Neurolingvistica

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest curs prezinta Neurolingvistica.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 6 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Comunicare

Extras din document

1. Introducere

1a. Definiţie

Neurolingvistica ţine de studiul aspectului biologic al limbajului uman. Mai precis, studiază relaţia dintre limbaj şi creier.

1c. Scurt istoric al preocupărilor de neurolingvistică

La începutul secolului al 19-lea, Franz Josef Gall (neuroanatomist şi fiziolog german) avansează ipoteze ale localizării, şi anume, corespondenţa dintre facultăţi ori atitudini umane şi anumite părţi ale creierului. Argumentele invocate nu au însă caracter ştiinţific; aceste ipoteze sînt mai degrabă speculaţii. Gall formulează şi o teorie pseudoştiinţifică, numită organologie şi ulterior frenologie (phren ‚minte’ + logos ‚studiu’), prin care se determinau trăsăturile de personalitate şi cele intelectuale prin examinarea formei şi a protuberanţelor craniului. Tehnica mai este numită şi cranioscopie (cranium + scopos ‚vedere’). Unul dintre discipolii săi, Johann Spuzerheim, introduce frenologia în America şi elaborează hărţi sofisticate şi modele ale craniului. În acestea, limbajul este localizat chiar sub ochi.

Deşi frenologia a fost respinsă ca neavînd caracter neştiinţific, viziunea lui Gall asupra creierului nu ca masă uniformă, ci prezentînd arii în care se găsesc localizate, printre altele, facultăţi şi funcţii lingvistice, se menţine. Gall este un pionier care se opune ideii dominante în epocă a creierului ca organ nestructurat, susţinînd modularitatea creierului, altfel spus, divizarea acestuia în facultăţi anatomice distincte (considerate organe corticale), direct responsabile de funcţii cognitive specifice, inclusiv limbajul.

La jumătatea secolului al 19-lea, este răspîndită premisa unei legături directe între limbaj şi creier, eforturile îndreptîndu-se înspre identificarea centrilor în care capacităţile lingvistice pot fi localizate.

Cca. 1860: În problema localizării centrilor limbajului la nivelul creierului se profilează două poziţii:

- adepţii localizării: zone specifice ale creierului sînt destinate limbajului;

- oponenţii localizării: limbajul este rezultatul funcţionării creierului în ansamblu

1861: Paul Broca (chirurg şi anatomist francez) descrie, la Societatea deAntropologie din Paris, cazul unui pacient cu mari dificultăţi în vorbire; după moartea pacientului, la autopsie, se descoperă grave leziuni ale zonei inferioare-posterioare ale lobului frontal, în emisfera stîngă, astăzi cunoscută sub numele de „aria lui Broca” (aria verbo-motorie); Broca este primul care motivează ipoteza că leziuni ale unei arii specifice a creierului afectează limbajul.

1865: Broca extinde ipoteza privind localizarea centrilor limbajului, raportînd că leziuni ale unor anumite zone din emisera stîngă produceau leziuni, în timp ce distrugerea ariilor corespunzătoare din emisfera dreaptă lăsau intacte capacităţile lingvistice.

1874: Carl Wernicke (medic german) publică o monografie în care descrie pacienţi cu dificultăţi de comprehensiune lingvistică care prezentau leziuni în afara ariei lui Broca, în lobul temporal şi posterior stîng (într-o zonă numită astăzi „aria lui Wernicke”). Lucrarea lui Wernicke întăreşte ipoteza lui Broca, anume că structuri din emisfera stîngă sînt esenţiale pentru limbaj, şi stîrneşte un interes deosebit prin ipoteza că arii distincte ale emisferei stîngi sînt destinate unor funcţii lingvistice distincte.

Astăzi:

- Cercetătorii sînt de acord că structuri neuroanatomice precise, în general din emisfera stîngă, sînt esenţiale pentru procesele lingvistice, deşi polemica în jurul structurilor implicate în diferitele capacităţi lingvistice este încă deschisă. Multe tehnici de cercetare au confirmat ipoteza că limbajul este dominat de emisfera cerebrală stîngă.

- La marea majoritate a indivizilor, emisfera stîngă este cea care controlează limbajul, independent de faptul că sînt dreptaci sau stîngaci. Aproximativ 70% dinre cei cu leziuni în emisfera stîngă prezintă o formă de afazie, faţă de 1% dintre cei cu leziuni la nivelul emisferei stîngi.

Fisiere in arhiva (1):

  • Neurolingvistica.doc