Jurnalism Economic

1. Textul jurnalistic

Exista o maniera proprie jurnalistilor de a scrie si a prezenta evenimentele? Putem vorbi de anumite retete sau tipare de redactare proprii jurnalistilor? Are textul jurnalistic un anumit specific, anumite particularitati ce îl diferentiaza de alte tipuri de texte, conferindu-i un statut distinct în rândul variatelor tipuri de scriituri?

La prima vedere am fi tentati sa raspundem negativ: în ultima instanta, jurnalistii folosesc aceeasi materie prima – limba – si aceleasi principii ca orice utilizator al limbii: selecteaza cuvintele sau expresiile, formuleaza enunturi si construiesc texte pe baza unor modele de constructie însusite anterior. Si totusi, lucrurile nu sunt chiar atât de simple; tocmai de aceea vom încerca sa aratam în continuare ca textul jurnalistic se supune unor norme privind atât modul de organizare si construire a textului, cât si limba utilizata si stilul ales. Mai mult, chiar în cadrul textului jurnalistic, constatam existenta unor variate genuri cum sunt relatarea, reportajul, ancheta, interviul. Acestea, la rândul lor, se supun unor reguli bine definite de constructie si utilizeaza instrumente specifice care depind în mod esential de tipul de jurnalism practicat: presa scrisa, audio-vizual sau jurnalism online.

În cazul textului din presa scrisa de exemplu, cititorii se vor astepta întotdeauna sa gaseasca titluri incitante si texte coerente, clare, si concise; în mod normal, limba utilizata va fi simpla si nu vom identifica prea des metafore sau alte figuri de stil – cu exceptia cazului în care acestea îndeplinesc o anume functie – de regula aceea de a evidentia sau accentua diferite aspecte ale relatarii. Vom putea identifica apoi un intro – fraza de debut a articolelor, ce are rolul de a capta atentia cititorului, si vom constata o structurare si o constructie specifice, ce depind de genul ales. Într-o publicatie jurnalistica nu vom gasi niciodata nuvele, procese-verbale, scrisori, stenograme sau rapoarte de activitate ca materiale jurnalistice distincte; în masura în care apar totusi fragmente ale unor asemenea genuri, ele îndeplinesc în principal rolul de elemente de sprijin, pentru a conferi autenticitate si credibilitate textului jurnalistic propriu-zis. Când deschidem un ziar, nu ne asteptam sa gasim platforma politica a vreunui partid, stenograma vreunui proces de interes sau procesul-verbal al unui accident de ultima ora. Ne asteptam sa gasim un continut informational bogat organizat într-o forma anume, un text coerent si usor de citit, care sa ne aduca la cunostinta evenimente de actualitate.

Tinând cont de aceasta succinta analiza empirica, suntem îndreptatiti sa afirmam ca exista o serie de particularitati ale textului jurnalistic care îl individualizeaza, îl delimiteaza clar de alte texte apartinând stilurilor beletristic, stiintific, epistolar etc. Dar care sunt în mod concret aceste particularitati si cum ar putea fi ele sistematizate? O prezentare sintetica extrem de interesanta este cea oferita de Luminita Rosca: în viziunea sa, o prima categorie de particularitati deriva din conditiile specifice de producere a textului jurnalistic. Din aceasta perspectiva putem distinge urmatoarele particularitati:

- Textul jurnalistic este redactat de un jurnalist profesionist angajat pe baze contractuale; în aceasta postura, jurnalistul îsi asuma toate responsabilitatile privind respectarea strategiei publicistice si a regulilor deontologice ce deriva din respectivul contract, din reglementarile legale sau din regulile deontologice.

Forma finala a textului jurnalistic este rezultatul unor activitati riguroase de colectare, selectie, ierarhizare si condensare a informatiei, si nu o simpla prezentare a faptelor. Textul jurnalistic nu prezinta informatia bruta, asa cum o ofera de exemplu, procesul verbal sau stenograma. Informatia este în prealabil filtrata de jurnalist, asa încât sa raspunda cerintelor publicului, pastrându-si în acelasi timp însa corectitudinea, obiectivitatea si acuratetea.

Filtrarea informatiilor în mass-media nu este un demers întâmplator aflat sub semnul subiectivitatii jurnalistului – desi o anumita nota de subiectivism va fi întotdeauna prezenta; filtrarea reprezinta un proces supus unor norme mai mult sau mai putin stricte, cu un caracter mai degraba orientativ, reguli ce vin în ajutorul jurnalistului, usurându-i munca. Procesul de filtrare este influentat de natura informatiei, de genul jurnalistic abordat (stire, reportaj, ancheta, interviu, comentariu etc.), si nu în ultimul rând, de canalul de difuzare utilizat (presa scrisa, audio-vizual sau jurnalism online). Un model general si foarte util de tratare a informatiei în presa tiparita este cel oferit de catre Albert Kientz , care utilizeaza patru criterii principale de analiza în procesul de filtrare: originalitatea mesajului, gradul de inteligibilitate a mesajului, gradul de implicare a publicului si profunzimea psihologica a informatiei transmise.

a. În ceea ce priveste primul criteriu, respectiv selectarea evenimentelor în functie de originalitatea informatiilor, presa de informare are în vedere doar acele informatii noi, de actualitate, imprevizibile, neasteptate si/sau neobisnuite, care fie difera de o traditie sau norma acceptata în mod conventional, fie modifica perceptia realitatii. În procesul de filtrare, textul va fi construit în jurul elementului de noutate, iar informatiile vor fi selectate si integrate într-o structura coerenta tocmai prin raportare la ceea ce este nou, neasteptat, sau inedit. Este ceea ce literatura anglo-saxona numeste generic „newsworthiness”. În cadrul acestui demers, jurnalistul colecteaza informatiile legate de respectivul eveniment, le selecteaza, eliminându-le pe cele redundante, asa încât ceea ce ramâne sa redea fidel continutul, punând în prim-plan elementul neobisnuit. Procesul de filtrare este absolut necesar în domeniul jurnalistic, dar nu trebuie totusi exagerat, deoarece jurnalistul risca sa omita informatii relevante legate de evenimentul prezentat.

b. Cel de-al doilea criteriu, respectiv gradul de inteligibilitate, are în vedere faptul ca orice informatie, oricât de inedita sau originala, va fi receptata de catre cititori doar în masura în care limbajul utilizat le este accesibil.