Deontologia funcțiilor publice

Capitolul I

Fundamentarea conceptelor

I.1. Despre funcţia publică şi funcţionarul public

Persoana care îşi desfăşoară activitatea într-o instituţie publică este denumită generic, în limbaj juridic dar şi în cel cotidian funcţionar public. În Franţa şi în sistemul francofon conceptul de funcţie publică capătă viaţă prin acelaşi termen „fonction publique”, în Regatul Unit întâlnim sintagma „civil service”, iar în Germania „affentlicher dienst”. Lor le corespund denumiri de asemenea specifice pentru personalul care îndeplineşte o funcţie publică, respectiv „fonctionnaires” în Franţa şi Luxemburg, „civil servants” în Anglia şi Irlanda, „Beamter” în Germania, „funcionario” în Spania şi Portugalia, „tjenestemaend” în Danemarca, „impiegato civile dello stato” în Italia, „ambtenaar” în Ţările de Jos, „ypallelor” în Grecia sau „agent de l’Etat” în Belgia. Diferenţa dintre conceptele amintite nu este doar de ordin lingvistic, ea are relevanţă şi în planul realităţilor juridice evocate prin aceşti termeni. În Anglia, „civil servants” desemnează numai agenţii serviciilor civile administrative ale statului, pe când în Franţa termenul de „fonctionnaires” include atât agenţii statului cât şi pe ai colectivităţilor locale, ceea ce explică şi numărul lor foarte ridicat.

În literatura occidentală contemporană, pentru a armoniza diferenţierile terminologice care se folosesc în diferite state ca şi diferenţierile de statut juridic, se folosesc termeni care, în mod exhaustiv evocă ansamblul agenţilor din serviciul diferitelor colectivităţi publice, şi ne referim în special la „personalul din administraţie” sau „personalul administrativ”. Acest concept se regăseşte în majoritatea lucrărilor autorilor occidentali, alături de cel de „agenţi administrativi”.

Legitimitatea conceptelor de funcţie publică şi funcţionar public se regăseşte chiar în legea fundamentală a ţării. Legiuitorul constituant nu se limitează să consacre doar conceptele de funcţie publică şi funcţionar public în general, dar şi pe cele de funcţie publică civilă şi militară, categorii de funcţionari publici şi elemente ale regimului juridic al funcţiei publice în general şi al unor categorii de funcţii publice.

Deşi Constituţia a fost adoptată în 1991, abia la sfârşitul anului 1999 a fost promovată o reglementare privind regulile juridice aplicabile funcţionarilor publici. Avem în vedere Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în Monitorul oficial nr. 600 din 8 decembrie 1999. Ea a fost modificată prin mai multe reglementări, dintre care, cea mai importantă este modificarea care i s-a adus prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial nr. 279 din 21 aprilie 2003. Întârzierea poate fi explicată, printre altele, prin faptul că elaborarea unui statut al funcţionarilor publici prezintă mai multe dificultăţi, inclusiv de ordin politic. „Pe de o parte, executivul îşi vede restrânsă o parte a puterii sale asupra agenţilor publici prin existenţa unui statut egal, iar, pe de altă parte, funcţionarii s-au temut că un statut legal poate împiedica mişcarea sindicală.”