Teorii ale Comunicării de Masă

Niciun studiu asupra culturii şi civilizaţiei unei societăţi nu poate eluda analiza proceselor de comunicare care au loc între indivizii acelei comunităţii. Din această perspectivă am putea împărţi dezvoltarea omenirii în epoci de comunicare din ce în ce mai complexe. Din puţinele date pe care le avem se pare că la început a fost epoca semnelor şi semnalelor comparabilă cu comunicarea dintre animale în care prevalează instinctele şi reflexele, comportamentul bazat pe învăţare era minim. Schimbarea cu adevărat importantă pentru evoluţia omenirii s-a produs odată cu apariţia limbajului, care a marcat trecerea la o nouă etapă pe care am putea să o denumim epoca vorbirii şi a limbajului. Limbajul a simplificat, dar în acelaşi timp a îmbogăţit foarte mult comunicarea interumană. Folosindu-se de simboluri, reguli şi logică oamenii au putut să acumuleze şi să transmită celorlalţi mult mai multe informaţii. Individul putea memora mesaje mai lungi şi le putea transmite mai departe. Utilizarea sistemelor de simboluri a determinat apariţia operaţiilor gândirii (clasificarea, analiza, abstractizarea, sinteza, generalizarea), care au făcut ca adaptarea la mediu să fie mai uşoară.

Pentru a avea nişte repere cronologice ne putem întoarce în urmă cu 35 000 de ani când oamenii începuseră să folosească deja limbajul, şi le-a trebuit 30 000 de ani pentru a începe să utilizeze scrisul. Primele inscripţii au apărut în Mesopotamia şi Egipt şi aveau la bază necesitatea stocării unor informaţii legate de agricultură, aici datorită pământului fertil s-a început practicarea agriculturii în mod organizat. Se trecea într-o nouă era – era scrisului. Privind retrospectiv am putea spune că de la descoperirea scrisului la descoperirea tiparului omului i-a trebuit doar aproape şase milenii şi jumătate, deci evoluţia a fost destul de rapidă comparativ cu epocile anterioare. În 1455 la Mainz (Germania) Gutenberg descoperă tiparul şi se trecea la o nouă etapă - era tiparului. Iar ultima eră am putea să o denumim epoca comunicării de masă, care a început cu secolul XX, deşi se anunţa încă din secolul al XIX- lea odată cu apariţia ziarului. Diversificarea mijloacelor de comunicare s-a produs în doar cinci secole. Aceasta ar fi ultima eră pe scara dezvoltării sistemelor de comunicare dacă nu şi-ar face din ce în ce mai mult simţită prezenţa epoca mijloacelor de comunicare computerizate. În ce măsură va influenţa ea dezvoltarea umană rămâne de văzut. Noi pe parcursul acestui curs ne vom ocupa de comunicarea de masă şi vom vedea în ce măsură este necesară, suficientă, performantă, accesibilă sau periculoasă. Fiecare dintre aceste epitete poate fi adevărat în cazul comunicării de masă, depinde de intenţia emiţătorului şi de efectele produse asupra receptorului. Dar ce înseamnă mass-media şi cum a apărut ?

Comunicare îmbracă diverse forme de la simplul salut, o scurtă conversaţie pană la un talk show televizat pentru mii de telespectatori. Între aceste forme de comunicare sunt asemănări, dar şi deosebiri. Deosebirile cele mai evidente ar fi suportul informaţiei şi numărul mare de receptori. Ziarul, radioul, televiziunea folosesc hârtia, respectiv undele pentru a transmite informaţii unui număr mare de receptori şi de aici termenul comunicare de masă, care în Dicţionarul explicativ al limbii române (ediţia 1975 pg 525) are următoarea explicaţie : comunicare ce ajunge la dispoziţia maselor, comunicare orientată spre mase, iar mass-media reprezintă totalitatea mijloacelor tehnice de comunicare în masă a informaţiilor. Termenul masă are ca denotaţie – un număr mare de receptori, de ordinul zecilor şi milioanelor, dar şi conotaţii negative de masă amorfă uşor de manipulat, mulţime incapabilă să gândească şi care preia informaţia din presă fără să o treacă prin filtru gândirii proprii. În ce măsură sunt adevărate aceste conotaţii rămâne să stabilim după ce vom parcurge teoriile care analizează cum influenţează mass-media receptorii, dar şi impactul societăţii asupra presei.

Începuturile comunicării de masă le putem data odată cu apariţia primelor ziare. Deşi tiparul a fost descoperit pe la mijlocul secolului al XV lea primele ziare au apărut la începutul secolului al XVI lea. Unul din motive ar fi că în întreaga Europă statele aveau o putere centralizată care considera primejdioasă o asemenea formă de comunicare, care facilita comunicarea informaţiilor. Foile volante tipărite în care apăreau ştiri interne şi externe şi pe care le-am putea considera precursori ai ziarelor de astăzi erau reglementate de guvern, fie el german, englez, francez. Despre libertatea presei s-a putut vorbi de abia odată cu schimbarea instituţiei politice. Declinul monarhiilor absolutiste şi în special dreptul de vot acordat tuturor cetaţenilor a făcut din ziare arenă de dezbateri, dar şi de partizanat politic. La dezvoltarea presei scrise un rol important l-a avut dezvoltarea tiparului şi a producţiei de hârtie, a comerţului în general care a determinat o creştere a nivelului de trai şi a formarii unei clase mijlocii, dar şi înfiinţarea şcolilor publice şi nu în ultimul rând dezvoltarea oraşelor. Exista ideea că un ziar ieftin, vândut la bucată în mediile urbane ar putea avea succes. Deşi au fost făcute experimente în Anglia şi SUA şi nu s-a obţinut rezultatul scontat, când un tipograf necunoscut din New York, Benjamin H. Day, la 3 septembrie 1833 scoate un nou ziar The New York Sun cu motto-ul Străluceşte pentru TOŢI. Şi astfel începea o nouă era pentru presă.