Modalități de Influențare a Motivării Subordonaților cu Ajutorul Teoriei nevoi-obiective la Nivelul Unităților Militare

Introducere:

Motivaţia este o pârghie importantă în procesul autoreglării individului, o forţă motrice a întregii sale dezvoltării psihice şi umane. Aceasta înseamnă că selectarea şi asimilarea, ca şi sedimentarea influenţelor externe se vor produce dependent de structurile motivaţionale ale persoanei. Motivaţia sensibilizează diferit persoana la influenţele externe, făcând-o mai mult sau mai puţin permeabilă la ele. Acum înţelegem mai bine de ce una şi aceeaşi influenţă externă produce efecte diferite la persoane diferite sau la aceeaşi persoană în momente diferite ale existenţei sale. Motivaţia, prin caracterul ei propulsator, răscoleşte şi reaşază, sedimentează şi amplifică materialul construcţiei psihice a individului.Esenţial pentru motivaţie este faptul că ea instigă, impulsionează, declanşează acţiunea, iar acţiunea prin intermediul conexiunii inverse, influenţează însăşi baza motivaţională şi dinamica ei. Efectele calitative ale motivaţiei se exprimă în faptul că ea permite organismuluisă treacă de la un scop la altul. Totodată motivaţia facilitează ierarhizarea diferitelor scopuri posibile. Motivaţia, ca factor care declanşează activitatea subiectului, o orientează spre scop, permite prelungirea activităţii, dacă scopul nu a fost atins sau dimpotrivă, încetarea ei odată cu realizarea obiectivului propus.

I. Definirea motivației

„Motivarea este o modificare psihologică şi fiziologică care se produce în fiinţa umană ori de câte ori apare o nevoie; pentru satisfacerea acelei nevoi, individul adoptă un comportament care vizează satisfacerea echilibrului psihologic şi fiziologic.” (Larousse)

În prezent, în cadrul întreprinderii, în special în organizaţia militară, motivarea este un termen des utilizat. Complexitatea conceptului face dificilă o definiţie simplă, unanim acceptată. Nu a fost încă posibil să se găsească un răspuns mulţumitor la întrebarea „Ce anume îi face pe salariaţi să muncească eficient?”Dificultatea este determinată de faptul că orice cercetator trebuie să facă unele presupuneri cu privire la motivele comportamentului pe care l-a observat sau înregistrat. Drept urmare, în toate raţionamentele privitoare la motivare va exista întotdeauna un anumit element de subiectivitate. Problema esenţialã a motivaţiei se referã la determinarea mijloacelor prin care membrii organizaţiei pot fi stimulaţi sã contribuie pozitiv şi eficient la îndeplinirea obiectivelor stabilite. În genere, prin termenul de motivaţie se desemneazã starea internã de necesitate a organismului care orienteazã şi dirijeazã comportamentul pe direcţia satisfacerii şi, deci, a înlãturãrii ei. Esenţial pentru motivaţieeste faptul cã ea impulsioneazã şi declanşeazã acţiunea. Totodatã, ea nu numai cã stimuleazã, dinamizeazã organismul, dar îl direcţioneazã spre un anumit mod de satisfacere, spre anumite obiecte capabile de a o satisface.Definitã ca fiind totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, fie cã sunt înnãscute sau dobândite, conştiente sau inconştiente, simple trebuinţe fiziologice sau idealuri abstracte, motivaţia este înţeleasă fie ca ansamblu de motive, fie ca proces al motivãrii sau împingere spre acţiune.

Legatura dintre teoriile motivaţionale si practica managerială este crucială pentru succesul managementului. Oamenii reprezinta resursa cea mai importantă a organizaţiei. De fapt, ei reprezinta organizaţia! Din pacate insă, oamenii reprezintă cel mai puternic factor care poate acţiona împotriva obiectivelor organizaţiei. Ei îşi pot dezvolta energia latentă şi creativitatea doar prin eforturi colaborative.

1. Motivația intrinsecă și motivația extrinsecă

Motivaţia extrinsecă

Există două tipuri de motivaţie extrinsecă: motivaţia entropică (întăririle pozitive)şi motivaţia antientropica ( întăriri negative). Motivaţia extrinsecă se referă la întreprinderea unei anumite acţiuni sau la încercarea atingerii unui anumit rezultat pentru a primi o recompensa exterioară sau pentru a se evita o pedeapsă. Factorii motivatori sunt externi, subiectul nu doreşte să îndeplinească o sarcină pentru propria satisfacţie internă, pentru propria dezvoltare de sine ci pentru ceea ce va primi în schimb. Motivaţia extrinsecă se mai numeşte şi motivaţie indirectă, pentru că ceea ce motivează este recompensa sau pedeapsa şi nu sarcina în sine şi semnificaţia acesteia. Motivaţia extrinsecă nu înseamnă că persoanei nu îi place activitatea pe care o desfăşoară, ci înseamnă că plăcerea pe care o anticipează de la un motivator extern va determina persoana respectivă să continue acea activitate chiar şi atunci când întâmpină o dificultate sau în momentul când nu i se va mai părea foarte plăcută.