ICRM - Teme Rezolvate

Imagine preview
(7/10 din 2 voturi)

Acest curs prezinta ICRM - Teme Rezolvate.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 18 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Comunicare

Extras din document

a)Cultura ca expresie a identităţii naţionale. Problema raportului dintre tradiţie şi actualitate în evoluţia culturii române

În decursul istoriei sale moderne, naţiunea română a produs un ansamblu de valori şi de creaţii spirituale care îi conferă identitate şi un loc distinct în civilizaţia europeană. Aceste valori alcătuiesc, în unitatea şi diversitatea lor, moştenirea noastră culturală. Ne sprijinim, fără să ştim, pe această tradiţie culturală naţională, pe acest tezaur de cugetare şi simţire, pe care uneori îl mitizăm declarativ, fără a-l cunoaşte temeinic, dar pe care cel mai adesea îl neglijăm şi îl rispim în mod inexplicabil. În ceasul istoric al integrării europene, societatea românească se confruntă cu o problema fundamentală, anume aceea de a-şi redefini identitatea culturală în termenii actualităţii, participând competitiv la noile fluxuri ale creaţiei ştiinţifice şi artistice, dar şi printr-un examen critic asupra patrimoniului său istoric, pentru a discerne valorile care o definesc şi a le promova în circuitele comunicaţionale europene, operaţie absolut necesară pentru ne reconstrui imaginea de ţară în opinia publică internaţională. Transformările structurale care au urmat revoluţiei anticomuniste din 1989, precum şi opţiunea societăţii româneşti pentru integrare în structurile europene şi euro-atlantice implică şi o reconstrucţie a conştiinţei de sine a culturii române. Apartenenţa României la aceste structuri are şi o importantă dimensiune culturală, nu doar una economică şi politică. Sub presiunea acestor schimbări de sistem social şi de repoziţionare geopolitică, societatea românească parcurge astăzi un proces firesc de autoevaluare şi de racordare

la tendinţele culturale contemporane, de reinterpretare a creaţiilor sale culturale şi a tablei sale de valori,

precum şi a unor evenimente şi personalităţi din istoria naţională

In raport cu traditia, Cultura română s-a confruntat două poziţii opuse: tradiţionalismul şi modernismul, autohtonismul şi europenismul. Tradiţionalismul reprezintă o supraevaluare a culturii anterioare şi o devalorizare a prezentului. Atitudinea de elogiere necritică a trecutului se conjugă adesea cu refuzul inovaţiei şi al noilor formele de gândire şi de expresie. La polul opus se află atitudinile antitradiţionaliste, moderniste, care se afirmă uneori prin negarea în bloc a tradiţiei sau devalorizarea sa, prin glorificarea „noutăţii“ şi a avangardei, prin experimentalism şi poziţii nihiliste. Aceste viziuni şi atitudini opuse s-au confruntat violent în publicistică şi în spaţiul academic, alimentând polemici răsunătoare, pe care le vom prezenta în cursul nostru. Aceste confruntări sunt fireşti, iar vitalitatea unei culturi este probată şi de tensiunea acestor poziţii antinomice. Este firesc ca, într-o privire retrospectivă, să includem în cultura română deopotrivă ambele poziţii şi operele în care ele s-au obiectivat, înfăţişând cu obiectivitate motivaţiile teoretice, sociologice, axiologice sau conjuncturale pe care s-au sprijinit.

a) Criterii privind interpretarea şi evaluarea culturii române moderne.

Scrierea unei istorii a culturii naţionale ridică numeroase dificultăţi de documentare, tehnice şi metodologice, dar şi de viziune şi de perspectivă critică. Pentru a nu fi supusă arbitrariului şi subiectivismului, o istorie de acest tip trebuie călăuzită de un set de criterii şi principii, formulate explicit, care să ne ferească de erori de apreciere şi să ne permită reconstruirea unei imagini corecte. Aceste condiţii şi criterii pot fi grupate în trei categorii:

• Criterii ce privesc cunoaşterea operelor şi respectarea adevărului istoric.

• Criterii ce privesc analiza conţinutului şi interpretarea semnificaţiei operelor.

• Criterii ce privesc evaluarea, aprecierea şi judecăţile de valoare.

