Sisteme și Tehnologii de Deformare

Conceptul de tehnologii neconvenţionale vizează un grup de metode de prelucrare bazate pe un transfer de energie spre zona de prelucrare, în alte moduri decât cele presupuse de aşa-numitele tehnologii clasice. În principiu, se apelează la tehnologii neconvenţionale atunci când utilizarea celor clasice este neeficientă sau realmente imposibilă. Folosirea pe o scară tot mai largă a unor noi materiale, cu proprietăţi fizico-chimice deosebite (dure, refractare, rezistente la coroziune ş.a.m.d.), a condus la necesitatea apelării la tehnologiile neconvenţionale de prelucrare.

Prelevarea de material de pe suprafaţa semifabricatelor cu ajutorul metodelor neconvenţionale de prelucrare este realizată, în cele mai multe cazuri, prin eroziune.

Metode tehnologice de prelucrare dimensională

bazate pe acţiuni de curgere a substanţei bazate pe acţiuni de rupere a substanţei bazate pe acţiuni de agregare a substanţei

- turnare

- deformare plastică - aşchiere

- separare cu tăişuri asociate

- eroziune - sudare

- lipire

- încleiere

- agregare cu pulberi

Prelucrarea prin eroziune este o metodă tehnologică de finalitate, bazată pe distrugerea integrităţii şi prelevarea materialului excedentar (a adaosului de prelucrare) de pe suprafaţa unui semifabricat prin acţiunea dinamică a unor agenţi erozivi sub formă de fluxuri de particule solide, lichide, gazoase, de plasmă sau de radiaţie electromagnetică.

Generarea prin eroziune a suprafeţelor piesei presupune, la modul general, realizarea următoarei succesiuni de etape:

- dezvoltarea unui proces elementar de eroziune, manifestat prin ruperea localizată şi deplină a legăturilor interatomice dintre materialul excedentar şi materialul de bază al obiectului prelucrării;

- eliberarea continuă a suprafeţei prelucrate de deşeurile tehnologice rezultate anterior;

- deplasarea spaţială a coordonatelor procesului elementar de eroziune, în concordanţă cu obiectivele prelucrării.

Caracteristici generale comune :

- caracterul discret, progresiv şi cumulativ al proceselor de prelevare a materialului supus prelucrării, caracter specific, de altfel, şi eroziunii naturale;

- consum specific de energie ridicat, determinat de randamentul limitat al conversiei de energie primare în energie de efect ;

- insensibilitatea prelucrării prin eroziune la proprietăţile mecanice, în particular duritate şi tenacitate, ale materialului prelucrat ;

- posibilitatea dirijării în limte foarte largi, într-un sistem de prelucrare dat, a intensităţii fluxului energetic dezvoltat pe suprafaţa de prelucrat ;

- posibilitatea copierii formei spaţiale a obiectului de transfer în obiectul supus prelucrării, utilizând exclusiv o mişcare de avans liniară a obiectului de transfer în raport cu piesa de prelucrat ;

- realizarea acţiunii tehnologice cu solicitări mecanice neglijabile transmise obiectului prelucrării ;

- automatizarea complexă şi, uneori, completă a sistemelor de prelucrare.

După numărul utilajelor existente în industrie, cea mai răspândită este prelucrarea prin eroziune electrică (circa 2/3 din totalul utilajelor erozive), urmată de prelucrarea electrochimică, cu fascicule laser şi cea ultrasonică.