Protecția mediului și respectarea disciplinei în contructii

În România, deşi construcţiile constituie un domeniu în plină dezvoltare, regimul juridic al acestora şi regulile dezvoltării urbane au rămas în urma acestora.

Urbanismul reprezintă deci încă un domeniu în care dreptul a rămas în urma vieţii sociale, în care regulile se fac după ce s-a construit şi după ce, practic, nu se mai poate schimba nimic. Această constatare ne pricinuieşte o mare tristeţe întrucât esteticul ar trebui să fie parte a vieţii noastre şi să se reflecte şi în modul în care arată casele noastre, hotelurile, parcurile, sediile instituţiilor şi ale firmelor şi toate celelalte edificii care ne înconjoară.

Dreptul urbanismului, recunoscut ca ramură de drept în alte state europene, nu este încă deplin conturat ca ramură independentă în sistemul juridic românesc.

În cele ce urmează vom încerca să definim şi să delimităm acest domeniu de altele înrudite din care, în viitor, se va desprinde.

Dreptul urbanismului este o ramură de drept în care se regăsesc atât elemente de drept public, cât şi de drept privat, care poate fi definit ca un ansamblu de norme juridice referitoare la amenajarea teritoriului şi la destinaţia acestuia.

Este adevărat că cele mai multe reguli specifice se regăsesc în cadrul dreptului administrativ şi fiscal, dar ele trebuie corelate cu normele privind circulaţia terenurilor, accesiunea imobiliară, contractele civile, drepturile reale, exproprierea, dreptul mediului etc. Astfel, chiar dacă intervin anumite constrângeri de interes general, finalitatea acestei ramuri este una de drept privat întrucât ea se adresează indivizilor şi comunităţii care folosesc teritoriul.

Caracterele principale

a) Este un drept patrimonial în cadrul căruia se întâlnesc două modalităţi de utilizare a dreptului de proprietate:

- în primul rând există o utilizare conformă cu interesul comun care impune raţiuni de gestionare a spaţiului, protecţia mediului, calitatea vieţii şi estetică;

- în al doilea rând există un mod de utilizare bazat pe interesul particular al fiecăruia dintre cei implicaţi.

b) Este un drept în mişcare în care trebuie să existe un echilibru între stabilitate şi modernitate. Astfel, prin normele dreptului urbanismului trebuie să se asigure atât protejarea patrimoniului economic şi cultural naţional, cât şi asigurarea dezvoltării cerute de societatea modernă care presupune cerinţe sporite de locuit, locuri de muncă, divertisment şi recreere.

c) Este o ramură guvernată de norme imperative în care numai prin excepţie se permit decizii bazate pe oportunitate, majoritatea fiind de legalitate.

d) Este un drept formal în care cele mai multe instituţii sunt reglementate strict, iar încălcările sunt sancţionate.

IZVOARELE DREPTULUI URBANISMULUI

A) IZVOARELE INTERNAŢIONALE

Spre deosebire de dreptul mediului, dreptul urbanismului este încă puţin regăsit în normele internaţionale deşi, legăturile existente între cele două fac ca dimensiunile internaţionale ale dreptului mediului să se răsfrângă şi asupra dreptului mediului.

În actele internaţionale noţiunile de habitat şi edificii urbane se regăsesc în:

- lucrările Conferinţei de la Vancouver 1976 Habitat I

- lucrările Conferinţei de la Istambul 1996 Habitat II

- lucrările Conferinţei de la Rio 1992 care au consacrat principiul că gestiunea raţională a mediului urban este condiţia dezvoltării durabile.

La nivel comunitar calitatea vieţii este un obiectiv al Tratatului de le Roma. În plus, în 1991 Consiliul Europei a adoptat Cartea verde a mediului urban cu scopul declarat de a crea şi recreea oraşe şi aglomerări în care mediul să fie atractiv pentru binele locuitorilor şi de a reduce aportul urban la poluarea globală.

Tot la nivel european trebuie să amintim jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care s-a pronunţat deseori în legătură cu dreptul de proprietate şi garanţiile acestuia.

B) IZVOARELE NAŢIONALE

a) Conform art.3 alin. 3 din Constituţia României teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii. Art. 33 din acelaşi act normativ consacră dreptul oricărei persoane la un mediu sănătos, iar art.41 garantează dreptul de proprietate privată.

b) Legea este un alt izvor al ramurii de drept analizate şi, din acest punct de vedere, putem să indicăm:

Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul,

Legile nr.71/1996, 171/1997, 5/2000, 351/2001, 575/2001 privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului naţional secţiunile I-V Căile de comunicaţie, Apa, Zone protejate, Reţeaua de localităţi cu modificările ulterioare şi Zone de risc natural.

Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor etc.

c) Acte normative subordonate legii

Ordinul nr.1430/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991, H.G. NR.525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism etc.

d) Acte ale administraţiei publice locale.

Activitatea de urbanism şi amenajarea teritoriului

Teritoriul României constituie spaţiul necesar procesului de dezvoltare durabila şi este parte a avutiei naţionale de care beneficiază toţi cetăţenii tarii.

Gestionarea spatiala a teritoriului tarii constituie o activitate obligatorie, continua şi de perspectiva, desfasurata în interesul colectivităţilor care îl folosesc, în concordanta cu valorile şi aspiraţiile societăţii şi cu cerinţele integrării în spaţiul european.