Cunoaştere, interpretare, evaluare – acestea ar fi treptele fireşti ale procesului de raportare la patrimoniul nostru istoric şi cultural. La aceste trepte ar trebui să adugăm şi promovarea valorilor naţionale. Fiecare dintre aceste momente cuprinde o serie de exigenţe specifice.

b) Problema identităţii noastre culturale în contextul integrării europene

Problema integrării europene are un autentic fond dramatic pentru români, pe care teoreticienii de azi nu-l pot ignora. Modul în care ne raportăm la trecut, la personalităţile politice şi la creaţiile noastre culturale, precum şi problematica legată de integrarea europeană s-au aflat în centrul confruntărilor de idei din perioada postcomunistă, angajând poziţii ideologice şi politice dintre cele mai diverse. Sunt teme ce au aprins spiritele, au antagonizat adeseori grupurile culturale şi spaţiul mediatic de la noi. Raportul dintre identitate şi integrare va rămâne un dosar problematic, deschis şi disputat în mediile intelectuale româneşti. Cultura românească va fi obiectul unor dispute şi interpretări divergente. Să reţinem doar că identităţile naţionale şi cele ale grupurilor etnice, au elemente durabile, de permanenţă istorică, dar nu sunt structuri îngheţate, ci configuraţii aflate în devenire, odată cu evoluţia componentelor morfologice ale societăţilor. Identitatea este un concept pertinent, cu planuri multiple de semnificaţie, ce trebuie protejat de abordările substanţialiste şi tradiţionaliste, care îl fac atât de vulnerabil sub raport teoretic.

2. Tranziţia spre modernitate şi formarea conştiinţei naţionale

a) Semnificaţia operei lui Neagoe Basarab.

Lucrarea lui Neagoe este apreciată de Constantin Noica drept „întîia mare carte a culturii

româneşti“. Ea are valenţe literare şi expresive deosebite, reluând numeroase motive din literature antică, din cea populară, din basme şi din imaginarul colectiv medieval. Neagoe exprimă cadrul mental şi ideologic al vremii sale. El ilustrează o concepţie ce nu iese din cadrele religioase şi medievale, dar prevesteşte un nou orizont al gândirii sociale şi politice, deschizând calea umanismului renascentist în cultura română. Această deschidere este elocventă prin câteva dominante ale concepţiei sale:

• elogiul adus fiinţei umane şi capacităţii sale de cunoaştere, definirea omului prin credinţă şi raţiune, raţiune văzută ca un instrument de orientare în viaţă şi în conduita practică;

• sublinierea rolului pe care îl au interesele ca mobil al acţiunilor umane şi ca motivaţie a unor atitudini politice;

• considerarea meritului personal drept criteriu de apreciere şi promovare socială, independent de privilegii feudale, de rang sau de preferinţe subiective;

• formularea pricipiului etic şi politic al „omului potrivit la locul potrivit“;

• formularea unor principii fundamentale ale politicii externe româneşti: pacea şi buna

înţelegere, apărarea ţării, refuzul de a angaja războaie în afara ţării.

b) Introducerea tiparului şi evoluţia scrisului în limba română.

• De la 1521 ni s-a păstrat primul text scris în limba română: Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung

către Hans Benkner, judele Braşovului – descoperită de Nicolae Iorga, la începutul secolului XX, în

arhivele Braşovului. Lingviştii au stabilit că textul scris de Neacşu se bazează pe limba română

vorbită, iar cuvintele din fondul latin reprezintă peste 92 la sută – încă o dovadă a latinităţii limbii

noastre.

• În 1544, la Sibiu, Filip Moldoveanu tipăreşte Catehismul românesc; este prima carte tipărită în limba

română (dar care nu s-a păstrat).

• În 1557, Diaconul Coresi îşi începe activitatea tipografică la Braşov, unde va tipări, până în 1583, 17

cărţi în limba română sau cu text paralel slavon şi român. Se remarcă Tetraevangheliarul tipărit în

româneşte în 1560, şi Evanghelia cu învăţătură (1581), prin care a contribuit la unificarea limbajului

religios şi la crearea limbii literare.

• În 1559, la şcoala din Scheii Braşovului se introduce învăţământul în limba română.

• Din 1560 avem cel mai vechi manuscris românesc datat, “Apostolul”, o traducere a popii Bratu din

Braşov, cu text alternativ, slavon şi românesc

În 1582 se tipăreşte lucrarea fundamentală Palia de la Orăştie, prima traducere în limba română a

Vechiului Testament. Tipărită sub coordonarea lui Mihail Toderaş, episcop al Ardealului, această

carte se răspândeşte în tot spaţiul românesc şi stimulează preocupările pentru introducerea limbii române în biserică. Îngrijitorul lucrării vorbeşte explicit de necesitatea de a avea în „limba românească“ textul Bibliei, aşa cum îl au şi alte neamuri, adresându-se cititorilor în dese rânduri cu formula „fraţi români“.

Fisiere in arhiva (1):

  • ICRM - Teme Rezolvate.doc

Alte informatii

Sunt temele pt examen de la cursul ICRM rezolvate- an I Comunicare si relatii publice SNSPA istotia comuncarii romane moderne snspa