Axele în arhitectură

I.1. AXELE IN ARHITECTURA

I.1.1. Valoarea estetica si plastica a axelor :

În geometrie, axa este o linie care împarte un element sau un ansamblu de figuri în părţi egale sau similare.

În cazul unei figuri regulate, această linie creează o simetrie, de o parte şi de alta a traseului său.

Această proprietate unică pe care o posedă o axă, de a diviza o formă solidă în două părţi identice, dar inversate, există şi se afirmă, cu aceeaşi autoritate geometrică, şi pentru arhitect, dar, în domeniul arhitecturii, simetria poate să se prezinte sub două forme particulare bine caracterizate : să înglobeze totalitatea unui ansamblu şi să provoace astfel o repartiţie egală şi inversată a deferitelor elemente de o parte şi de alta a liniei de separaţie, sau să nu intereseze decît o parte a acestuia şi să producă o compoziţie nesimetrică în toate părţile ei, cu simetrii locale, ansamblul fiind, în acest caz, asimetric.

Sensul cuvîntului axă este deci diferit pentru arhitect, care îl extinde la orice formă, geometrică sau nu, fie că aceasta se află situată în planul vertical, orizontal sau oblic, fie că este vorba de un volum în spaţiu sau despre spaţiul însuşi.

Axele se manifestă în elemente secundare care constituie o suprafaţă plană, sau se înglobează în aceasta ca linii abstracte care stabilesc diviziuni egale sau inegale, dar, în ansamblul unei compoziţii spaţiale, ele nu pot fi considerate simple linii, ci, mai curînd, ele constituie planuri, stabilind fiecare o subîmpărţire a volumului sau a spaţiului.

În arhitectura contemporană, se operează chiar cu volume polarizante, datum-uri, de-a lungul cărora se ordonează echilibrat spaţii echivalente.

Atribuind axei această proprietate, îi adăugăm o nouă valoare. Astfel, în funcţie de poziţia şi de importanţa sa, ea va fi fie o linie, fie un plan divizor sau un datum. Este cazul unor spaţii profunde (exemple – templul egiptean sau extinderea National Gallery realizată, la Londra, de Venturi), în compoziţia cărora o axă unică, generatoare a unei simetrii absolute a tuturor părţilor, distribuite de o parte şi de alta a liniei sale, nu se exprimă numai vertical în faţadă, ci se regăseşte, cu aceleaşi proprietăţi şi aceleaşi efecte arhitecturale, în succesiunea frontispiciilor B,C,D,E,F,G, prezentîndu-se, în adîncime, pe planurile perpendiculare pe această axă.

Este , deci, vorba nu despre o simplă linie, ca în cazul divizării regulate a unei figuri plane, ci de un plan secţionînd în două părţi volumul construcţiei, în sensul profunzimii:

Astfel, în ciuda caracterului esenţialmente frontal al acestui tip de spaţiu, el este compus pe baza unei utilizări a celor trei dimensiuni ale spaţiului, pe efectul produs de o succesiune de imagini paralele. El are, de aceea, o axă care nu poate fi considerată o simplă linie de subîmpărţire, ci ca un plan vertical, care se confundă cu planul de vedere şi cu sensul de parcurgere al vizitatorului, pentru că este situat perpendicular pe diversele suprafeţe, pe volumele şi spaţiile pe care le secţionează în două părţi.

Considerînd axele nu ca pe nişte linii abstracte care apar numai pentru comoditatea trasării unui desen în plan, secţiune sau elevaţie şi servesc la indicarea grafică a unei subîmpărţiri, a unui aliniament sau a unei direcţii, ci ca pe o realitate valabilă plastic, le atribuim o valoare estetică cu largi posibilităţi de expresie.

Într-o clădire, chiar dacă nu sînt materializate sau vizibile, axele se simt şi se citesc. Ele sînt generatoare de ordine şi armonie ; acţionează direct asupra spiritului spectatorului pe care îl ghidează în înţelegerea intenţiilor artistului.