Etica și deontologia comunicării

ETICA SI DEONTOLOGIA PROFESIONALA

CAPITOLUL I

NOTIUNI INTRODUCTIVE

1.-Morala si deontologia

Necesara, distinctia dintre cele 2 notiuni se impune din perspectiva sferei lor de cuprindere si aplicare.

Morala, etica intima a fiecarui individ poate fi definita ca simtul datoriei bazat pe viziunea personala asupra lumii, pe experienta de viata, fiind considerata singura restrictie admisibila la adresa libertatii unui jurnalist.

Deontologia, stiinta obligatiilor profesionale, datoreaza conceptul lui Jeremy (1748-1832), reprezentant al curentului utilitarist prin lucrarea sa „Deontologia sau stiinta moralei”.

Provenind etimologic din 2 cuvinte grecesti: deon (ceea ce e just, convenabil) si logos (stiinta), deontologia inseamna a cunoaste ceea ce e just, moral.

Deontologia tinde spre a fi inteleasa ca un set de reguli pe care un profesionist trebuie sa le respecte, fie ca acestea isi au originea in morala, fie ca isi au izvorul in reglementari tehnice.

Prin modalitatile concrete de reglementare, deontologia contemporana tinde sa devina judiciara, sa depinda de un proces de control si sanctiuni.

Deontologia prin natura sa este o parte a moralei, in mod particular este morala care se aplica unei profesii, unei activitati umane, insa prin sfera de aplicare sfarseste adesea in domeniul dreptului, fiind liantul necesar intre dreptul profesional si morala profesionala, intr-o tendinta tot mai accentuata de a reduce rolul moralei si de a-l transforma in drept.

2.-Piata, justitia si dentologia

In lucrarea sa, „Dentologia mijloacelor de comunicare in masa”, Claude Jean Bertrand subliniaza importanta liberei initiative pentru libertatea de informare si dezbatere, necesitati rezultate din experienta sovietica. La polul opus, Statele Unite unde televiziunea este controlata de piata, absenta unei concurente veritabile conduce la mediocritate.

Exemplele oferite pledeaza pentru ideea ca „piata” in sine nu este suficienta pentru garantarea unei bune comunicari sociale, in absenta unei reglementari etatice lumea afacerilor nu se preocupa de deotologie.

Reglementarile etatice sunt reprezentate de legile edictate de stat pentru ca mijloacele de comunicare sa asigure un serviciu pentru toate tipurile de public, fiind de asemenea chemate sa impiedice anumite practici.

Pe langa rolul sau coercitiv si restrictiv reglementarile statale ofera si garantiile libertatii de exprimare, garantii afirmate si aparate si la nivel international (de exemplu: Conventia europeana a drepturilor omului).

Cele 2 domenii , dreptul si deontologia nu trebuie confundate, anumite acte fiind condamnate atat de drept cat si de deontologie. „Legile si reglementarile fixeaza un cadru in interiorul caruia fiecare practician.poate alege comportamente diverse. Deontologia traseaza un altul mai injust lasand posibilitatea alegerii care este facuta de individ conform parerilor sale personale” .

Mijloacele de comunicare pot cauza prejudicii grave fara a incalca legea, unele acte autorizate de lege pot fi contrare deontologiei si totodata deontologia poate tolera acte ilegale:

 uzurparea identitatii pentru a dovedi un scandal care aduce o atingere grava interesului general.

Aplicarea legii in materie de presa atrage numeroase „pericole”, - eficacitatea legii depinde de mediul social-politic, putand fi utilizata in mod diferit de cei aflati in acel moment la putere;

 toleranta poate alterna cu respectarea literei legii, astfel incat sa reduca la tacere opinia publica;

 anumite domenii (viata privata) sunt prost definite astfel incat o lege prea vaga sau prea.precisa. nu poate servi scopului pentru care a fost edictata;

 anumite atitudini sociale (fata de sexualitate) evolueaza astfel incat legea risca sa inghete o norma devenita desueta.

3.-Coduri: tipuri, interpretare si aplicare

3.1.-Obiective si istoric

Indiferent ca se numeste cod etic, al onoarei, de conduita sau charta a jurnalistilor, reguli de conduita sau declaratie de principii, adoptarea acestuia nu inlatura insuficienta si nici pericolele nerespectarii sale, intrucat codul etic isi va dovedi utilitatea in momentul in care jurnalistul , subiectului caruia i se adeseaza poseda un simt moral.

Claude Jean Bertrand sublinia importanta si obiectivele codului deontologic: codul informeaza publicul asupra profesiei , semnaleaza faptul ca acesta are reguli de conduita , ii sporeste credibilitatea, protejeaza clientul, creaza si solidaritatea in interiorul grupului, mentine prestigiul profesiei.

Prin emiterea valorilor si principiilor unanim recunoscute Codul ofera un sentiment de securitate, evitand totodata interventia statului.

Din punct de vedere istoric, codurile s-au multiplicat la inceputul sec.XX sub efectul miscarilor progresiste care denuntau abuzurile capitalismului salbatic in presa.

In 1896 jurnalistii polonezi din Galitia si-au redactat o lista de obligatii si au constituit un tribunal al onoarei.

In 1910, o asociatie a presei din Kansas, S.U.A. a adoptat un cod privitor la editori si directori, urmand ca in 1924, 6 cotidiene sa aiba propria carta.

Primul cod national a fost cel francez: Charta indatoririlor apartinand sindicatului national al jurnalistilorfrancezi adoptata in 1918, primul cod international fiind cel din 1926, cel al Asociatiei interamericane a presei.

Codul onoarei a fost adoptat in 1939 de Federatia internationala a jurnalistilor.

Sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, a determinat o aparitie peste tot in lume a codurilor deontologice. O.N.U. a incercat adoptarea unui cod, refuzat insa de organizatiile profesionale.

Urmatorul val de interes pentru normele deontologice s-a remarcat in cadrul Unesco la inceputul anilor 70 si ulterior dupa razboiul din Golf (1991).