Amortizarea Imobilizărilor

Amortizarea reprezintă deprecierea ireversibilă a imobilizărilor, ca urmare a actiunii factorilor naturali şi a uzurii morale apărute in cadrul utilizării lor în procesele economice.

Amortizarea se calculează asupra majoritaţii imobilizăarilor corporale si necorporale (cu excepţia imobilizărilor de natura terenurilor, lacurilor, bălţilor, tablourilor si a operelor de arta, caselor de odihnă proprii, locuinţelor de protocol, navelor, aeronavelor, vaselor de croazieră – altele decât cele utilizate în scopul realizării veniturilor, mijloacele fixe care nu-şi pierd valoarea în timp datorită folosirii şi fondul comercial), prin includerea în cheltuilelile fiecărui exerciţiu a unei cote-părţi din valoarea de înregistrare a imobilizărilor. Această înregistrare a cheltuilelilor cu amortizarea primite unitaţii refacerea în timp ca capitalului investit in imobilizări, constituind o resursă la dispoziţia unitaţii pentru înlocuirea imobilizărilor depreciate. Se mai supun amortizării şi investiţiile făcute la mijloacele fixe luate cu chirie, investiţiile făcute pentru îmbunătăţirea parametrilor tehnici iniţiali sau pentru modernizarea mijloacelor fixe, investiţiile făcute pentru amenajarea mijloacelor fixe din categoria “Terenuri”, investiţiile puse in funcţiune parţial care nu sunt înregistrate ca mijloace fixe.

Există numeroase concepte privind amortizarea, însă cele mai importante din domeniul contabilităţii sunt următoarele:

- amortizarea ca proces de corecţie al valorii imobilizarilor – amortizarea este constatarea contabilă a pierderii de valoare suferita de către activele imobilizate ca urmare a deprecierii in timp, a uzurii fizice (datorită factorilor tehnici, mecanici precum şi naturali) sau uzurii morale (datorita evoluţiei tehnologiei şi aparişia unor maşini mult mai performante decat cele utilizate). Privind interpretarea prezentată amortizarea are rolul de a corecta valoarea activelor imobilizate pentru a le readuce la valoare apropiată de realitate.

- amortizarea ca proces de transfer sau de reprezentare a costului imobilizărilor asupra cheltuielilor exerciţiului – Din perspectiva procesului de alocare, amortizarea reprezintă o resursă controlabilă provenită din trecut care produce beneficii viitoare. Această alocare precum şi transferul de valoare se realizează pe perioada economică de utilizare a activului.

- amortizarea ca sursă de finanţare a reînoirii imobilizărilor – Amortizarea este vazută prin perspectiva recuperării investitiei initiale dar şi ca sursa de finanţare a reînoirii imobilizărilor. Datorita amortizării investiţiei iniţiale aceasta recuperata si reîntegrata in ciclul de exploatare, devenind o resursă de autofinanţare pentru o nouă investiţie. La expirarea duratei de amortizare a imobilizării, amortizarea trebuie sa permită mentinerea unui capital egal cu valoarea nominală la preţul sau de origine sau cu preţul reevaluat.

Amortizarea imobilizărilor corporale si necorporale se stabileste prin aplicarea cotei de amortizare asupra valorii de intrare (costul de achiziţie, de producţie, valoarea de aport, valoarea actuală pentru bunurile dobândite cu titlu gratuit) sau asupra valorii ramse actualizate.

Cota de amortizare se calculeaya dupa formula:

CA = ____________100___________

Durata normală de utilizare (ani)

Valoarea rămasă actualizată se determină prin scăderea amortizării actuale din valoarea de intrare actualzată, in momentul efectuării reevaluării.

Valoarea reziduală şi durata de viaţă utilă a unui activ trebuie revăzute cel puţin la sfârşitul fiecărui an financiar. Dacă se descoperă diferenţe faţă de ultimele estimări, acestea trebuie contabilizate ca şi modificări ale politicilor contabile, în concordanţă cu IAS 8 „Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile şi erori fundamentale”.

O cheltuială cu amortizarea este efectuată chiar dacă valoarea justă a activului depăşeşte valoarea sa contabilă, atâta timp cât valoarea sa reziduală nu este mai mare decât valoarea sa contabilă. Valoarea amortizabilă a unui activ este determinată după ce s-a scăzut valoarea reziduală a acelui activ. În practica, valoarea reziduală a unui activ este de cele mai multe ori nesemnificativă, şi prin urmare, nu se ia în considerare la calcularea amortizării.

Amortizarea aferentă unei perioade este, în mod normal recunoscută contul de profit si pierdere, cu excepţia cazului în care este inclusă în valoarea contabilă a altui activ.

Amortizarea unui activ începe să se înregistreze în momentul în care acesta este disponibil pentru consum (atunci când este în locaţia şi are caracteristicile necesare pentru a funcţiona în maniera dorită de management). Deprecierea unui activ încetează în momentul în care acesta nu mai este recunoscut în contabilitate. Prin urmare, chiar dacă imobilizarea corporală devine inactivă sau este retrasă din circuitul economic, amortizarea se va calcula în continuare până în momentul în care aceasta va fi în totalitate amortizată. Cu toate acestea, aplicând metoda degresivă valoarea amortizării poate deveni nulă atunci când nu mai este înregistrată producţie.