Relații publice și comunicare

Argument pentru necesitatea unei perspective manageriale asupra comunicarii în organizatii

Am tot privit cum asteapta ziaristii, cum navalesc spre o usa care se deschide, cum pun întrebari la care capata sau nu raspuns. Am vazut cum se formeaza si se folosesc sursele. Am citit despre jurnalismul de investigatie, Cod Deontologic si Cod Penal.

Am vazut cum devin oamenii de orice profesie “ziaristi” sau ziaristi. Faima primilor se rasfrânge asupra celorlalti. Cu faima de “pleava, ziaristul trebuie sa-si faca nume. Sau asa înseamna ca-l are?

Ca sa ajunga sa-si faca nume si semnatura sa-i fie respectata, sa-l caute cititorul în paginile unei publicatii pentru ca l-a descoperit integru si vrea sa afle ce mai “zice”, ziaristul trebuie sa deschida usi; trebuie sa gaseasca “cheia” potrivita fara ca aceasta, “cheia”, sa se întoarca împotriva sa. Si, mai ales, nu trebuie sa-si închida usa singur cu greseli de începator. Nu trebuie sa bâjbâie.

Modul de a se prezenta, modul de a citi în ceea ce citeste, vede si i se spune ar fi una dintre chei. Faptul ca stie ca poate fi “citit “ la rândul sau ar fi o alta cheie. Pe acelasi lant de chei ar fi pregatirea sa, sursele pe care stie sa si le formeze, sa le foloseasca, sa le respecte.

Ziaristul este el însusi manager: conduce un ziar, un post de radio sau de televiziune, dar se conduce întâi dupa principii si norme deontologice. Conduce întâi discutia si gestioneaza timp; conduce investigatia si gestioneaza timp si spatiu tipografic sau de emisie. Ziaristul este intermediar între interlocutorul sau si cititori, radioascultatori, telespectatori. In fata lor îsi gestioneaza informatia.

Ziaristul se prezinta în fata unei persoane care detine informatie, care gestioneaza imaginea proprie, imaginea unei personalitati sau pe cea a institutiei pe care o reprezinta; se afla, în acelasi timp, pe pozitia de a-i raspunde la întrebari. Sa numim aceasta persoana manager.

Un manager are principii si norme specifice pozitiei sale. Stie despre ziarist ca este curios si ca pune întrebari “periculoase”, si “ce stie el despre organizare, planificare, productie, vânzare?”.

Ziaristul îsi poate pune aceeasi întrebare: ce stie un manager despre comunicare?

Un punct comun între ziarist si manager este informatia. Unul vrea s-o obtina de la celalalt, iar acest “celalalt” vrea sau nu s-o ofere. Ambii au reguli de comunicare si conduita. Ambii au un anumit interes.

In numarul din luna februarie 2000 al revistei “Manager club”, la pagina 9, citând sursa “World Learning”–sunt publicate “Reguli de lucru cu presa în cadrul unui interviu”.

Se spune ca presa este a patra putere în stat, iar managerul modern trebuie sa stie sa lucreze cu presa. “Altfel, tot presa îl va sanctiona drastic, rezultatul fiind pierderi financiare si de imagine greu de calculat si, mai ales, greu de recuperat”.

Managerii sunt sfatuiti:

- Sa spuna ceea ce au de spus de la bun început, mai ales în cazul presei audio-vizuale cunoscuta pentru “superficialitatea” sa, datorata în parte costului unui minut de emisie, în parte permanentei crize de timp cu care se confrunta posturile de radio si de televiziune. “O declaratie scurta nu poate fi preluata decât integral si corect”;

- Sa se exprime pe întelesul tuturor. Fiecare declaratie trebuie sa fie conceputa astfel încât sa fie înteleasa de cei carora li se adreseaza: training, P.R. sau sustenabilitate nu sunt termeni comuni;

- Sa spuna si motivul pentru care nu pot oferi o informatie (nu o cunosc, nu sunt siguri de ea, este confidentiala). Formule de genul “Nu am nici un comentariu de facut” sunt mai mult acuzatoare decât diplomatice.

- Sa aleaga cele mai precise si revelante cifre, de exemplu: “3 din 5 consumatori folosesc produsul nostru”;

- Sa ceara clarificari în cazul în care nu au înteles, dar fara a inversa rolurile.

- Sa îsi controleze discursul pentru ca tot ce spui poate fi folosit împotriva ta ;

- In cazul unor întrebari delicate si de neevitat, sa foloseasca jumatatile de adevaruri, dar sa ramâna cât mai aproape de adevar.

Presa este o lume mica, în care exista legaturi deosebit de strânse si nenumarati corespondenti locali care de-abia asteapta sa arunce o “bomba” citând o alta sursa.

“Când supliciul s-a încheiat”, interviul adica, managerii mai primesc doua-trei sfaturi:

- Sa nu-l întrebe pe reporter ce se va întâmpla cu materialul. “Este inutil. Orice reporter bun nu îti va spune”.

- Sa nu ceara sa vada materialul înainte de publicare/difuzare, ci sa-si exprime disponibilitatea de a confirma anumite date pe care le va folosi reporterul în prezentare.

- Sa nu faca o drama si sa nu ceara explicatii daca materialul nu apare. Motivul invocat va fi spatiul tipografic/de emisie redus, selectia, reprogramarea materialelor si alte asemenea explicatii, “în fond, logice”.

“Pentru multi, un interviu este un supliciu. Mai mult de jumatate din intervievati nu-si aduc aminte, la final, ce au raspuns.”

Majoritatea reporterilor sunt agresivi, unii chiar nepoliticosi. La unii, acest comportament face parte din arsenalul propriu de a “descoase” interlocutorul. La altii ” In cazul în care esti întrerupt, asculta si apoi continua, calm, ideea”

De ce poate fi un interviu un supliciu ? Ce stie un manager despre comunicare?

Cum îl poate influenta în profesia sa? Ce rol îi atribuie în activitatea sa si a celor pe care-i conduce?

Asist.univ.dr. Olimpia State în “Comunicarea si managementul” (revista “Marketing si Management” nr.4-1999, p.216), explica: “societatea de astazi se cladeste pe productia, managementul si utilizarea informatiei. Managerii sunt asediati continuu de date. Succesul lor este conditionat de felul în care reusesc sa comunice, sa gestioneze si sa utilizeze informatiile pentru a lua decizii efective si la timp”.