Retorică 2

Suport curs 2 – Retorica si Teoria Argumentarii.

Argumentarea; acceptiunile termenului argumentare; sensul restrâns al argumentarii;

Argumentarea este un concept-umbrela ce acopera multe sensuri; distingem:

SENS SLAB – activitate preponderent verbala pentru a obtine adeziunea cuiva la o teza;

SENS TARE – a oferi argumente – argumentele sunt caracterizate prin premisa si concluzie;

Def.: teoria argumentarii este studiul tehnicilor discursive ale rationamentului practic, prin care un individ urmareste sa determine sau sa sporeasca adeziunea celorlalti la o teza prezentata. (Ch. Perelman– scopul oricarei argumentari ar fi, în ultima instanta, inducerea unei dispozitii actionale – vezi genurile discursului când vom vorbi de retorica clasica);

Demonstratie ` Argumentare

Limbaj formal Limba naturala

Caracter apodictic al demersului (ratiune constrângatoare) Lasa libertate de alegere (concluzie plauzibila, verosimila sau probabila)

Apel doar la logos Apel în aceeasi masura la pathos si ethos

Limbaj tehnic, neutru, univoc Limbaj echivoc, prezenta figurilor retorice

Argumentul

a. Propozitie considerata ca adevarata si adusa ca evidenta pentru sustinerea altei propozitii;

b. Variabila independenta a unei functii;

Actorii argumentarii

Lingvistica: locutor vs. interlocutor;

Acte de vorbire: emitator vs. destinatar;

Retorica: orator (retor) vs. oponent (preopinent).

Situatia retorica - implica urmatoarele elemente:

- Orator;

- Auditor (public sau oponent);

- Context (o situatie de comunicare caracterizata de reguli cel putin informale);

- Un dezacord (problema în chestiune – modificarea directiei sau a intensitatii adeziunii);

• Baza a acordului (conditia minima – un limbaj comun);

Bazele acordului reprezinta premise ale argumentarii:

Premisele argumentarii: vizeaza strict argumentarea:

- premise bazate pe sfera realului (fapte, adevaruri, prezumtii);

- premise bazate pe sfera dezirabilului (valori, ierarhii, toposuri);

vizeaza receptarea:

- credulitate (a da credit oratorului);

- interes fata de problema discutata;

- premisa rationalitatii;

Argumentarea – sensul restrâns

Argumentarea – în sensul restrâns – este studiat de logica si este sinonima cu inferenta sau rationamentul. O inferenta este un discurs alcatuit din premise si concluzie. Inferenta mai înseamna:

- proces de trecere de la premise la concluzie;

- relatia între premise si concluzie.

De interes pentru logica este doar o proprietate a inferentei: validitatea (corectitudinea logica). Validitatea vizeaza forma logica a rationamentelor si nu continutul lor.

Definitii:

Inferenta (rationament) = proces de trecere de la unele propozitii, numite premise, la o (alta) propozitie numita concluzie, astfel încât, daca premisele sunt adevarate, concluzia este pretinsa ca fiind adevarata.

Validitate = proprietate a formei logice a rationamentelor care asigura prezervarea adevarului în trecerea de la premise la concluzie. Cu alte cuvinte, daca un rationament este valid, nu se poate ca premisele sa fie adevarate si concluzia falsa (validitatea este sinonima cu corectitudinea logica).

Logica = studiul validitatii rationamentelor.

(mai exista si un sens larg al „logicii”: studiul sistematic al obiectelor dintr-o clasa, vizând explicarea relatiilor dintre ele sau modul lor de functionare: ex. logica sentimentelor, logica unei piete libere etc.)

Forma logica: modalitate de a reprezenta structura, tiparul, scheletul oricarei judecati. În functie de cum concepem forma logica a unei judecati putem avea mai multe tipuri de logica:

1. Logica termenilor categorici (silogistica);

2. Logica propozitiilor;

3. Logica predicatelor (cea mai „adânca” dintre tipurile de logica);