Analiza Clasificărilor Contabile Internaționale

În abordarea metodei contabilităţii comparate trebuie să luăm în considerare totalitatea procedeelor folosite pentru studierea diferitelor sisteme sau modele de contabilitate practicate în lume.

PrIncipalele procedee ale metodei contabilităţii comparate sunt:

- Taxinomia, care repre zintă teoria clasificării, potrivit căreia clasificarea diferitelor sisteme contabile se realizează după criterii riguroase de clasificare;

- Analiza culturalistă, care presupune stabilirea riguroasă a unor valori ale culturii contabile aplicabile în practica contabilă din diferite ţări;

- Analiza tradiţionalistă, care pune în evidenţă influienţa tradiţiilor naţionale în dezvoltarea practicilor contabile.

Analizând clasificarea sistemelor contabile practicate în lume,se observă că preocupările doctrinei contabile privind taxinomia sunt relativ recente , ele fiind puse în evidenţă din a doua jumătate a secolului al XX- lea

Primele încercări privind clasificarea sistemelor contabile datează din anul 1911, datorândui-se lui Hatfield, care studiind deosebirile dintre politicile contabile din patru ţări, a sugerat clasificarea acestora în trei grupe:

- Statele Unite ale Americii;

- Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord;

- Europa continentală.

Taxinomia a pus în valoare o serie de abordări metodologice opuse în materie de clasificare a sistemelor contabile. Astfel s-au evidenţiat:

- Abordările de tip deductiv( extrinsec), care au condus la o clasificare a sistemelor contabile din diferite ţări funcţie de factorul care influienţează natura şi practicile contabile;

- Abordări de tip inductiv( intrinsec), care au condus la clasificări ale sistemelor contabile pe baza analizei practicilor contabile naţionale;

- O abordare evoluţionistă care se distinge de cele două enumerate anterior, inspirată din clasificările realizate de biologie.

1. Abordări de tip deductiv( extrinsec)

Aceste abordări au condus la clasificări extrinseci bazate pe identificarea factorilor exteriori relevanţi şi a modului în care aceşti factori au fost adaptaţi la practicile contabile naţionale.

Principalii factori identificaţi sunt:

- modelele contabile;

- cadrul economic al derulării afacerilor;

- sferele şi zonele de influienţă;

- zonele culturale

1.a. Clasificări ale sistemelor contabile funcţie de modelele contabile

A fost realizată de Mueller în anul 1967, care identifica patru categorii:

a. Modelul contabil macroeconomic în care contabilitatea firmelor este strâns ancorată la politicile contabile naţionale, care la rândul lor influienţează în mod sensibil scopurile propuse şi urmărite de agenţii economici.

Au fost identificate în acest sens :

- ajustarea( netezirea) veniturilor pentru a se asigura stabilitatea economică în afaceri;

- ajustarea cotelor de amortizare pentru stimularea creşterii economice a întreprinderii;

- crearea de rezerve pentru stimularea investiţiilor în curs şi pentru promovarea de noi investiţii

Toate acestea presupun recurgerea la o contabilitate a responsabilităţii sociale.

În această categorie de modele contabile pot fi încadrate sistemele contabile ale Suiediei, Franţei şi Germaniei.

b. Modelul contabil microeconomic , unde contabilitatea firmelor este axată pe reflectare în termeni reali a capitalului monetar investit precum şi în valori de piaţă a capitalului fizic.

Acest lucru presupune organizarea şi conducerea contabilităţii în valori de înlocuire , ca alternativă la contabilitatea în costuri istorice. Sistemele care au la bază evaluarea la valori de înlocuire sunt cerute de raportarea sectorială( pe segmente).

Ţara care a aplicat un asemenea sistem contabil este Olanda.

c. Modelul contabil pragmatist, unde contabilitatea firmelor este considerată o funcţie distinctă, prestatoare de servicii, derivată din practica afacerilor, în care “ producţia şi difuzarea integrală şi corectă a informaţiilor contabile este ridicată la rangul de principiu contabil general acceptate”.

Acest mod de abordare este propriu Statelor Unite ale Americii şi Regatului Unit al Marii Britanii, extinzându-se în toate ţările aglo-saxone

d. Modelul contabil normalizat, presupune o abordare a contabilităţii de tip “ contabilitate uniformă”, în care aceasta este considerată ca fiind un mijloc foarte important de administrare şi control.

Acest lucru este realizat ca urmare a uniformizării înregistrărilor contabile, a prezentării şi publicării situaţiilor financiare anuale, astfel încât informaţiile contabile degajate de acestea să poată fi folosite de către toţi utilizatorii.

Contabilitatea normalizată este agreată de guverne, fiind folosită cu succes în planificarea statală.

Este prezentă în ţări unde normalizarea contabilă este influienţată de politica guvernamentală, cum ar fi: Franţa, Germania, Suedia, Elveţia şi altele.

Din acest punct de vedere sistemul contabil din România se poate încadra în categoria contabilităţii normalizate.