Introducere in Tehnici de Studiu a Comunicarii

Imagine preview
(9/10 din 8 voturi)

Acest curs prezinta Introducere in Tehnici de Studiu a Comunicarii.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 83 de pagini .

Profesor: Valentina Marinescu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Comunicare

Extras din document

1.1. TRADITII DE CERCETARE ÎN STUDIUL COMUNICARII

În decursul timpului cercetarea comunicarii si a mass media a împrumutat si a fost domi-nata de teorii care au apartinut antropologiei, lingvisticii, sociologiei, stiintei politice si psihologiei. Cel mai puternic element al comunicarii ca domeniu de studiu este faptul ca este un spatiu interdisciplinar unde se întâlnesc o diversitate de discipline academice exis-tente. Metodele de cercetare existente în acest câmp sunt modalitati de a aduna dovezile necesare pentru definitiile concurente a ceea ce este considerat drept abordarea legitima si demna de a fi luata în seama a vietii sociale si culturale. Exista mai multe abordari concu-rente ale investigatiei sociale si culturale care stau la baza cercetarii în studiile comunica-rii si a mass media:

1. Pozitivismul: Pleaca de la presupozitia ca a investiga lumea sociala si culturala nu este ceva diferit în principiu de a investiga lumea naturala si ca aceleasi procedee fundamenta-le se aplica ambelor. Deci, ca si în stiintele naturale, în stiintele sociale unica dovada sti-intifica admisibila sunt “faptele” stabilite prin observatia personala sistematica. Aceasta procedura cere cercetatorilor sa fie “obiectivi”, adica sa se plaseze la distanta de subiecte-le lor de cercetare si, totodata, sa nu fie influentati în munca lor de valorile si judecatile personale. Este favorizata înregistrarea cantitativa (numerica ) a faptelor importante care pot fi prelucrate folosind tehnici statistice. Presupozitia de baza este ca o “stiinta” trebuie sa se bazeze pe datele empirice care sunt produse de observatia directa. Totusi, nu orice cercetare empirica sau folosire a statisticii în cercetare înseamna automat empirism, pen-tru ca empirismul este o atitudine fata de relatiile dintre teorie si cercetarea practica. Pozi-tivismul considera ca scopul general al stiintei este dezvoltarea generalizarilor despre re-latiile dintre “faptele” sociale care stabilesc conexiuni fundamentale între cauza si efect. Pentru realizarea acestui obiectiv generalizarile existente trebuie sa fie testate permanent în raport cu dovezile care exista pentru a vedea daca predictiile specifice (ipotezele) pe care le produc sunt sprijinite (verificate) sau nu (falsificate). Testarea cere cercetatorului izolarea relatiilor de care sunt interesati de alti factori care le pot influenta-deci, o munca de laborator unde cercetatorul sa poata controla conditiile. Acolo unde nu este posibil sa se realizeze experimente dovezile trebuie controlate statistic riguros în etapa analizei. Astfel de procedee ar produce „predictii robuste” care ar permite agentiilor sociale sa in-tervina. Din aceasta perspectiva exista deci diviziuni clare la nivelul metodei, cea mai importanta dintre acestea fiind cea dintre metodele calitative si cele cantitative. Mai exact, distinctia este facuta între metodele care produc dovezi cantitative ce pot fi expri-mate în numere si metodele care produc materiale cantitative . Pozitivistii folosesc meto-de calitative dar numai în etapa preparatoare/pilot pentru un studiu care are drept scop producerea datelor cantitative. ”Realitatea sociala” este ceva exterior, obiectiv, care con-sta dintr-o retea de forte si relatii „cauza-efect” care exista independent de cercetator sau subiectii studiati. Munca de cercetare consta în identificarea acestor forte, în demonstra-rea modului în care ele functioneaza si dezvoltarea de „predictii robuste” care pot fi folo-site ca baza pentru interventia rationala.

