Fundamente ale relațiilor publice

Relaţii publice: practică, ştiinţă socială şi profesie

Practică = 1. Activitate sistematică de transformare a lumii; 2. Activitate volitivă care vizează un rezultat concret; 3. Ansamblu de metode şi procedee aplicate în anumite condiţii concrete;

Ştiinţă = Ansamblu sistematic de cunoştinţe;

Orice ştiinţă presupune:

1. domeniu propriu,

2. metode şi tehnici specifice,

3. legi sau reguli aferente domeniului şi

4. mijloace de validare a legilor şi regulilor;

Profesie = Practică desfăşurată pe baza unei calificări corespunzătoare. Profesia implică o promisiune publică şi o recunoaştere publică.

a. Definiţii ale practicii de relaţii publice

Managementul comunicării dintre o organizaţie şi publicurile sale (James Grunig)

Funcţia managerială care identifică, stabileşte şi menţine relaţii mutual benefice între o organizaţie şi diversele publicuri de care depinde succesul ori eşecul acesteia (Scott Cutlip)

Funcţia de comunicare şi de management prin care organizaţiile se adaptează la mediu, respectiv modifică sau menţin parametrii de mediu în scopul atingerii obiectivelor propuse (Vincent Hazleton)

Managementul relaţiilor strategice (James Hutton)

b. Definiţia practicii de relaţii publice

Ansamblul acţiunilor de comunicare strategică care contribuie la viabilitatea unui agent social în sfera publică.

c. Comunicare strategică

Comunicarea strategică presupune stăpânirea artei de a folosi toate resursele semiotice disponibile în vederea atingerii obiectivelor propuse.

Conotaţia militară a termenului de strategie este reflectată de capacitatea comunicatorilor profesionişti de a obţine rezultatele scontate prin învingerea eventualilor adversari sau prin depăşirea eventualelor obstacole.

d. Agent social

Prin agent sau actor social înţelegem orice persoană, grup informal, organizaţie formal constituită sau comunitate care posedă agency, mai exact, capacitatea fizică sau mentală de a face ceva din proprie voinţă, fără a avea nevoie să ceară permisiune, împuternicire sau resurse de la altcineva.

e. Viabilitate

Prin viabilitate se înţelege calitatea unei entităţi de a dăinui şi de a se dezvolta în mediul în care se află.

f. Sferă publică

Sfera publică are următoarele 4 trăsături:

- deschidere,

- transparenţă,

- evaluare externă şi

- reglementare externă.

g. Drepturi aferente sferei publice

Deschidere: dreptul de a participa

Transparenţă: dreptul de a fi informat

Evaluare externă: dreptul de a judeca acţiunile întreprinse

Reglementare externă: dreptul de a controla (într-o măsură adecvată împrejurărilor) cursul evenimentelor

h. Sferă privată

Sfera privată are următoarele 4 trăsături:

- închidere,

- opacitate,

- autoevaluare

- autocontrol

i. Drepturi aferente sferei private

Închidere: dreptul de a interzice nemotivat prezenţa celorlalţi

Opacitate: dreptul de a ţine ascunse anumite informaţii

Autoevaluare: dreptul de a se aprecia în lumina unor criterii proprii

Autocontrol : dreptul de a ignora constrângerile externe

j. Componentele sferei publice (Gus diZerega)

Sfera politică

Sfera economică

Sfera civilă