Imaginea Publică

Ai spus de mai mult de trei ori pe săptămână că presa e rea? S-a întâmplat destul de des să zici una şi publicul să înţeleagă altceva? Şeful tău te trimite singur, de mai mult de trei ori pe lună, în faţa presei? Apari în public şi nu ştii ce să spui? Ai zis de prea multe ori “nu ştiu” sau “no comment”, în ultima decadă? Simţi nevoia să te corectezi când pronunţi în faţa camerei « şapte şaşi în şapte saci ?» Instituţia ta a căzut în criză de imagine? Ziariştii de investigaţie sunt prea tare puşi pe urmele celor din instituţia ta? Nu ai un plan de comunicare? Atunci mergi la specialist şi cere-i să-ţi prescrie o cură de minimum trei zile de tratament: terapie cognitivă, eliminarea disonanţelor, antrenarea “muşchilor vorbirii”, dozaj optim de mesaj, acuitate polifonică, diminuarea reporto-fobiei, pastile de sedus “(k)lumea”, şi nu în ultimul rând, stimularea centrilor care coordonează limbajul non-verbal. Asta face un training. Şi nu uita! Legea funcţionarului public obligă.

Ce este un training?

Trainingul este mai mult decât un curs teoretic şi mai puţin decât o universitate. Nu e o academie de arte frumoase. Nici de bune practici. E doar o acţiune de instruire. O şcoală de meserii. Un manej de antrenament pentru cei care doresc să înveţe cum să seducă lumea. Trainingul dezvoltă abilităţile de comunicare, ordonează gândurile, deschide porţi ale cunoaşterii, inhibă centrii fricii, stimulează spiritul de iniţiativă. La astfel de lucrări, de obicei, după prezentarea principiilor teoretice, apar studiile de caz şi, mai la final, jocurile interactive care sedimentează cunoaşterea.

Cine investeşte în instruirea personalului

Autorităţile/instituţiile cărora le pasă de reputaţie, de socializare, de tonusul angajaţilor, de cum se construieşte o imaginea publică, de ce caută ziariştii, cum se comportă aceştia, ce înseamnă un emiţător bun şi un canal optim de transmitere a mesajului, nu în ultimul rând, ce e acela un receptor, doar acestea investesc în cunoaştere. Liderii care vor să ştie cum se câştigă încrederea, care vor să să se impună în dialogurile sociale şi vor să seducă elitele şi pe analişti sunt interesaţi de un management eficient al comunicării. Trainingurile au ca principală misiune de a răspunde la întrebări, dar mai ales să ofere soluţii. În câteva ore interactive se pot afla: cum se contabilizează succesele, unde lovesc dezamăgirile, ce e transparenţa şi relaţia cu presa.

La un work-shop recent, înainte de curs, din 40 de comunicatori publici (purtători de cuvânt) 26 au scris articole negative despre instituţiile lor. La final, 34 au reuşit să redacteze materiale pozitive.

1.1. Etosul comunicatorului

Comunicatorul este acea persoană desemnată să reprezinte instituţia în faţa publicului şi a presei. El poate să fie un specialist din domeniul pe care-l reprezintă sau un fost jurnalist. Apariţiile sale se desfăşoară pe baza unui plan, a unui cadru de norme şi de principii morale. Există un ansamblu de reguli, dobândite sau asumate, de comportament şi de atitudine care fac din activitatea omului care dă “piept” furtunii media o profesie. Puţini oameni sunt înzestraţi cu abilităţi de buni comunicatori. De aceea, meseria se învaţă sau se fură de la cei mai experimentaţi.