Depoluarea Apelor Uzate

STADIUL ACTUAL AL RESURSELOR DE APĂ

Distribuţia cantităţii totale de apă proaspătă în Europa

MANAGEMENTUL APEI ÎN EUROPA

Conceptul de management al cerinţei de apă se defineşte prin totalitatea iniţiativelor care au drept obiectiv satisfacerea necesarului de apă cu utilizarea minimă şi eficienţă maximă.

TIPURI DE MĂSURI

Există mai multe categorii de măsuri manageriale ale cerinţei de apă. Acestea pot fi clasificate după cum urmează:

după tipul obiectivelor:

măsuri legislative (e.g. impunerea utilizării unor anumite tehnologii de utilizare a apei);

măsuri economice (e.g. sisteme de tarifare, reducerea taxelor pentru investitorii în tehnologii care determină economii de apă);

măsuri de popularizare (e.g. campanii de informare, programe de informare cu privire la protecţia mediului).

OBIECTIVE ŞI INSTRUMENTE ALE MANAGEMENTULUI CERINŢEI DE APĂ

factori financiari: costul ridicat al apei poate determina reducerea cerinţei de apă;

factori de reglementare : legislaţie, în mod special în domeniul industrial, care poate promova tehnologii noi cu impact redus asupra mediului;

responsabilitate civică – utilizatorii de apă pot deveni responsabili în ceea ce priveşte protecţia mediului;

dezvoltare durabilă – păstrarea unui echilibru între resursele existente de apă şi consumul de apă.

LEGISLAŢIA EUROPEANĂ A APEI

SCURT ISTORIC AL LEGISLAŢIEI EUROPENE

PRIMUL VAL LEGISLATIV

Politica europeană de protecţie a calităţii apei datează din anii 1970.

Primul Program european pentru protecţia mediului a fost lansat în anul 1973,

un set de reglementări privind calitatea apei, respectiv Directiva apelor de suprafaţă, din 1975

Directiva apei potabile, din 1980.

Directiva privind calitatea apei în cursurile de apă pentru peşti (1978), apele pentru crustacee (1979), apele pentru scăldat/agrement (1976) şi apele subterane (1980).

Directiva substanţelor periculoase (1976) precum şi de Directive secundare privind limitele diferitelor substanţe individuale.

AL DOILEA VAL LEGISLATIV

Un al doilea val legislativ a încercat să revizuiască şi să completeze scăpările legislaţiei existente.

Directiva pentru epurarea apelor uzate orăşeneşti (1991),

Directiva nitraţilor (1991).

Directivele apei potabile şi a apei pentru scăldat (1994, 1995),

Program de acţiune pentru apele subterane

Directive privind calitatea ecologică a apei (1994).

pentru calitatea apei în procesele instalaţiilor industriale mari, Directiva IPPC – (Integrated Pollution Prevention and Control Directive, 1996)

LEGISLAŢIA EUROPEANĂ A APEI

Comisia Europeană dezvoltă DIRECTIVE, cu ajutorul Statelor Membre şi cu cooperarea Parlamentului European.

Există două moduri de abordare a legislaţiei privind controlul poluării apei :

- Abordarea obiectivului de calitate a apei –Acest tip de abordare este specifică în special primului val legislativ (1975),

Directiva apelor de suprafaţă (1975),

Directiva apelor pentru agrement (scăldat) (1976)

Directiva apelor pentru peşti şi crustacee (1979)

Directiva apei potabile (1980).

- Definirea valorilor limită pentru emisii

această abordare a fost utilizată în cel de al doilea val legislativ al anilor 1990:

Directiva apelor uzate orăşeneşti (1991)

Directiva nitraţilor şi Directiva pentru controlul şi prevenirea poluării (IPPC, 1996).