Teoria Argumentarii

Curs
8/10 (1 vot)
Domeniu: Comunicare
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 19 în total
Cuvinte : 8417
Mărime: 40.64KB (arhivat)
Cost: Gratis
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Sorin Purec

Extras din document

TEMA 1

INTRODUCERE

Logica este ştiinţa al cărui obiect este stabilirea condiţiilor corectitudini gândirii, a formelor şi legilor generale ale raţionării juste, conforme prin ordinea ideilor cu organizarea legică a relaţiilor obiective. În stabilirea acestor condiţii, logica face abstracţie de conţinutul concret al diverselor noastre idei, fiind în acest sens o ştiinţă formală, analoagă cu gramatica sau cu geometria. Aşa, de pildă, ea se ocupă cu noţiunea sau cu judecata în genere şi cu o anumită noţiune sau judecată determinată concret.

Termenul “logică” provine din cuvântul grec “logos” (), termen polisemantic la care inducăm următoarele sensuri: gândire exprimată, cuvânt, noţiune, idee, raţiune a lumii etc. Logica ar induce astfel ideea că lumea e străbătutuă de anumite legi, de un logos, deci şi cunoaşterea lumii implică cunoaşterea legilor lumii care sunt descoperite numai dacă se respectă legile gândirii corecte.

În sens larg, logica este învăţătura cu privire la logos. În sens restrâns, este învăţătura cu privire la regulile gândirii pentru cunoaşterea logosului lumii.

Logica se împarte în numeroase ramuri: a) logica clasică (formal filozofică), b) logica matematică (simbolică, numită şi logistică), c) logica dialectică, d) logica aplicată, e) logica transcendentală etc.

Logica clasică şi logica matematică expun formele şi legile gândiri concrete în momentul relativei lor stabilităţi, în timp ce logica dialectică le expune în procesul mişcării şi dezvoltării, al dialecticii lor. De aceea logica clasică şi logica matematică sunt subordonate, prin natura lor, logici dialectice, pe baza faptului că stabilitatea, în genere, este relativă faţă de caracterul absolut al mişcării şi, ca atare, prin natura ei, subordonată acesteia.

Logica clasică (logica de tradiţie aristotelică) studiază noţiunea, judecata, ca raport între noţiuni, şi raţionamentul, ca raport între judecăţi, făcând abstracţia de coţinutul lor. Ceea ce caracterizează logica clasică este relevarea raportului de determinare de la general la particular, de la gen la specie, generalul şi esenţialul fiind considerate fundamentele pentru o cunoaştere ştiinţifică veritabilă. Aceste cerinţe sunt întruchipate de silogism, pe baza funcţiei îndeplinite în cadrul său de termenul mediu. Întemeietorul logici clasice a fost Aristotel, descoperitorul silogismului şi al doctrinei despre silogism, silogistica. Preocupări de sistematizare a logici au existat, de asemenea, în China şi în India antică. Contribuţii foarte importante la dezvoltarea logicii clasice au adus stoicii, precum şi logicienii evului mediu. În strânsă legătură cu dezvoltarea modernă a ştiinţei s-a dezvoltat teoria inducţiei şi s-au formulat regulile raţionamentului inductiv. Prin fundamentarea consecvent materialistă a conceptului de adevăr, pe baza stabilirii raportului just dintre logic, gnoseologic şi ontologic, logica clasică continuă să se dezvolte şi în prezent, împotriva tendinţelor neopozitiviste de a-i nega valabilitatea.

Logica matematică (sau simbolică) s-a născut în sec. al XIX-lea, în funcţie de dezvoltarea puternică a matematici şi de ivirea necesităţii cercetării logice a fundamentului acesteia ca ştiinţă formală. Atât prin originea cât şi prin problematica sa, logica matematică este o ştiinţă care a apărut la hotarul dintre logică şi matematică. Logica matematică se caracterizează prin cercetarea functorilor (operatorilor) logici, a proprietăţilor lor formale şi prin elaborarea, pe această bază, a unor calcule logice. Procedeul logic-matematic, păstrându-şi specificul său, este pe deplin analog procedeului matematic propriu-zis. În virtutea acestui procedeu, cercetările de ordin logic au o formalitate riguroasă, datorită căreia operaţia de deducţie îşi desăvârşeşte stringenţa. Astfel se elaborează o serie de calcule care îmbrăţişează aspecte noi, necercetate încă în domeniul logicii. Calculele cele mai însemnate şi care reprezintă totodată capitole de bază ale logici matematice sunt: a) logica propoziţiilor, b) logica predicatelor, c)logica relaţiilor. In cadrul logicii matematice au apărut sau au luat o noua dezvoltare logica modală, logica polivalentă, precum şi logica inductivă, strâns legată de teoria probabilităţilor. Analiza fundamentelor logice a determinat apariţia cercetărilor de logică combinatorie. Tot atât de importante ca şi problemele stricte de calcul (probleme sintactice) sunt şi problemele interpretării acestor calcule (probleme de semantică); în această privinţă trebuie menţionată mai ales problema analizei sistemelor formale înseşi în cercetările de metalogică. O dată cu problemele de metalogică trec pe prim plan analize cu implicaţii gnoseologice în legătură cu adevărul şi cu consecvenţa în limbajul formalizat. Logica matematică găseşte aplicare în electrotehnică (studiul schemelor cu relee, al schemelor electronice etc.) în cibernetică (teoria automatelor, tehnica programării), în neurofiziologie (modelarea sistemelor neurotice), lingvistică (lingvistica matematică) etc.

Vom parcurge doar partea formală a logicii clasice, interesaţi de legile gândirii corecte şi obţinerea deprinderii de a depista erorile de raţionare în limbajul comun pentru a le putea contrazice sau îndrepta.

