Mass Media

Cenzura pare să fi apărut odată cu primele forme de exprimare scrisă.

O primă mărturie, în acest sens, o aduce Noul Testament, potrivit căruia Pavel, aflat în localitatea Efes, vestită pentru practicarea magiei, a determinat, prin predicile dale, distrugerea publică a inscripţiilor exorciştilor.

Tot la ardere aveau să fie condamnate, de către organul suprem de judecată al Atenei (Areopagul), operele lui Protogoras (filosof grec), pentru faptul de a se fi îndoit de existenţa zeilor.

Din perspectivă etimologică, cenzura este legată de cens (recensământul cetăţenilor romani şi al averii acestora). Nu există un reper temporal cert, de la care să putem vorbi despre cenzură, în accepţiunea sa curentă. Practica examinării şi interzicerii scrierilor se identifică cu istoria culturii şi civilizaţiei.

Definiţie: Cenzura este actul oricărei entităţi politice, religioase, militare, ori administrative, de a condiţiona exprimarea sau difuzarea de informaţii, opinii, idei sau, în sens larg, creaţii intelectuale pe care publicul are dreptul să le cunoască. Acest act de a condiţiona înseamnă revendicarea dreptului de a controla şi interzice informaţii, produse intelectuale şi artistice, integral ori parţial, sub aspectul formei şi / sau conţinutului, pentru perioade de timp determinate sau nu, sub diferite sancţiuni.

Există două feluri de cenzură:

- cenzură preventivă;

- cenzură aposteriori (ulterioară).

I. Cenzura preventivă a fost prima, în ordine istorică; prin acest tip de cenzură se urmărea eliminarea tuturor elementelor considerate ca inoportune pentru publicare. Ea se practica anterior producerii bunului cultural, sub forma intervenţiilor asupra planului editorial sau în momentul elaborării produsului cultural, în faza de manuscris, montaj de film etc. Instituţionalizarea cenzurii preventive s-a realizat sub forma privilegiilor, licenţelor, brevetelor sau autorizaţiilor prealabile.

Sistemul privilegiilor presupunea existenţa unui raport bine definit între putere şi solicitant, în sensul că se recunoştea celui de-al doilea de a produce şi difuza informaţii, opinii, creaţii intelectuale în regim non-concurenţial.

Fiind o pârghie de tip juridic şi nu economic, Puterea selectează din ansamblul celor ce doresc să întemeieze o întreprindere de presă, pe aceia pe care îi consideră de încredere, deci pe aceia care, prin comportamentul anterior şi prin interese, apar ca potenţiali susţinători.

Categoria licenţelor şi a brevetelor – prin intermediul lor, Puterea acordă dreptul de a produce şi difuza informaţii, opinii, creaţii intelectuale, într-o asemenea manieră, încât controlul şi sancţionarea să fie posibile.

Autorizaţia – reprezintă un alt instrument al cenzurii, prin care Puterea se asigură de adecvarea politicii editoriale la interesele ei, precum şi de disponibilitatea solicitantului de a respecta normele impuse. Cel mai adesea, eliberarea autorizaţiei este condiţionată de alte măsuri, cum ar fi: garanţiile pe care solicitantul este obligat să le depună, ori taxele de timbru. Toate aceste forme de cenzură au fost folosite succesiv sau concomitent, pentru a contracara orice manifestare publică, critică ori neconformă poziţiilor oficiale.

II. Cenzura aposteriori se realizează după finalizarea produsului cultural, controlul fiind, în acest caz, justificat de verificarea modului în care s-au materializat indicaţiile date de o autoritate sau cele cuprinse în normele legale. Acest tip de cenzură presupunea instituirea unor sancţiuni, precum avertismentul, suspendarea, suprimarea publicaţiei sau produsului cultural, ca atare.

În afara celor două tipuri de cenzură există o cenzură internă, unde agentul de control nu mai este Puterea, ci unul dintre membrii grupului sau din proximitatea acestuia (proprietarul, acţionarul).

Caracterul normativ al relaţiei dispare în beneficiul convenţiei interne al arbitrarului. Altfel spus, spaţiul liber acordat jurnaliştilor şi creatorilor este limitat din interior, din considerente de ordin politic, mercantil, ori de altă natură.

Libertatea de exprimare (comunicare) dobândeşte materialitate, dacă şi numai dacă este întrunită condiţia de independenţă faţă de următoarele elemente:

- faţă de Putere;

- faţă de sursele de informaţii;

- faţă de proprietari;

- faţă de constrângerile interne;

- faţă de sursele de finanţare;

- faţă de grupurile de presiune.