Tehnici de Comunicare și Informare

Introducere

O primă observaţie legată de titulatura cursului de faţă priveşte o distincţie

conceputală: tehnicile de informare şi comunicare se referă, pe de o parte, la modalităţile

specifice utilizate de jurnalişi şi specialişti PR pentru a se documenta şi, pe de altă parte, la

tehnologiile de informare şi comunicare. Elementul comun al celor două sensuri nu este doar

titulatura. Informaţia este ceea ce leagă cele două înşelesuri alte sintagmei „tehnici de

informare şi comunicare”. Cu alte cuvinte, am putea spune că jurnalişii se folosesc de tehnici

de informare pentru a culege informaţii pe care le transmit apoi cu ajutorul tehnicilor

(tehnologiilor) de comunicare în masă către publicul vizat. În prima parte a cursului vom trata

câteva aspecte legate de evoluţia tehnologiilor de informare şi comunicare precum şi a

informaţiei în general. În a doua parte vom analiza elemente legate de tehnicile de comunicare

(mediatică şi politică).

Cursul 1

Obiectivul cursului: Familiarizarea studenţilor cu problematica legată de reglementarea la

nivel internaţional a liberei circulaţii a informaţiei

Faptul că graniţele teritoriale ale diferitelor state nu trebuie să reprezinte o barieră în

calea liberei circulaţii a informaţiei reprezintă o afirmaţie aproape unanim acceptată, dacă nu

de toţi liderii politici, (a se vedea cazul Chinei care blochează informaţiile neconforme cu

politica partidului), cel puţin de toţi oamenii care au acces la mijloacele de comunicare în

masă. Odată cu dezvoltarea capacităţilor tehnologice de transmitere a informaţiei această

afirmaţie a devenit un imperativ concretizat într-un act legislativ internaţional. Pe 10

decembrie 1948, Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat o versiune completată a Declaraţiei

Drepturilor Omului în care, la articolul 19, se specifică tocmai acest fapt: frontierele nu

trebuie să devină un obstacol în calea liberului schimb de informaţii. Posibilităţile

tehnologiilor avansate de comunicare (sateliţii de comunicaţii, computerul şi internetul) au

crescut exponenţial viteza de colectare şi difuzare a informaţiei. Pe fondul acestei dezvoltări

tot mai accelerate conflictele doctrinare dintre ţările occidentale şi ţările din fostul bloc

sovietic au atins limite extreme.

Cursul 2 Libertatea de exprimare şi liberul acces la informaţie

Obiectivul cursului: Explicarea principalelor elemente legate de legislaţia

romnânească privind libera exprimare şi accesul la informaţie

Dacă în cursul anterior am adus în discuţie câteva repere ale cadrului juridic

internaţional, vom discuta în cele ce urmează despre modul în care libera exprimare şi accesul

la informaţie sunt reglementate de legislaţia română. Motivul pentru care ne vom concentra

atât asupra libertăţii de exprimare cât şi asupra accesului la informaţie este acela că cele două

se află într-o strânsă legătură. Conexiunea dintre ele este, de altminteri, foarte transparentă:

nu ar avea sens sa discutăm despre accesul la informaţie, dacă, odată aflaţi în posesia unei

informaţii, nu am avea libertatea de a o exprima. De asemenea, libertatea de exprimare

rămâne un drept pur formal în condiţiile în care accesul la informaţie ar fi complet

restricţionat. În general, libertatea presei cuprinde atât libertatea de exprimare cât şi

„libertatea de informare”, neputând-se astfel vorbi de o autentică libertate a mass-media în

absenţa unuia dintre aceste două tipuri de libertăţi între care există o relaţie de

interdependenţă.

Se discută adesea despre libertatea de opinie sau despre libertatea presei. În acest sens,

precizăm că libertatea de exprimare este o specie a libertăţii individului în raport cu statul, iar

libertatea presei este o specie a libertăţii de exprimare. De asemenea trebuie să menţionăm

faptul că există o distincţie între libertatea de exprimare a individului şi libertatea de

exprimare prin intermediul presei. Această distincţie se suprapune peste distincţia spaţiu

public - spaţiu privat. Cu alte cuvinte, libertatea de exprimare a individului este mai mare

decât cea a instituţiilor de presă tocmai pentru că opiniile sale sunt exprimate în cadru restrâns

(famile, prieteni, colegi), adică în spaţiul privat. Dacă însă acelaşi individ se exprimă în

public, uzând media existente, libertatea sa de exprimare va fi în mod cert restricţionată.

Pentru a ilustra această idee vom da exemplul unui cetăţean care poate exprima opinii

antisemite în spaţiul privat, dar nu are în nici un caz dreptul de a le expima în spaţiul public

prin intermediul instituţiilor de presă.

Din anul 1989 libertatea presei este garantată prin Constituţie. Totuşi există restricţii

ale acestei libertăţi care, deşi este considerată centrală în orice democraţie, nu este absolută.

Substratul acestor limitări este legat de efortul de a compatibiza această valoare a libertăţii cu

alte valori ca binele comun, intimitatea individului, siguranţa naţională, în sensul că nici una

dintre acestea nu poate fi întru totul sacrificată în favoarea libertăţii de exprimare.