Structura formală a gândirii este compusă din forme şi reguli ale gândirii.

Formele gândirii sunt termenii, propoziţiile , raţionamentul. Acestea nu pot fi delimitate decât abstract de conţinuturi. Regulile sau operaţiile gândirii prescriu modul de raţionare corect, validitatea raţionamentelor.

Principala problemă a logicii este cea a validităţii. Validitatea trebuie distinsă de adevăr. Ea este o caracteristică logică, în timp ce adevărul este o caracteristică gnoseologică: propoziţiile sunt adevărate, operaţiile sunt valide. Validitatea se referă la forma operaţiei, adevărul se referă la conţinutul propoziţiilor, dar se raportează la validitate. Validitatea se asigură satisfăcând reguli ce vor alcătui un sistem de reguli: de ergumentare, ale inducţiei, ale silogismului etc. Sistemul de reguli logice este foarte complex. El porneşte de la principiile logicii, legi, reguli etc.

IMPORTANŢA LOGICII

Problema centrală la care răspunde logica este următoarea: care sunt formele gândirii pe baza cărora, plecând de la judecăţi adevărate, obţinem în mod necesar alte judecăţi, noi, adevărate?

Ca ştiinţă, logica ne dezvăluie un domeniu al realităţii pe care nu-l cercetează nici una din celelalte ştiinţe, anume corectitudinea gândirii. Prin aceasta logica întregeşte cunoştinţele noastre despre lume şi om.

Dat fiind obiectul ei de cercetare, logica pune la îndemâna celorlalte ştiinţe un instrument necesar atât pentru dovedirea adevărurilor lor, cât şi pentru descoperirea a noi adevăruri.

Studiul logicii ne ajută să ne perfecţionăm gândirea, să dăm gândirii noastre o înlănţuire consecventă, mai riguroasă şi să efectuăm demonstraţii mai temeinice: ne arată ce înseamnă gândire clară şi precisă şi educă aceste calităţi ale gândirii şi exprimării. Logica ne ajută să descoperim eventualele erori ce s-au strecurat pe nesimţite sau au intervenit, fie intenţionat, fie neintenţionat, în gândirea noastră sau a altora. Acest lucru este important, deoarece ne duce pe calea descoperirii originii erorilor. Atât în ştiinţă, cât şi în discuţiile zilnice, în activitatea practică este foarte important să descoperim repede o eroare, unde este eroarea, în ce consistă ea şi cum poate fi înlăturată sau combătută. Prin aceasta nu numai susţinerea unei teze, dar şi combaterea tezelor greşite se face în mod eficient.

Studiul logicii face posibilă ridicarea de la gândirea logic spontană, firească a omului, la gândirea logică conştientă de ea însăşi. Prin aceasta, studiul logicii ne dă posibilitatea şi ne obişnuieşte să analizăm gândirea noastră şi a celorlalţi. El ne asigură un grad superior de înţelegere, care este o condiţie esenţială şi o forţă nu numai în cercetarea ştiinţifică, dar şi în activitatea practică.

Preview document

Teoria Argumentarii - Pagina 1
Teoria Argumentarii - Pagina 2
Teoria Argumentarii - Pagina 3
Teoria Argumentarii - Pagina 4
Teoria Argumentarii - Pagina 5
Teoria Argumentarii - Pagina 6
Teoria Argumentarii - Pagina 7
Teoria Argumentarii - Pagina 8
Teoria Argumentarii - Pagina 9
Teoria Argumentarii - Pagina 10
Teoria Argumentarii - Pagina 11
Teoria Argumentarii - Pagina 12
Teoria Argumentarii - Pagina 13
Teoria Argumentarii - Pagina 14
Teoria Argumentarii - Pagina 15
Teoria Argumentarii - Pagina 16
Teoria Argumentarii - Pagina 17
Teoria Argumentarii - Pagina 18
Teoria Argumentarii - Pagina 19

Conținut arhivă zip

  • Teoria Argumentarii.doc

Alții au mai descărcat și

Comunicare Organizationala - Rezolvarea Conflictelor

1. INTRODUCERE Definirea termenilor 1.1 COMUNICAREA ORGANIZAŢIONALĂ La nivelul unei organizaţii comunicarea poate fi privită din două...

Persuasivitate și Manipulare

DESPRE PERSUASIVITATE Este dificil sǎ ne imaginǎm orice activitate umanǎ în care persuasivitatea sǎ nu existe. Procesul implicǎ pe oricine de la...

Argumentare si Gandire Critica

I. Gândirea critică 1. Gândirea critică si practica argumentării În concluzie, gândirea critică ne învaţă să citim, să deconstruim, să înţelegem...

Limbajul Paraverbal - Vocea - Antrenamentul Vorbirii

Vocea. Antrenamentul vorbirii Există două căi extreme către marea audienţă în comunicarea publică şi de masă: fie faci exact ceea ce aşteaptă...

Comunicarea Interpersonala - Conflictul

Comunicarea si eficienta ei depind de multe ori de capacitatea si disponibilitatea interlocutorilor de a percepe si interpreta in mod corect...

Comunicarea Non Verbala

INTRODUCERE Importanţa comunicãrii nonverbale a fost demonstratã în 1967 de cãtre Albert Mehrabian. In urma unui studiu, acesta a ajuns la...

Tehnici de Facilitare a Comunicării

Pentru a-l pregăti publicul psihologic şi a stîrni interesul ce urmează a fi acordat discursului, a fost propusă o expresie spusă de Mark Twain:...

Interculturalitate și Multiculturalism

Interculturalitate şi multiculturalism Există o mulţime de definiţii ale culturii. Marea varietate a acestora a fost semnalată încă din anul 1950...

Ai nevoie de altceva?