Introducere în Semiotică

INTRODUCERE ÎN SEMIOTICA

2.1. INTRODUCERE

Pentru întelegerea comunicarii consideram esentiala o incursiune în conceptele si temele definite de “Cursul de lingvistica generala” de Ferdinand de Saussure. Este cunoscut faptul ca, lingvistica, semiologia si antropologia datoreaza foarte mult ideilor novatoare generate de Saussure. Este de ajuns sa privim lista cuvintelor care au aparut pentru prima oara în Cursul de lingvistica generala, diacronie, pancronie, limba, limbaj, vorbire, semn, semnificatie, semnificant, semnificat, unitate lingvistica, sintagma, sintagmatic, constiinta lingvistica, fonem, fonologie, substanta si forma lingvistica, economie lingvistica, valoare lingvistica, cod, circuit al vorbirii, model, stare de limba, semiologie, structura, sistem, pentru a realiza înca o data necesitatea încercarii de a întelege semiotica în contextul comunicarii.

Punctul de pornire al reflectiilor lui Saussure îl constituie actul unic, absolut, expresiv, determinat de vorbire, seria nesfârsita a diferitilor produsi fonici si seria diferitelor sensuri.

“Datorita limbii, auditoriul reduce o realizare fonica particulara la una sau alta dintre clasele de realizari fonice si o semnificatie particulara la una sau alta dintre clasele de semnificatii.”

“Broca a descoperit ca facultatea de a vorbi este localizata în cea de a treia circumvolutiune frontala stânga; este un argument folosit si el pentru a se atribui limbajului un caracter natural.”

Pentru a marca diferenta dintre vorbire si limba, Saussure introduce termenul de sens/semnificatie si fonatiune pentru substanta din care este facuta vorbirea si termenii de semnificant si semnificat pentru a desemna clasele de sens si fonatiuni.

Saussure a gasit în ansamblul limbajului sfera care corespunde limbii, plasându-se în fata actului individual care sa-i permita reconstituirea circuitului vorbirii. Acest act presupune cel putin doi indivizi A si B, care-si vorbesc unul altuia conform urmatoarei reprezentari:

...

Punctul de plecare al circuitului se afla în creierul unuia dintre cei doi parteneri, de exemplu al lui A, unde faptele de constiinta numite concepte sunt asociate cu reprezentarile semnelor lingvistice sau cu imaginile acustice ce servesc la exprimarea lor. Declansarea unui concept în creierul unuia dintre personaje produce o imagine acustica corespunzatoare, acest fenomen este un fenomen în întregime psihic. În continuare, asistam la un proces fiziologic, creierul transmite organelor fonatiunii un impuls corelativ imaginii. Undele sonore emise se propaga de la gura lui A la urechea lui B, determinând un proces pur fizic. În continuare procesul se prelungeste în B într-o ordine inversa, de la ureche la creier, transmisie fiziologica a imaginii acustice în creier si asociere psihica a acestei imagini cu conceptul corespunzator.

“Circuitul, asa cum l-am prezentat, poate sa se împarta:

• Într-o parte exterioara (vibratia sunetelor care se propaga de la gura spre ureche) si o parte interioara, ce cuprinde tot restul

• Într-o parte psihica si o parte nonpsihica, cea de a doua cuprinzând faptele fiziologice al caror sediu se afla în organe, ca si faptele fizice exterioare individului

• Într-o parte activa si o patre pasiva: este activ tot ceea ce merge de la centrul de asociere al unuia dintre subiecti la urechea celuilalt subiect, si pasiv tot ceea ce merge de la urechea acestuia la centrul sau de asociere

• În sfârsit, în partea psihica localizata în creier, putem numi executiv tot ceea ce este activ (concept catre imagine) si receptiv tot ce este pasiv (imagine catre concept).”