Sisteme de Comunicare

3. Abordarea sistemică a comunicării

3.1. Sistemul de comunicare

3.2. Structura sistemului de comunicare

Structura sistemului de comunicare reprezintă mulţimea componentelor acestuia şi a relaţiilor de interdependenţă dintre aceste componente. În interiorul sistemului este posibilă modificarea relaţiilor dintre elementele care îl compun, ceea ce în mod firesc atrage schimbarea structurii.

Dacă "transformarea structurii se realizează în funcţie de un anumit scop, se spune că structura se autoreglează"

Având rolul de a transmite informaţii între persoane, sistemul de comunicare asigură în esenţă comprehensiunea reciprocă dintre cel puţin două persoane. Pentru a-şi îndeplini rolul, sistemul de comunicare îşi activează toate componentele.

Elementele componente ale unui sistem de comunicare sunt:

- emiţătorul, emitentul sau sursa care lansează mesaje (E);

- canalul de comunicaţie care constă dintr-un mecanism de difuzare (Md), un canal propriu-zis de transmitere (Ct) şi un mecanism de primire (Mp);

- mesajul informaţional transmis (M) care reprezintă "totalitatea elementelor informaţionale (comunicări, ştiri. semnale) care se referă la caracterizarea unui proces sau fenomen economico-social" Mesajul poate fi asimilat cu o succesiune de semne elementare transmisă între un emitent şi receptor cu ajutorul unui canal de comunicare existent;

- primitorul, destinatar sau receptor (P) este cel căruia i-a fost destinat mesajul pe care acesta îl captează.

Între toate aceste elemente există o legătură sugerată în figura 3.1.

Figura 3.1. Schema de funcţionare a unui sistem de comunicare* - notaţiile sunt cele precizate anterior

Mesajul care face obiectul emiterii şi receptării poate fi descompus la rândul lui astfel:

- elemente care privesc construcţia mesajului, adică tot ceea ce revine emitentului (E):

- evenimentul, fenomenul, procesul sau situaţia despre care urmează să se spună şi să se transmită ceva (Ee);

- ideea pe care şi-o formează emitentul despre eveniment, fenomen, etc. (Ie);

- o mulţime "de simboluri" prin care evenimentul, fenomenul, etc. este abstractizat şi codificat în vederea transmiterii (Ae);

- conţinutul ideii despre eveniment, fenomen, etc. (Ie) depinde de cunoştinţele pe care emitentul le are despre evenimentul respectiv şi de eventuala experienţă acumulată dintr-un proces de comunicare anterior (Ce);

- elemente care privesc primitorul (P), deci destinatarul, atunci când el recepţionează mesajul transmis. Aceste elemente sunt:

- combinaţia de simboluri prin care evenimentul a fost abstractizat de către emitent (Ap);

- ideea pe care primitorul şi-o formează pe baza mesajului receptat (Ip);

- evenimentul rezultat în urma decodificării pe baza ideii formate (Ep);

- cunoştinţele pe care le posedă primitorul şi care îi dă posibilitatea să "materializeze" conţinutul ideii rezultat din mesaj (Cp).

Descompunerea mesajului şi modul în care el circulă între emitent şi receptor sunt prezentate în figura 3.2.

Figura 3.2. Elementele componente ale unui mesaj - notaţiile sunt cele precizate anterior