Teoria comunicării

EVOLUTIA SI SEMNIFICATIA TERMENULUI COMUNICARE

Desi termenul este de origine latina, primele preocupari pentru comunicare le-au avut grecii. Pentru acestia, arta cuvântului, maiestria de a-ti construi discursul si de a-l exprima în agora era o conditie indispensabila statutului de cetatean (trebuie însa sa avem în vedere faptul ca accesul la functiile publice ale cetatii era accesibil oricarui cetatean grec doar prin tragere la sorti). Mai mult, legile din Grecia Antica stipulau dreptul cetatenilor de a se reprezenta pe ei însisi în fata instantelor de judecata, textul lui Platon “Apararea lui Socrate” fiind un exemplu în acest sens.

Elemente concrete de teorie a comunicarii apar însa prima data în lucrarea lui Corax din Siracuza, “Arta retoricii”, în secolul VI ante.Hr. Platon si Aristotel vor continua aceste preocupari, institutionalizând comunicarea ca disciplina de studiu, alaturi de filosofie sau matematica, în Lyceeum si în Academia Greaca.

Romanii vor prelua de la greci aceaste preocupari (ca de fapt în toate domeniile de activitate), dezvoltându-le si elaborând în jurul anului 100 ante Hr. primul model al sistemului de comunicare.

Evul Mediu, odata cu dezvoltarea bisericii si a cresterii rolului sau în viata oamenilor, odata cu dezvoltarea drumurilor comerciale si cu cristalizarea primelor formatiuni statale, va conferi noi dimensiuni comunicarii. Putem vorbi chiar de o institutionalizare a acestei activitati, în sensul ca în toate statele existau pe lânga liderul autohton indivizi instruiti care aveau tocmai menirea de a se ocupa de redactarea actelor oficiale, de consemnarea faptelor, de elaborarea legilor. Mai mult, putem chiar vorbi de existenta unui sistem comun de semne si simboluri pentru anumite zone ale lumii. Este vorba, de exemplu pentru Europa, de folosirea cu preponderenta a limbii slave în zona rasariteana, ca limba de circulatie, ca sistem comun de semne si simboluri, si a limbii latine pentru zona apuseana.

Un rol important în extinderea comunicarii l-a avut si dezvoltarea drumurilor comerciale; acestea au facilitat crearea postei ca principal sistem de comunicare, începând cu secolul XIV.

Epoca moderna a reprezentat boom-ul dezvoltarii comunicarii sub toate aspectele ei. Progresul tehnico-stiintific a favorizat aparitia telefonului, a trenului, a automobilului, intensificând comunicarea nu atât între indivizi, cât mai cu seama între comunitati; de asemenea, a determinat crearea de noi sisteme si modalitati de comunicare.

1.3. PONDEREA ACTIVITATILOR DE COMUNICARE ÎN TOTALUL

ACTIVITATILOR DESFASURATE DE UN INDIVID ÎNTR-O ZI – STUDIU DE CAZ

În prezent, comunicarea, informatiile reprezinta principala dimensiune a existentei fiecaruia dintre noi, devenind atât de prezenta, încât nici macar nu mai este perceputa ca activitate distincta.

Haideti sa ne imaginam urmatoarea situatie:

“Este dimineata. X se trezeste si ia micul dejun. În acest timp radioul este deschis si asculta o emisiune de stiri. Terminând micul dejun, X se îndreapta spre serviciu. În drum se întâlneste cu un vecin, pe care îl saluta. În autobuzul care-l duce la serviciu, X asculta o noua emisiune de radio care comunica stirile zilei, ora exacta si informatii meteo. Ajuns la serviciu, intra în comunicare cu colegii de lucru cu privire la proiectul în care este implicata firma în care lucreaza. Seful sau îl cheama si îi comunica noile instructiuni pe care el, în calitatea sa de sef de proiect, trebuie sa le discute cu echipa pe care o conduce. Întreaga zi si-o desfasoara astfel, cu exceptia pauzei de prânz când citeste ziarul si schimba câteva cuvinte cu chelnerul care îi aduce mâncarea. Odata încheiat programul de lucru, X se întoarce acasa si pe drum mediteaza asupra reusitei proiectului la care lucreaza si a consecintelor acestuia asupra carierei sale. Ajuns acasa, urmareste stirile si un film documentar despre clima tropicala, încheindu-si astfel ziua.”

Facând o analiza a cazului prezentat, observam ca personajul nostru, cu care probabil multi dintre noi se identifica, desfasoara o multitudine de activitati cu specific de comunicare, fara a-si fi propus în mod intentionat acest lucru.

Sesizam, în acelasi timp, ca exista o multitudine de situatii de comunicare, extrem de diferite si de variate, precum si faptul ca activitatea de comunicare detine ponderea cea mai ridicata în cadrul activitatilor pe care le desfasoara în mod curent un individ.

Situatiile descrise mai sus pun în evidenta în acelasi timp si caracterul polisemantic al cuvântului comunicare.