Drumuri

Introducere. Activitatea de transport

Viaţa oamenilor nu mai poate fi concepută decât dinamic în spaţiu şi timp, necesitatea mişcării pentru asigurarea existenţei constituind o componentă esenţială a societăţii organizate. Aceasta, în evoluţia ei, a avut nevoie în permanenţă de căi de comunicaţie, ca mijlocitor intrinsec al schimburilor de orice natură (economice, culturale), de bunuri sau de persoane.

Pentru realizarea transporturilor sunt necesare două elemente principale, şi anume:

- calea de transport sau calea de comunicaţie, respectiv suportul material pe care se face transportul, mediul care face posibilă circulaţia, elementul fix

- mijlocul de transport, adică vehiculul care transportă, elementul mobil

Desfăşurarea unui transport în condiţii optime presupune o corelare perfectă între cele două elemente, o dezvoltare simultană atât a căii de transport cât şi a vehiculelor, indiferent de tipul lor. De asemenea foarte important în desfăşurarea activităţii de transport o constituie îndeplinirea simultană a două condiţii pentru procesul de transport şi anume desfăşurarea acestuia în condiţii de perfectă siguranţă a circulaţiei şi de confort sau de integritate pentru mărfurile transportate.

Chiar dacă este foarte importantă ca ramură în economia unei ţări, activitatea de transport nu este practic producătoare de bunuri materiale, fiind un consumator de resurse într-o primă etapă. De aceea, pentru o economie funcţională, transporturile trebuie să fie eficiente, reţelele de drumuri, căi ferate, canale navigabile, transport aerian, trebuie să deservească zone cât mai întinse şi să asigure intersecţii convenabile între ele.

Fiecare tip de transport are anumite particularităţi şi anume:

- transportul rutier (calea de transport este drumul, mijlocul de transport este vehiculul rutier), numit de transportatori şi transport “din poartă în poartă” este foarte utilizat în prezent datorită facilităţilor de a ajunge direct la destinatarul transportului.Este relativ scump (nu se pot transporta cantităţi mari) dar oferă avantajul că se pot transporta orice tip de mărfuri pe orice distanţe(cu rezeva mărfurilor perisabile sau periculoase)

- transportul pe cale ferată (calea de transport este calea ferată, mijlocul de transport sunt convoaiele de cale ferată alcătuite din vehicule feroviare, resoectiv locomotive şi vagoane) este mai convenabil ca preţ/tonă/km dar are inconvenientul că, având o infrastructură mai complexă, costurile de construcţie şi de întreţinere sunt mai mari decât la drumuri iar un eventual eveniment (accident) poate perturba pentru un timp mai lung circulaţia pe ruta respectivă

- transportul aerian ( calea de transport este aerul, cu aerodroame ca destinaţii şi aeronave ca mijloc de transport) este cel mai rapid dar şi cel mai scump.Este preferat pentru transportul mărfurilor scumpe, puţin voluminoase care trebuie să ajungă în timp scurt la destinaţie

- transportul naval ( apa este calea de transport-canale navigabile,râuri, fluvii, mări, oceane) este destinat mărfurilor voluminoase,de orice tip, datorită costurilor reduse pentru fiecae tonă de marfă transportată. Caracteristic este durata mai mare de transport precum şi faptul că preluarea mărfurilor se face doar în zone special amenajate-porturi, celelalte distanţe fiind acoperite cu ajutorul căilor de comunicaţie terestre de obicei.

Drumurile.Scurt istoric.

Dintre căile de comunicaţie terestre, drumurile îşi au începuturile în cele mai vechi timpuri, fiind pentru mii de ani, singurul mijloc de comunicare între oameni, pentru deplasarea acestora şi transporturile de bunuri materiale între zonele locuite. Începând din antichitate şi până în zilele noastre, drumurile au cunoscut o dezvoltare diferită funcţie de nivelul economic şi social, precum şi de gradul de civilizaţie al fiecărei epoci, la un moment dat.

Prima menţiune despre un drum construit (în antichitate existau trasee de transport cu călăuze dintr-o zonă locuită la alta) îi aparţine lui Herodot şi se referă la drumul, în lungime de 900 km,realizat în întregime din dale de piatră de dimensiuni mari, construit sub domnia lui Keops (cca 3000 îCh), în vederea executării piramidei acestuia. Sunt cunoscute, de asemenea, drumurile din Babilonia, drumurile din China (din care au rămas şi vestigii), pentru construcţia marelui zid chinezesc, drumurile mătăsii,etc.

Dintre realizările antichităţii se remarcă însă drumurile construite de romani. Aceştia numeau drumul “via vita”, adică drumul este viaţa. Indiferent de raţiunile care i-au determinat pe romani să construiască drumuri, şi aici nu putem să nu ne referim la politicile de cucerire şi de expansiune ale Romei, oricare ar fi fost forma de organizare politico-socială a vremurilor, nu putem să nu remarcăm că modul de a construi un drum, caracterizat de aliniamente lungi, de 1-1,20m, precum şi cele 4 straturi care alcătuiau calea (stratul inferior, de 0,30m -stratumen-bolovani sau lespezi de piatră, rudus-0.25m-piatră spartă 80-100mm diametru, nucleus-0.25m strat de piatră spartă de 20-30mm diametru, amestecată cu var hidraulic, stratul superior, din piatră spartă măruntă, de duritate mare sau dale din piatră) reprezintă “clasicul” în abordarea proiectării sistemului rutier. (stratul superior din dale se numea pavimentum)

Epoca feudală, din păcate, nu duce la o dezvoltare a tehnicii rutiere. Frământările politice, lupta statelor pentru formare, independenţă sau afirmare, obscuritatea în care era ţinută mare parte din aspectele vieţii, inclusiv ştiinţa, datorită intereselor bisericii sau unor conducători în acele timpuri, au dus la lipsa interesului pentru construcţia drumurilor (o mare problemă a acelor timpuri a constituit-o invazia popoarelor migratoare, aducătoare de distrugeri, multe comunităţi preferând retragerea în zone mai puţin accesibile acestora).