Extras din curs

CURS 3 – Tipologia profesionistului în comunicarea financiar-bancară

3.1 Emitenţii şi receptorii mesajelor în CFB

În cadrul CFB prin emitent se înţelege o instituţie din sistemul financiar-bancare care emite mesaje către un public ţintă, în intenţia de a comunica o informaţie specializată unui anumit scop. Desigur că emitentul poate fi o persoană, dar în domeniul financiar-bancar, profesioniştii nu lucrează ca nişte simpli liber întreprinzători, făcând comunicări în manieră individuală. Prin urmare vorbim de instituţii specializate deoarece indivizii care emit mesajele sunt în mod necesar încadraţi acestora. Dacă orice persoană de pe stradă se trezeşte să facă un comentariu economic, nu se poate spune aşadar că piaţa financiar-bancară va ţine neapărat cont de acest lucru.

Emitenţii mesajelor în CFB au o practic o datorie să acţioneze în acest sens. Este posibil ca o parte din informaţiile pe care le transmit să nu fie de interes pentru public şi în consecinţă ignorate. Cu toate acestea « spectacolul trebuie să continue ». În momentul în care emitenţii mesajelor îşi iau concediu fără să consulte pe nimeni, pe piaţă locul informaţiilor oficiale va fi luat de zvonuri şi presupuneri şi mai devreme sau mai târziu acest haos informaţional va răspândi panica printre cei pentru care informaţia financiar-bancară era vitală în luarea deciziilor. Dacă receptorii de mesaje nu îşi iau în serios propriul interes, atunci suportă integral consecinţele. Aceasta nu este însă o problemă a emitenţilor. Ei trebuie să asigure fluxul informaţional. Cum dispun mai apoi de el receptorii este o altă problămă ce iese din jurisdicţia emitenţilor.

În CFB emitenţii sunt :

- Băncile

- Societăţile de investiţii financiare (SIF)

- Fondurile de investiţii

- Bursele ( cele care sunt la rândul lor listate la bursă)

- Companiile de audit şi consultanţă

- Companiile de asigurări

Băncile, SIF-urile şi fondurile de investiţii sunt adevăraţii emitenţi din enumerarea anterioară. Datorită faptului că administrează în mod direct activele financiare ale altor oameni, aceste instituţii sunt obligate la o scrupulozitate deosebită în ceea ce priveşte corectitudinea informaţiilor comunicate. Prin urmare acestea vor stabili un calendar al raportărilor financiare obligatorii, astfel încât clienţii acestora, receptorii, să aibă o imagine cât mai clară, şi pe cât posibil actualizată despre banii lor şi potenţialul acestora de valorificare alternativă.

În afara raportărilor financiare obligatorii, toţi emitenţii de pe piaţa financiar-bancară au datoria de a generaliza o serie de informaţii de natură publică cum ar fi:

- Legislaţie şi actualitatea normelor în vigoare

- Politica financiară şi de credit a instituţiilor care influenţează pârghiile financiare la nivelul unei economii (cum ar fi de pildă Banca centrală care este autoarea politicilor de ţintire a inflaţiei)

- Evoluţia ratei dobânzii şi corelaţiile acesteia cu ceilalţi indicatori financiari-bancari

- Prognozele cu privire la rata inflaţiei

- Estimarea trendului raportului de schimb dintre moneda naţională şi principalele valute

- Evoluţiile principalilor indicatori care reprezintă activitatea celor mai importante burse, după valoare capitalizării acestora (cum ar fi NYSE, LSE, Euronext, Bursa din Tokio sau cea din Singapore)

Receptorii acerstor informaţii sunt persoanele fizice sau juridice care au activităţi în derulare în domeniul financiar-bancar şi care au nevoie de informaţii pentru a lua cele mai bune decizii. Nu există o luptă propriu-zisă pentru obţinerea informaţiilor ca în alte domenii din cadrul economiei de piaţă. Cei mai mulţi dintre oamenii care se gândesc să depună bani la o bancă cunosc importanţa secretului bancar, sau cel puţin ce înseamnă acesta, acolo unde încă se mai respectă în proporţie de 100%, adică în Elveţia, sau printr-unul din paradisurile fiscale, cum ar fi Insulele Caiman, Insulele Bermude sau Luxembourg. E un subiect delicat al instituţiilor financiar-bancare, dar se admite în general că nici un cont de depozit nu ar trebui să fie secret, pentru a nu da ocazia răufăcătorilor să ascundă astfel banii de ochii poliţiei. Cu toate acestea, nu se poate vorbi de o discreţie propriu-zisă care influenţează cursul pieţelor financiare în ceea ce priveşte conturile de depozit ale oamenilor. Acestea nu sunt cu adevărat informaţii decât poate pentru hoţii ordinari care se interesează de starea materială a clienţilor lor. Pe ce investitor de pe piaţă ar ajuta o informaţie de genul că domnul X de la scara 3 are economii în valoare de pe care le păstrează pentru nunta fetei - Aşadar informaţiile care sunt căutate pe piaţă au caracter general, iar aceste trebuie să fie publice. Atunci când acestea sunt confidenţiale înseamnă că o parte dintr-un contract încearcă să o manipuleze pe cealaltă prin practici ale concurenţei neloiale. Aceste aspecte sunt reglementate şi sancţionate penal. Cazul clasic este cel al informaţiei pe piaţa bursieră. Unii speculatori pot câştiga în mod necinstit atunci când brokerii, ca reprezentanţi ai unei firme de intermedieri mobiliare monopolizează o informaţie şi o distribuie preferenţial. Prin urmare informaţia există în piaţă în forma sa brută