Retorică

Retorica – I. Definitii si delimitari; functiile retoricii; II. Curricullum historiae

I. Definitii si delimitari; functiile retoricii;

DEX ’96: 1 ) „arta de a vorbi frumos“; 2) „arta de a convinge un auditoriu de justetea ideilor expuse printr-o argumentatie bogata, riguroasa, pusa în valoare de un stil ales“; si 3) „ansamblul regulilor care ajuta la însusirea acestei arte“

DSL: „Arta si stiinta elaborarii discursului în general, având functie primordial persuasiva, dar si functie justificativa, demonstrativa sau deliberativa.”

Aristotel:

o îmbinare între o definitie substantiala – „retorica este tehnica discursurilor“ – si o definitie relationala – „retorica este reversul dialecticii, caci amândoua se refera la chestiuni comune tuturor oamenilor, fara sa presupuna o stiinta speciala”. Definitia data explicit de Aristotel: facultatea (dynamis) de a gasi toate argumentele disponibile pentru un caz dat.

Diderot:

insista asupra a trei acceptii fundamentale în articolul „Retorica “ din Enciclopedie: 1 ) „vorbirea frumoasa (bien-dire), arta de a vorbi bine“; 2) „mijloace de exprimare si de convingere proprii unei persoane“; 3) „elocinta sau stil declamator al retorului“.

Iluminismul englez:

propune câteva definitii celebre ale retoricii, care pun accentul pe relatia discurs – audienta si pe revalorizarea inventio-ului în raport cu elocutio: „arta sau talentul prin care discursul este adaptat scopurilor” – (Campbell) ; „procesul ajustariii oamenilor al idei si a ideilor la oameni” – (Bryant); „gasirea argumentelor adecvate pentru a sustine un punct de vedere si aranjarea lor cu maiestrie” – (Whately)

Retoica Rediviva: desemneaza o renastere a interesului pentru retorica în sec. XX, într-un context interdisciplinar generat de cotitura lingvistica (linguistic turn)

Analiza definitiilor de mai sus confirma ideea ca „retorica“ reprezinta un termen atribuit unui concept complex, care este folosit cu mai multe sensuri interdependente, nu întotdeauna delimitate cu precizie. Încercînd sa facem o medie semantica a acestor definitii, putem considera ca cele mai importante valori atribuite conceptului „retorica“ sunt urmatoarele:

– arta si stiinta a elaborarii discursului;

– tehnica a ornarii discursului;

– disciplina, obiect de studiu;

– practica sociala; (D. Roventa-Frumusani (2000, p. 1 2)) : „A argumenta nu este nicidecum un lux, ci o necesitate. A nu putea argumenta este o alta cauza de inegalitate culturala care se suprapune traditionalei inegalitati economice. Or, sistemul democratic acorda tuturor cetatenilor dreptul de a lua cuvântul prin instituirea libertatii de expresie ca drept constitutional de baza. De aceea, în secolul al XX-lea, dupa caderea regimurilor totalitare, istoria retoricii se va confunda cu istoria politica.”

Functiile retoricii

1 ) Functia persuasiva - se axeaza pe diferite maniere de a convinge un auditor:

– seductia ca scop si efect al retoricii;

– demonstratia, care tine de domeniul stiintelor;

– argumentatia din perspectiva logicii, dar strâns legata de retorica;

– manipularea ca zona aflata la intersectia psihologiei cu sociologia si lingvistica.

2) Functia hermeneutica - privita ca o interpretare continua a retoricii adversarului;

3) Functia euristica - se refera la faptul ca retorica propune solutii în cazul problemelor care nu permit încadrarea acestora în tiparul certitudinii;

4) Functia pedagogica, explicativa, critica: priveste retorica în calitatea sa de disciplina al carei studiu permite descifrarea si elaborarea textelor literare sau a discursurilor. Realizarea acestei functii presupune o activitate în doua etape: prima, cea a demontarii discursului public (politic, publicitar, mediatic), a doua, a re-montarii si a generarii din perspectiva retorica si argumentativa a textelor.

5) Functia revelatoare a idiolectului se refera atât la faptul ca retorica reflecta spiritul fiecaruia dintre noi, cât si la aspectul întrepatrunderii dintre idiolecte (modul particular de exprimare a propriilor idei nu poate fi înteles fara a accepta întrepatrunderea permanenta între idiolecte).

6) Functia metalingvistica: tratând codul, limbajul însusi, se poate spune ca retorica este înainte de toate o reflectie asupra cuvântului (scris sau vorbit), o disciplina care studiaza conditiile unei comunicari mai eficace în cadrul unei limbi date. Aceasta presupune posibilitatea efectuarii unei „alegeri“ între infinitele posibilitati si/sau subtilitati ale limbajului.