2. Abordarile interpretative: Centrul de interes al acestor cercetari este nu stabilirea rela-tiilor de tip “cauza-efect” ci studierea modalitatilor în care oamenii dau sens lumilor lor sociale si modalitatilor în care ei exprima aceste semnificatii prin limbaj, sunet, imagini, stil personal si ritualuri sociale. Aparatorii acestei perspective pun un accent deosebit pe practicile etnografice dezvoltate de antropologi, caz în care cercetatorul intra într-o loca-lizare sociala particulara, ajunge sa-i cunoasca intim pe oameni. Aceasta perspectiva in-sista ca întreaga cunoastere sociala este un produs comun al unor multiple întâlniri, con-versatii si argumente pe care cercetatorul le are cu oamenii pe care îi studiaza. Conform acestei perspective structurile organizationale sociale ale vietii sociale si culturale sunt produse si reproduse continuu prin activitatile multiple ale vietii de zi cu zi. Realitatile sociale sunt construite si reconstruite continuu prin practicile sociale de rutina – de aici denumirea de constructivism asociata orientarii. Scopul cercetarii în aceasta perspectiva este unul interpretativ: A întelege modul în care alti oameni înteleg lumea prin analiza semnificatiilor pe care ei le atribuie acestei lumi. Scopul unei astfel de cercetari este pro-ducerea “descrierii dense” (thick description). Ceea ce diferentiaza cercetarea interpreta-tiva de cea pozitivista nu este referinta la cifre ci modul concret în care acestea sunt utili-zate. Pozitivistii se bazeaza pe statistici pentru a cauta un raspuns la întrebarile de cerce-tare în timp ce cercetatorii interpretativi le vad ca un punct de plecare în analiza si inves-tigatia ulterioara.

3. Realismul critic: Se situeaza pe aceleasi pozitii ca si cercetatorii interpretativi atunci când sustine ca lumea sociala se produce si se transforma în viata de zi cu zi. Totusi aceasta presupozitie mai contine si ideea ca actiunea cotidiana nu poate fi înteleasa adec-vat fara a tine cont de formatiile culturale si sociale care o modeleaza si o acopera furnizându-i mediile, mijloacele si regulile pentru tot cea ce se realizeaza. Totodata aceasta abordare este de acord cu pozitivismul în ceea ce priveste existenta unor structuri sociale si culturale care modeleaza optiunile actionale ale oamenilor dar care exista inde-pendent de constientizarea de catre ei a acestor structuri. Totusi realismul critic insista ca spre deosebire de structurile care organizeaza lumea sociala cele care organizeaza lumea socio-culturala au o evolutie istorica: apar într-un anumit moment, în anumite circum-stante, si sunt permanent modificate de actiunea sociala. Orientarea pledeaza deci pentru o întelegere a relatiilor dintre structurile sociale si culturale si activitatea de zi cu zi care are la baza conceptul de activitate umana transformativa. Structurile generale produc o diversitate de raspunsuri posibile dintre care unele pot provoca sau schimba mai degraba circumstantele existente decât sa le confirme. Dar pentru ca formatiunile fundamentale nu corespund semnificatiilor simtului comun ele ramân de obicei invizibile oamenilor în via-ta de zi cu zi. Acolo unde pozitivismul se concentreaza pe evenimentele atomice si inter-pretativii se concentreaza pe semnificatiile folosite de oameni pentru a întelege lumea realismul critic este preocupat de mecanismele de generare care stau la baza si produc evenimente observabile si sisteme de semnificatii cotidiene plus pe legaturile dintre aces-te nivele. De aici provocarea careia trebuie sa-i faca fata cercetarea: 1. Ea trebuie sa fie interdisciplinara, sa se bazeze pe mai multe stiinte socio-umane; 2. Ea trebuie sa utilizeze toate tehnicile investigative produse în diverse ramuri ale stiintelor socio-umane. Deci, „amestecul” de metode este un element central al realismului critic.

Fisiere in arhiva (1):

  • Introducere in Tehnici de Studiu a Comunicarii.doc

Alte informatii

ÎNVATAMÂNT DESCHIS LA DISTANTA Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii - Universitatea Bucuresti