Liberalismul

2.1. Liberalismul agrarian. Fiziocraţii.

Practicarea principiilor mercantiliste timp de trei secole a produs rezultate care au provocat o puternică reacţie ideologică.

Pe plan economic, se înregistra atât declinul activităţii agricole, sacrificată în favoarea industriei, cât şi abuzul de reglementări care împiedicau comerţul şi industria. Preţurile agricole mici antrenau creşterea suprafeţelor necultivate şi exodul muncitorilor spre oraşe. Vămile interioare împiedicau circulaţia grânelor între provincii. Reglementarea condiţiilor de fabricaţie, a preţurilor şi a salariilor devenea tot mai amănunţită şi sufocantă, împiedicând dezvoltarea industriei.

Pe plan intelectual, se afirmau, în acelaşi timp, tendinţe liberale şi concepţii deterministe. Enciclopediştii exaltau ideea libertăţii, încrederea în puterea raţiunii, în bunătatea oamenilor şi în instinctul uman. Filozofii dreptului natural vroiau să explice viaţa societăţii prin principiile generale care decurgeau numai din natura umană şi care erau valabile în orice timp şi în orice ţară. Montesquieu şi Condorcet întrevedeau posibilitatea unui determinism social analog celui care guverna fenomenele naturale şi care implica existenţa legilor sociale, în sesul unor legi ştiinţifice.

Fiziocraţii au transpus aceste tendinţe la studiul faptelor economice. Cel mai cunoscut dintre fiziocraţi, medicul Fr. Quesnay, şi-a expus concepţia în articolele din Enciclopedie şi mai ales în Tabloul economic, carte apărută în 1758. Alături de Quesnay s-a aflat o pleiadă de autori, între care: Marchizul de Mirabeau, Du Pont de Nemours, Gournay, Le Mercier de La Riviere, La Trosne, abatele Beaudeau, Turgot. Scrierile lor au cunoscut o intensitate deosebită o perioadă de douăzeci de ani(1758-1778).

Cele mai importante idei ale fiziocraţilor :

- Concepţia despre legile naturale:

Fiziocraţii sunt primii autori care au elaborat o concepţie clară despre ştiinţele sociale şi despre legile economice. Potrivit opiniei lor, societatea evolua urmând nişte uniformităţi generale care constituiau "ordinea naturală". Această ordine nu este starea naturii, ca la Rousseau, ci este ordinea voită de Dumnezeu pentru fericirea oamenilor, care trebuiau să înveţe s-o cunoască şi apoi să i se supună. Interesul personal al fiecărui individ nu putea să fie contrar acestei ordini providenţiale: căutându-şi propriul interes, fiecare om acţiona într-un sens conform cu interesul general. Era suficient ca oamenii să fie lăsaţi liberi pentru ca lumea să meargă către ordine şi armonie.

- Repartiţia bogăţiilor:

Fiziocraţii au prioritate istorică în elaborarea primului model macroeconomic, care se fondează pe o imagine de ansamblu a drumului parcurs în realizarea bogăţiei, de la producerea ei până la consum, degajându-se noţiunile de produs net şi de circuit economic.

- Produsul net:

Produsul net la fiziocraţi corespunde, în linii mari, noţiunii actuale de venit naţional. Produsul net reprezintă diferenţa dintre bogăţia obţinută din actele de producţie şi bogăţia cheltuită cu ocazia acestei producţii. Dar, pentru fiziocraţi, doar în agricultură se crea produs net, prin urmare agricultura era singura ramură unde se crea ceva superior bogăţiei distruse, pentru că ea reprezenta singurul domeniu unde forţele naturale cooperează cu omul în producţie.

- Circuitul economic:

Circuitul economic este modalitatea prin care produsul net astfel creat se repartizează în corpul social, precum sângele în organism. Ideea de bază a funcţionării acestui mecanism este diviziunea societăţii în trei clase: clasa productivă, aceea a agricultorilor; clasa numită sterilă, a comercianţilor şi a industriaşilor şi clasa subvenţionată, cea a proprietarilor funciari. În virtutea teoriei produsului net, singura sursă a bogăţiei consta din prima clasă şi de la ea pleca mişcarea circulară care distribuia bogăţia creată în societate.

- Politica economică:

În concordanţă cu concepţia lor, fiziocraţii propuneau o politică economică agrarianistă şi liberală. În acest sens, agricultura trebuia să fie sistematic încurajată şi dezvoltată, pentru că era singura activitate susceptibilă de a furniza produs net. De altfel, în tot secolul al XVII-lea agricultura va fi obiectul unui entuziasm general; o amplă mişcare în favoarea reîntoarcerii la natură, la munca pământului a cuprins Franţa. Demersul era înlesnit de progresele vizibile ale marii culturi, datorate fosirii îngrăşămintelor şi perfecţionării utilajelor.