Topografie

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

OBIECTUL MĂSURĂTORILOR TERESTRE

De ce au apărut: ca necesitate a oamenilor de a măsura şi de a reprezenta suprafeţele de teren.

- nevoi economice;

- organizarea terenurilor agricole;

- realizarea căilor de comunicaţie;

- construirea de edificii.

Ştiinţa măsurătorilor terestre a furnizat planuri şi hărţi, care redau înfăţişarea unei părţi mai mari sau mai mici din suprafaţa pământului.

Ştiinţa măsurătorilor terestre are trei ramuri principale:

- GEODEZIA, se ocupă de studiul , măsurarea şi determinarea formei şi dimensiunilor Pământului în ansamblu sau pe porţiuni precum şi determinarea exactă a poziţiei unor puncte; nu realizează planuri sau hărţi determină coordonatele punctelor. Cu ajutorul acestor coordonate se reprezintă scheletul hărţilor, adică reţeaua de triangulaţie geodezică.

- TOPOMETRIA, (topos- loc; metrein- a măsura) se ocupă cu măsurătorilor geometrice şi a calculelor necesare întocmirii unui plan a unei suprafeţe a pământului. Îndeseşte scheletul punctelor geodezice.

- FOTOGRAMETRIA, determinarea în spaţiu şi timp a obiectelor fixe şi mobile, reprezentarea lor grafică, fotografică sau geometrică, prin fotograme.

SCOPUL TOPOMETRIEI- ELEMENTELE DE BAZĂ

- PLAN –este reprezentarea la scară a unei porţiuni de teren printr-un număr de puncte care formează pe o hârtie figuri asemenea celor din teren, având unghiuri egale şi laturi proporţionale;

- SCARA – reprezintă raportul constant dintre dimensiunile grafice de pe plan şi cele corespunzătoare din teren;

Topometria consideră punctul ca obiect al ei, unirea punctelor formând liniile reprezentative ale terenului.

ISTORICUL LUCRĂRILOR DE MĂSURĂTORI TERESTRE

Proprietatea privată a determinat şi necesitatea măsurătorilor. Începutul acestora nu este definit în spaţiu şi timp, cert este că încă din sclavagism tehnica măsurătorilor a înregistrat un avânt.

Reconstituirea hotarelor din luncile inundate anual de Eufrat şi Nil, organizarea sistemelor de irigaţii, construirea piramidelor, construirea şoselelor, viaductelor, canalelor demonstrează un stadiu dezvoltat al măsurătorii din acele timpuri.

Încă din antichitate egiptenii au cunoscut forma şi dimensiunile pământului(exemplu piramida lui Keops):

- perimetrul bazei reprezintă a 120 parte din lungimea gradului terestru;

- raportul dintre perimetru bazei şi înălţimea piramidei este 3,14.

Dezvoltarea geometriei, astronomiei, trigonometriei şi a altor ştiinţe au contribuit la dezvoltarea tehnicilor măsurătorilor.

Pitagora (Pythagoras-560-500 î.e.n.- matematician, om politic şi filozof grec, a trăit în sudul Italiei, tradiţia îi atribuie descoperirea tablei de înmulţire şi a teoremei care îi poartă numele, cu toate că aceastea erau cunoscute mai demult) în anul 502 î.e.n. considera că pământul este o sferă, forma cea mai perfectă;

Aristotel (384 –322 î.e.n. numit şi Stagiritul după oraşul în care s-a născut, Stagira, savant şi filozof grec) forma pământului este rotundă, o corabie dispare la orizont de la bază spre catarg;

Erastotene din Alexandria (275-195 î.e.n. – matematician, astronom, geograf, şi filozof grec) este primul care a măsurat circumferinţa pământului. El a observat că la solstiţiu de vară în localitatea Assuan (oraş în Egipt pe Nil, în aval de cataracte are un baraj de 101 m înălţime şi 4 km lungime – Barajul Sadd al Ali, cu o hidrocentrală de 2100Mw) razele soarelui cădeau la amiază vertical într-un puţ pe când în localitatea Alexandria (oraş în Egipt , port la Marea Mediterană, întemeiat de Alexandru Macedon 332 î.e.n., important centru economic şi cultural al lumii elenistice, renumit prin FARUL construit în anul 3 î.e.n. una din cele şapte minuni ale lumii antice, precum şi celebra bibliotecă cu 700 000 volume) razele formau un unghi de 500. Cunoscând distanţa dintre cele două puncte (l) 5000 stadii (o stadie egipteană este cca 210 m) a calculat lungimea cercului.