presupune că cea mai veche reclamă scrisă...

Comunicarea Instituțională - Despre Promovarea Imaginii Instituției Publice

Abstract: Comunicarea instituţională este cea care trebuie să gestioneze imaginea unei instituţii publice, deci să răspundă în faţa marelui public...

Comunicare Internă

Cadru general În 1985, cu ocazia unei festivităţi consacrate împlinirii a 60 de ani de învăţământ universitar în domeniul relaţiilor publice în...

Sisteme de Comunicatie Alcatel 1000 S12

1.Introducere Sistema de comunicatie Alcatel 1000 S12 Alcatel 1000 System 12 reprezinta o centrala telefonica total digitala si dirijarea...

Tehnici de Comunicare și Negociere în Afaceri

TEHNICI DE COMUNICARE Scopul acestui curs este de a realiza o îmbunătăţire a capacităţii de comunicare şi negociere în diferite situaţii, simţul...

Ai nevoie de altceva?