Retorică și argumentare în PR

TUTORAT 1

INTRODUCERE. RETORICA, ARGUMENTARE, STRATEGII DISCURSIVE

1. Societatea contemporana si revirimentul retoricii

Deschisa si plurala, gândirea moderna sondeaza (în mai mare masura decât în paradigmele anterioare) necunoscutul, cautând în real nu ceea ce confirma, ci ceea ce contrazice cunostintele anterioare, prefera întrebarile raspunsurilor, accentueaza solidaritatea conceptuala, complementaritatea teoriilor: Nu exista decât o modalitate de progres în stiinta: negarea stiintei deja constituite (G. Bachelard, 1981: 32). În aceasta perspectiva constituirea cunoasterii este tocmai diacronia obstacolelor, a rupturilor epistemologice pe care o epistema a trebuit sa le traverseze.

Or, o asemenea ruptura este reprezentata si de viguroasa reabilitare a retoricii la mijlocul secolului nostru: macroretorica (prin lucrarile lui C. Perelman si L. Olbrechts-Tyteca, vizând reinterpretarea teoriei aristotelice a argumentarii într-o lume guvernata de imperativul comunicarii, inclusiv în cadrul activitatii stiintifice) si microretorica sau teoria figurilor de stil, reteoretizate de Grupul m în-Retorica generala.

Noua retorica nu mai este arta vorbirii elegante, ci teoria comunicarii persuasive: argumentarea devine o componenta esentiala a activitatii discursive în general, a celei politice, publicitare în particular. Problema care se pune este chiar aceea a transformarii retoricii într-un fel de matrice a stiintelor umane (cf. Michel Meyer, 1988).

Retorica renaste când ideologiile se prabusesc. Ceea ce era obiect al certitudinii se relativizeaza devenind problematic.

În aceasta privinta epoca noastra se poate compara cu cea a democratiei ateniene si renasterii italiene, doua mari momente ale retoricii. În primul caz asistam la înlatuarea explicatiilor mitice si a ordinii sociale aristocratice, iar în cel de-al doilea la ocultarea vechiului model scolastic si pregatirea erei burgheze.

Epoca noastra pour le meilleur et pour le pire traieste ora retoricii. E suficient sa deschidem televizorul, sa privim mesajele publicitare, sa-i ascultam pe oamenii politici. Discursul si imaginea trebuie sa:

intereseze - DOCERE

seduca - DELECTARE

convinga - MOVERE.

De la prietenie la dragoste, de la politica la economie, relatiile se fac si se desfac prin exces sau lipsa de retorica (M. Meyer, 1993: 7).

Ansamblul stiintelor umane si nu doar filosofia sunt marcate de conditia retorica, fie ca e vorba de analiza estetica sau poetica a fenomenului literar, fie ca e vorba de hermeneutica (interpretarea trecutului si a mesajelor plurivoce).

În stiintele politice si psihologie ea este sursa jocurilor de influenta, a mobilizarii pasiunilor si cautarii consensului.Fie ca vrem, fie ca nu vrem retorica s-a insinuat în cotidian cu multiplele sale forme si constructe, modificând modul nostru de gÀndire (M. Meyer, 1993: 11).

În gândirea actuala a reorganizarii, resemantizarii, reinterpretarii cunostintelor (era a banuielii în formularea Nathaliei Sarraute), argumentarea devine un fel de asimptota a activitatii discursive care interrelationeaza aspecte constructive si reflexive, informative si persuasive.

Daca grecii din teama de asianizare (cf. Nietzsche), de anarhie si violenta au cautat un organon care sa extinda jurisdictia ratiunii dincolo de hotarele silogismului, cu atât mai mult societatea moderna a conflictelor, confruntarilor are nevoie de sistemul retoric ca modalitate de negociere a diferendelor. Cheie de bolta a culturii noastre (O. Reboul, 1991: 80), retorica este mai mult decât un set de reguli ...; prin amploarea observatiilor, precizia definitiilor si rigoarea clasificarilor ea se constituie ca studiu sistematic al resurselor limbajului (P. Guiraud, 1972: 24).

2. Argumentare si interactiune discursiva

Dat fiind ca asistam astazi la extinderea interactionala a cercetarii lingvistice: introducerea, alaturi de parametrii strict lingvistici, a unor factori socio-psihologici (background knowledge la J. Searle, comuniunea de interese la C. Perelman), încorporarea de reguli tinând de o antropologie generala a comunicarii (principiul cooperarii la P. Grice, al rationalitatii la A. Kasher, al pertinentei la Wilson & Sperber), includerea dimensiunii rolurilor, statutului partenerilor, ni se pare legitim sa integram aceste elemente într-o modelare plurinivelara a interactiunii discursive reprezentate de argumentatie.

De fapt, aceasta focalizare dialogica concorda cu orientarea generala a stiintelor omului preocupate de intercomprehensiune, de problematica receptarii (estetica receptarii, pedagogia receptarii, discourse comprehension) si cu postulatul (explicit sau implicit) ca orice discurs fara a fi necesarmente dialogat este întotdeauna dialogic.

Deci în locul discursivitatii lineare, telegrafice (de la stânga la dreapta) a anilor 60, vom defini o logica polifonica în cadrul careia A vorbi înseamna a anticipa calculul interpretativ al celuilalt (conform pertinentei formulari a lui Francois Flahault - La parole intermédiaire), pentru ca interactiunea reprezinta realitatea fundamentala a limbajului.

Trebuie sa subliniem de la început functia praxiologica a limbajului în general; consideram ca dimensiunea actionala caracterizeaza toate instantele situatiei de comunicare: actiune asupra referentului (decupaj, selectie, ierarhizare specifica), asupra interlocutorului (influenta directa în cazul actelor factitive de tip a ordona sau influenta epistemica indirecta în cazul actelor non factitive de tipul a aserta, a afirma), asupra codului (introducere de semnificanti si semnificati noi), asupra locutorului .

În perspectiva logico-lingvistica si actionala argumentarea se constituie ca dispozitiv discursiv complex (cf. si M.Tutescu, 1998) interactional (subîntins de o logica a schimbarii - modificarea universului de credinte si cunostinte, precum si a dispozitiilor actionale ale interlocutorului în cazul unui act reusit), dialogic (ce mobilizeaza destinatarul- alteritate constitutiva a interactiunii discursive), coerent (sau bine format sintactic, semantic si situational), inferential (construind un parcurs interpretativ orientat) si pertinent (esentiala va fi nu problematica figurilor în ansamblul ei, cât descrierea functionarii anumitor figuri, în primul rând metafora a carei prezenta se explica prin nevoile argumentarii).